Labor jurisdiction reclaimed for prosecutor's seniority bonus claim; Tribunal Timiș upheld as competent forum, lower court's referral overturned.

Procuror. Cerere de stabilire și acordare a sporului de vechime în muncă. Natura litigiului. Instanța competentă material.

Codul de procedură civilă, art. 20-22

Codul muncii, art. 1 alin. (2), art. 284

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: Instanță competentă

Procurori

Regulator de competență

Spor de vechime în muncă

Potrivit art. 1 alin. (2) din Codul Muncii, dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

Cererea prin care un procuror a pretins recunoașterea și acordarea de către pârâți a unui drept constând în sporul de vechime în muncă, se subscrie acestor dispoziții iar nu celor cuprinse art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin care se instituie o procedură specială de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, procedură ce presupune însă preexistența unui act administrativ care să fi statuat asupra acelor drepturi.

Instanța competentă să judece litigiul va fi astfel, în temeiul art. 284 din Codul muncii, tribunalul, ca instanță de drept comun.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 877 din 4 martie 2008

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta F.C. în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâților să-i achite sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.08.2005- 05.12.2005, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce necesare plății acestor sume.

Prin sentința civilă nr.l689/PI din 15 august 2007 a Tribunalului Timiș a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că dispozițiile privind salarizarea magistraților din OUG nr.27/2006, stabilesc în mod clar că instanța competentă a soluționa litigiile privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de Apel București. Prin sentința civilă nr.2676 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă.

Pentru a pronunța soluția arătată, curtea a reținut că reclamanta nu contestă drepturi salariale stabilite de autoritatea publică angajatoare, iar în cauză fiind vorba despre drepturi nerecunoscute de pârâți, nu se poate califica cererea ca o nemulțumire a reclamantei cu privire la stabilirea drepturilor salariale, în sensul dat de art.36 din OUG nr.27/2006.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art.20 alin. (l), art. 21 și art. 22 din Codul de procedură civilă, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conflictul de competență ivit între Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Timiș - Secția civilă se va rezolva în sensul stabilirii competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta F.C. în contradictoriu cu Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Timiș - Secția conflicte de muncă, pentru considerentele care urmează:

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției prevede, în art. 36, o procedură specială de contestare a modului de stabilire drepturilor salariale, ceea ce presupune, în mod logic, preexistenta unui act administrativ care să fi statuat asupra acelor drepturi.

In speță, reclamanta nu a contestat dispoziția care i-a stabilit drepturile salariale cuvenite funcției sale de procuror, ci a pretins recunoașterea și acordarea de către pârâți a unui drept constând în sporul de vechime în muncă.

Așa fiind, Tribunalul Timiș - Secția civilă s-a dezinvestit în mod greșit de soluționarea acțiunii, întrucât, în raport cu obiectul cererii, instanța era competentă material, sub incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora el se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

De asemenea, dispozițiile art. 284 alin. (1) din Codul muncii trimit, în ceea ce privește instanța competentă în judecarea conflictelor de muncă în general, la codul de procedură civilă, aplicabile fiind dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c).

În fine, în stabilirea competenței după materie pentru cererea reclamantei, relevante și exclusiv aplicabile sunt dispozițiile art. 1 alin. (2) din Codul muncii, mai sus redate, iar nu cele ale art. 69 care exclud din sfera "conflictelor de drepturi" pe cele ivite între unități și persoane între care există alt tip de contracte decât cele de muncă, deoarece între părțile din cauză există un raport de serviciu special, specific sistemului justiției.

Astfel fiind, competența de soluționare a litigiului a fost stabilită în favoarea Tribunalului Timiș –Secția Civilă.