Applicability of labor-code mobility and confidentiality bonuses to legal advisors with public-official status vs. employees

Consilieri juridici. Spor de mobilitate și confidenţialitate. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, consilierilor juridici având statut de funcţionari publici.

Codul Muncii, art. 25 și art. 26

Legea nr.514/2003

Statutul profesiei de consilier juridic, art.60 alin. (2)

Legea nr. 188/1999

Dispoziţiile art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, referitoare la plata sporurilor de mobilitate și confidenţialitate sunt aplicabile exclusiv consilierilor juridici având statut de angajaţi, în baza unor contracte individuale de muncă.

Ele nu se aplică și consilierilor juridici numiţi în funcţie, aceștia având potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 514/2003 statutul de funcţionari publici. În acest caz, este vorba de raporturi de muncă ce își au izvorul într-un contract de drept public, unde libertatea contractuală a părţilor este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, astfel încât negocierea individuală nu este posibilă.

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 2014 din 17 aprilie 2007

Notă: Legea nr. 188/1999 a fost republicată în M.Of. nr. 365 din 29/05/2007.

Prin sentinţa civilă nr.1968 din 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii RG, HC, IR, ș.a. având ca obiect obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale la emiterea unei decizii prin care să fie acordat sporul de mobilitate în cuantum de 25%, precum și sporul de confidenţialitate în cuantum de 25%, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.524/2003 și la suportarea cheltuielilor pricinuite de reorganizarea profesiei.

Instanţa a obligat pârâta să deconteze reclamanţilor cheltuielile prilejuite de reorganizarea profesiei și a respins cererea de acordare a sporurilor de mobilitate și confidenţialitate, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanţii sunt funcţionari publici, având funcţia de consilieri juridici și au suportat cheltuielile ocazionate de reorganizare a profesiei în conformitate cu Legea nr.524/2003, cheltuieli care urmează să fie decontate de pârâtă în baza dispoziţiilor art.57 alin. (2) și (3) din Statutul profesiei de consilier juridic.

În ceea ce privește cererea de plată a unui spor de mobilitate și a unui spor de confidenţialitate, instanţa a apreciat că aceasta este neîntemeiată deoarece dispoziţiile art.60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, care face trimitere la Legea nr.53/2003 –Codul muncii, nu sunt aplicabile reclamanţilor, aceștia fiind funcţionari publici și nu angajaţi cu contract de muncă. Instanţa de fond a mai reţinut funcţionarul public este remunerat în conformitate cu dispoziţiile imperative ale legislaţiei în vigoare, neavând posibilitatea să negocieze îndemnizaţia și sporurile pe care le primește.

Reclamanţii au declarat recursarătând că, fără putinţă de tăgadă, dispoziţiile Legii nr.514/2003 precum și cele ale Statutului profesiei de consilier juridic sunt aplicabile consilierilor juridici, indiferent de natura raportului în temeiul căruia un consilier își exercită profesia, raport de muncă sau raport de serviciu.

Recurenţii au susţinut că în mod greșit instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art.60 alin. (2) din Statutul profesiei consilierului juridic, referitoare la plata sporurilor de mobilitate și confidenţialitate, nu sunt opozabile autorităţilor și instituţiilor publice, câtă vreme potrivit acestui text consilierul juridic numit în funcţie are dreptul să beneficieze, pe lângă remuneraţia de bază și de prestaţii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidenţialitate în temeiul art. 25 și art. 26 din Legea nr.53/2003.

În fine, recurenţii au mai susţinut că întrucât consilierul juridic are obligaţia de a se deplasa la instanţele judecătorești precum și obligaţia păstrării secretului profesional, este îndreptăţit să beneficieze de prestaţii suplimentare în bani, reprezentate de cele două sporuri solicitate.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.2 din Legea nr.514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic poate fi numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii. Articolul 3 din același act normativ stabilește expres și diferenţele de statut aplicabil, menţionând că are statutul funcţionarului public, consilierul juridic numit în funcţie, potrivit funcţiei și categoriei acesteia în vreme ce consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat.

De aici și regimurile juridice diferite, aplicabile celor două posibile categorii de consilieri juridici, respectiv pentru funcţionarii publici și pentru salariaţi.

Legea nr.188/1999 constituie dreptul comun pentru toate categoriile de funcţionari publici, iar codul muncii este aplicabil prioritar raporturilor juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă Totodată, art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic stipulează că pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic ce are statut de salariat, sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie.

Cum în cauza de faţă a rezultat necontestat că recurenţii reclamanţi sunt consilieri juridici numiţi în funcţii publice în cadrul C.N.P.A.S., Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a stabilit că acestora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.188/1888, ca drept comun pentru toate categoriile de funcţionari publici.

Nu pot fi primite criticile recurenţilor, în condiţiile în care, deși similar cu regimul salariaţilor, regimul juridic de drept comun aplicabil funcţionarilor publici prezintă numeroase particularităţi, cea mai importantă derivând din actul de investire într-o anumită funcţie publică.

Din această perspectivă, deși în cazul funcţionarului public există un acord de voinţe întrucât numirea unei persoane în calitatea de funcţionar public se realizează numai cu consimţământul său, nu ne aflăm în prezenţa unui contract individual de muncă, în accepţiunea Codului Muncii, ci a unui contract de drept public sau de drept administrativ, astfel cum a fost definit în doctrină, în cazul căruia libertatea contractuală a părţilor este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală.

În aceste condiţii, corect a reţinut instanţa de fond că prevederea art. 60 alin.(2) din Statutul profesiei de consilier juridic, făcând referire expresă la negocierea prestaţiilor suplimentare, prevedere care de altfel nu poate fi analizată decât în corelaţie cu alineatul (l) al aceluiași text, sus-citat, îi vizează exclusiv pe consilierii juridici având statut de angajaţi, în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate și cea de confidenţialitate.

De altfel aceste clauze specifice sunt prevăzute numai de Codul Muncii nu și în dreptul comun aplicabil funcţionarilor publici.

Recursul a fost respins.