Discriminatory language requirement in public employment: Hungarian proficiency condition for minority residents in Romania

Condiții impuse printr-un anunț în vederea desfășurării unui concurs pentru ocuparea unor posturi vacante. Discriminare.

O.G. nr. 137/2000, art. 2, art. 9

Constituție, art. 13

Legea nr. 188/1999

Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare

Cuprins pe materii : Drept administrativ.

Index alfabetic : Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Concurs. Condiții de participare

discriminare

limbă maternă

populație minoritară

principiul egalității de tratament

Constituie discriminare, în sensul art. 2 din O.G. nr.. 137/2000, introducerea drept criteriu de selecție la un concurs pentru ocuparea unei funcții în administrația publică, a condiției referitoare la cunoașterea limbii vorbite de circa 85% din populația unui județ,în speță limba maghiară, întrucât are ca efect restrângerea drepturilor populației române care, în acel județ, este minoritară. Diferența de tratament nu are caracter rezonabil, întrucât pretinde concurenților români să cunoască limba maghiară într-un stat în care limba oficială – conform art. 13 din Constituție este limba română.

Î.C.C.J, Secția contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 1460 din 17 martie 2009

Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2008, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 43/2008.

Reclamanta a arătat că, în mod eronat, pârâtul a decis că anunțul dat în data de 15 mai 2008 pentru ocuparea unor posturi în cadrul DGFP Harghita ar fi discriminatoriu deoarece impunea, în condițiile specifice, cunoașterea limbii maghiare de către candidați.

Potrivit art.9 din O.G. nr. 137/2000, nu se poate restrânge dreptul angajatului de a refuza angajarea unor persoane care nu corespund cerințelor ocupaționale în domeniu, dacă aceste cerințe sunt justificate obiectiv de un scop legitim, ceea ce în cauză este înfăptuit prin aceea că, în județul Harghita, populația maghiară, de 84,57%, este vorbitoare de limbă maghiară și sunt respectate astfel și prevederile art. 50 lit. b din Legea nr. 188/2000, ale Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare și ale Convenției–Cadru pentru protecția minorităților naționale.

Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 76 din 5 septembrie 2008, a respins acțiunea ca nefondată.

Instanța a reținut că pârâta a emis actul administrativ contestat cu respectarea dispozițiilor art. 2 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) și ale art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, precum și a legislației internaționale în materie, deoarece, pentru ocuparea celor 5 posturi care nu presupun activitatea de relații cu publicul, condiționarea, prin anunț, de cunoașterea limbii maghiare nu are nici o justificare obiectivă.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta DGFP Harghita, susținând că instanța aplicat greșit dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, întrucât anunțul pe care recurenta l-a publicat nu este discriminatoriu.

Invocă recurenta și dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 137/2000, din care rezultă că dreptul angajatorului de a refuza angajarea unei persoane care nu corespunde cerințelor ocupaționale în domeniu nu poate fi restrâns.

De asemenea, arată că, în județul Harghita, situația de fapt că populația majoritară este vorbitoare de limbă maghiară (84, 57%) este cea care face necesară cunoașterea acestei limbi de către angajații Direcției Generale a Finanțelor Publice, în scopul comunicării cu toți contribuabilii, întrucât aceștia nu cunosc limba română suficient de bine, în afara voinței lor. Prin art. 50 din Legea nr. 188/1999, contribuabilului care aparține populației minoritare din județul Harghita, populația română, i se asigură posibilitatea comunicării în limba lui maternă, deoarece textul prevede – ca o condiție obligatorie la angajarea unui funcționar public – „cunoașterea limbii române scris și vorbit”.

Invocă recurenta Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare.

Se mai susține că instanța, ca și CNCD, au reținut – în mod greșit – că recurenta ar fi condiționat ocuparea a 5 posturi, dintre cele 12, de cunoașterea limbii maghiare fără o justificare obiectivă.

Fapta reținută nu întrunește condițiile prevăzute de art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000, pentru a fi contravenție.

Recursul nu se fondează.

Fapta recurentei, încriminată de CNCD, corespunde întrutotul definiției discriminării din art. 2 al ordonanței, întrucât, introducând criteriul de selecție pentru un concurs o limbă vorbită de circa 85% din populația județului Harghita și anume limba maghiară, respectiv populația maghiară a avut drept efect restrângerea drepturilor populației române care, în acel județ, este minoritară.

Așadar, pe de o parte, accesul persoanelor care nu erau de etnie maghiară la acel concurs era blocat printr-o diferență de tratament care nu era rezonabilă, întrucât, presupunând că nu avea în vedere populația de etnie maghiară, pretindea concurenților români să cunoască limba maghiară într-un stat în care limba oficială – conform art. 13 din Constituție este limba română. Fiind nerezonabil, un astfel de criteriu de selecție nu poate avea pretenția de a fi obiectiv. Este evident că, astfel formulat–„cunoașterea limbii maghiare” – anunțul opera o selecție discriminatorie, concurenții–țintă fiind numai cei de etnie maghiară care cunoșteau acea limbă ca limbă maternă.

De altfel, recurenta, chiar prin argumentele sale, induce distincții nerezonabile în situații analoage căci, afirmând necesitatea angajării de funcționari „cunoscători ai limbii maghiare”, o justifică prin necunoașterea suficientă a limbii române de către populația maghiară predominantă, „în afara voinței lor”. Or, dacă această argumentare ar fi operantă într-un stat a cărui limbă oficială este româna, populației românești minoritare într-o zonă trebuie să i se recunoască aceeași „necunoaștere suficientă” a limbii maghiare, în afara voinței sale, într-un stat în care limba maghiară nu este limbă oficială.

În raport cu acest principiu al egalității de tratament, justificările recurentei pe temeiul altor texte ale O.G. nr. 137/2000 ori ale Legii nr. 188/1999 nu sunt pertinente cauzei.

În fine, trebuie remarcat că principiile Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare se aplică, în speță, raportat la populația românească din județul Harghita, ea fiind cea minoritară.

Consiliul a remarcat în mod corect că măsura luată de recurentă putea fi considerată obiectivă numai în raport cu tipul de activitate pe care posturile scoase la concurs îl presupunea și anume activitatea cu publicul.

Câtă vreme CNCD a constatat în mod legal existența faptei de discriminare, devin aplicabile, ca efect sancționator, dispozițiile art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Constatarea Consiliului privind precedente cu caracter discriminatoriu în județul Harghita reprezintă o simplă remarcă fără legătură cu fapta recurentei, a cărei existență a fost demonstrată de Consiliu cu argumente de text și a cărei sancționare a fost operată pentru propria sa faptă.

În considerarea celor mai sus arătate, recursul a fost respins ca nefondat.