Validity of 10-year entry ban for foreign national after criminal statute of limitations expired

Cetățean străin. Săvârșirea unei infracțiuni. Prescripția răspunderii penale. Consecințe asupra măsurii interdicției de intrare în România.

O.U.G. nr.194/2002, art. 8, art. 101 și art. 102

În temeiul art. 101 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, împotriva cetățenilor străini care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul României, autoritatea competentă poate dispune măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă determinată.

Prescripția răspunderii penale nu împiedică luarea acestei măsuri. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât, în speță, reclamantul acceptând beneficiul prescripției răspunderii pentru infracțiunile săvârșite, deși avea potrivit art. 13 din Codul de procedură penală posibilitatea să ceară continuarea procesului penal, a recunoscut implicit săvârșirea infracțiunilor pentru a căror comitere autoritatea competentă dispusese împotriva sa măsura interdicției de intrare pe teritoriul României.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 2575 din 17 mai 2007

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 22. 04. 2004, reclamantul ST a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Străini, anularea măsurilor luate de această autoritate publică și suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea pe fond a cauzei.

Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1384 din 31 mai 2004 a respins acțiunea formulată de reclamant.

Instanța de fond a reținut că suspendarea executării măsurii de returnare cu interdicție de intrare în România pe o perioadă de 10 ani, este inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 și nefondată față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată.

Instanța a mai reținut că deși, a intervenit prescripția răspunderii penale pentru faptele reclamantului, măsura de siguranță a expulzării, aplicată prin sentința penală nr. 998 din 30 iulie 2001 a Judecătoriei Sector 6 București, nu este supusă acestei prescripții.

Pe cale de consecință instanța a apreciat că măsura interdicției de intrare în România este legală întrucât dispozițiile art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, în 2004, nu prevede posibilitatea diminuării duratei în raport cu vinovăția făptuitorului sau gradul de pericol social, or modalitatea de executare, ci stabilește numai o interdicție egală cu pedeapsa pronunțată, dar nu mai mică de 10 ani, pentru străini care au comis fapte penale.

Cum de altfel împotriva reclamantului a fost dispusă, prin sentința civilă nr. 982 din 4.05. 2004 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ și măsura luării în custodie publică, în vederea expulzării, instanța a apreciat și în acest context netemeinicia acțiunii reclamantului, având în vedere că prin adresa contestată s-a luat o măsură mult mai blândă decât cea aplicată prin hotărârile judecătorești menționate.

În raport cu aceste considerente instanța de fond a apreciat că reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiilor art. 90 raportat la art. 134 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată în 2004, privind regimul străinilor în România și nu prevederile Legii nr. 46/1991 referitoare la statutul și regimul refugiaților.

Reclamantul a declarat recurs, susținând că instanța de fond a ignorat faptul că este de origine palestiniană, iar returnarea sa îi pune viața în pericol, fiind incidente astfel dispozițiile art. 89 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002.

Mai susține că, prin adresa nr. 12684/TDA/2 din 02.12.2005 emisă de Autoritatea pentru Străini, i s-a comunicat că beneficiază de statutul de tolerat, fiind scos din Centrul de cazare Otopeni, unde fusese plasat ca urmare a luării măsurii de punere sub custodie.

În ceea ce privește măsura expulzării, luată împotriva sa ca măsură de siguranță, recurentul – reclamant precizează că prin decizia penală nr. 1923 din 28 noiembrie 2005 pronunțată la Curtea de Apel București, i s-a admis contestația la executare și a fost înlăturată executarea măsurii expulzării ce fusese luată prin sentința penală nr. 998 30.07.2001 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia sentinței nr. 2143/5 .11. 2002 a Curții de Apel București.

Instanța de fond a reținut în mod corect că obiectul acțiunii cu care fusese investită l-a constituit cererea de anulare a actului administrativ prin care Autoritatea pentru Străini a luat împotriva recurentului cetățean străin ele două măsuri: măsura returnării și măsura interdicției de intrare în România pentru o perioadă de 10 ani, ca urmare a faptului că acesta locuia ilegal și comisese infracțiuni pe teritoriul României.

În ceea ce privește măsura returnării, soluția Curții de apel este irevocabilă, astfel că recursul este inadmisibil.

Astfel, potrivit prevederilor art. 861 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, introdus prin art. I pct. 38 din Legea nr. 482/2004, „Decizia de returnare poate fi atacată de străinul împotriva căruia s-a dispus, în termen de trei zile de la data comunicării, la Curtea de apel competentă teritorial. Instanța se va pronunța în termen de trei zile de la data primirii cererii. Hotărârea este definitivă și irevocabilă”.

Este adevărat că, ulterior, prin art. I pct. 74 din Legea nr. 56/2007 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 .03.2007, art. 861 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, a fost abrogat, dar conținutul textului abrogat se regăsește integral la art. 82 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 194 /2002, republicată, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 56/2007.

Or, potrivit art.II alin. (2) din Legea nr. 56/2007, toate situațiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate potrivit prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta lege.

Deci, în privința măsurii returnării recurentului – reclamant, soluția Curții de apel rămâne irevocabilă, iar recursul este inadmisibil, fiind incidente prevederile art. 82 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 56/2007.

În ceea ce privește măsura interdicției de intrare în România pentru o perioadă de 10 ani, recursul este neîntemeiat.

Astfel, este necontestat că recurentul – reclamant a comis pe teritoriul României mai multe infracțiuni pentru care a fost condamnat, iar prin decizia penală nr. 243/5.11.2002 a Curții de Apel București s-a constatat că, între timp, intervenise prescripția răspunderii penale.

Or, potrivit prevederilor art. 102 alin. (41) și art. 101 alin. (2) cu referire la art. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 194/ 2002, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 56/2007, împotriva cetățenilor străini care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul României, Autoritatea competentă poate dispune măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă determinată.

Împrejurarea că, în cazul recurentului – reclamant, a intervenit prescripția răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunilor respective, nu împiedică incidența prevederilor legale citate mai sus, acesta necerând continuarea procesului penal potrivit art. 13 Cod proc.pen. acceptând beneficiul prescripției și recunoscând, o dată în plus, săvârșirea infracțiunilor pentru comiterea cărora fusese inițial condamnat.

În concluzie, hotărârea recurată fiind legală și temeinică, recursul a fost respins.