Excise liability upheld for holding diesel without proof of excise payment despite contractual shift to seller
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that the taxpayer (buyer) owes excise duties and late payment penalties for holding excisable goods (diesel fuel) outside a fiscal warehouse without proof of excise payment; the tax assessment remains in force. The dispute arose from a fiscal inspection that found the taxpayer purchased diesel fuel without demonstrating its origin from a production fiscal warehouse, as the supplier and intermediary were non-operational "ghost" companies, and the taxpayer relied on a contractual clause shifting all excise liability to the seller. The Court held that under Articles 168(2) and 178(4) of the Fiscal Code, holding excisable goods outside a fiscal warehouse without proof of excise payment triggers the holder's liability to pay the excise, and this mandatory fiscal rule cannot be derogated from by contractual stipulation, as such a clause would be an illicit cause under Article 968 of the Civil Code (repealed as of October 1, 2011) aimed at circumventing the law; the annulment of a related contravention fine did not affect the tax liability.
Legislator headnote
AI generatedArt. 168 alin. (2) și art. 178 alin. (4) din Codul fiscal, Art. 968 din Codul civil; Excise liability upheld for holding diesel without proof of excise payment despite contractual shift to seller: The dispute arose from a fiscal inspection that found the taxpayer purchased diesel fuel without demonstrating its origin from a production fiscal warehouse, as the supplier and intermediary were non-operational "ghost" companies, and the taxpayer relied on a contractual clause shifting all excise liability to the seller. The Court held that under Articles 168(2) and 178(4) of the Fiscal Code, holding excisable goods outside a fiscal warehouse without proof of excise payment triggers the holder's liability to pay the excise, and this mandatory fiscal rule cannot be derogated from by contractual stipulation, as such a clause would be an illicit cause under Article 968 of the Civil Code (repealed as of October 1, 2011) aimed at circumventing the law; the annulment of a related contravention fine did not affect the tax liability.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict: the court upheld the obligation to pay excise duties for holding excisable products outside a fiscal warehouse without proof of payment, as the contract clause could not override these mandatory fiscal provisions.
Supporting ground: the court held that the contract clause aiming to evade mandatory fiscal obligations had an illicit cause, being contrary to law and public order.
Full text
Normă fiscală imperativă. Limitarea libertăţii contractuale.
Codul fiscal, art. 168 alin. (2) și art. 178 alin. (4)
Codul civil, art. 968
În lipsa dovedirii provenienţei dintr-un antrepozit fiscal de producţie a unui produs accizabil și implicit a achitării accizei aferente, deţinătorul respectivului produs datorează, în conformitate cu dispoziţiile art. 168 alin. (2) și art. 178 alin. (4) din Codul fiscal, acciza stabilită potrivit legii. Existenţa unei clauze în contractul de vânzare-cumpărare prin care părţile au convenit ca obligaţia de justificare a accizei aferente mărfii facturate să revină în totalitate vânzătorului nu-l poate exonera pe cumpărător de obligaţia achitării accizei, în considerarea caracterului imperativ al normei fiscale incidente, ce face ca părţile să nu poată deroga de la aceasta prin manifestarea de voinţă contrară.
Decizia 4200 din 20 septembrie 2011
Notă: Dispoziţiile art. 968 din Codul civil au fost abrogate prin intrarea în vigoare, la 1 octombrie 2011, a Noului Cod Civil, republicat în M.Of. nr. 505 din 15 iulie 2011
Dispoziţiile art. 168 și 178 din Codul fiscal au fost abrogate, începând cu 01.04.2010, prin intermediul dispoziţiilor alineatului (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 250 din 18 noiembrie 2010 – Curtea de Apel Ploiești – Secţia comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta SC CP SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, Direcţia Judeţeană pentru Accize și Operaţiuni Vamale Prahova.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut:
Între reclamanta SC CP SRL în calitate de cumpărător și societatea comercială TP SRL București s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/25.01.2008 , modificat prin actul adiţional nr. 1 la contract, prin care reclamanta a cumpărat 497.307 kg de motorină Euro Diesel, motorină care a fost livrată ulterior beneficiarului SC SP SRL.
În luna septembrie 2009 organele fiscale au efectuat o verificare privind accizele datorate bugetului de stat de reclamantă, analizând perioada martie 2004- februarie 2009, control finalizat cu raportul de inspecţie fiscală parţială nr. 13422/18.09.2009 , prin care au stabilit că reclamanta datorează bugetului de stat accize în valoare de 542.492 lei , aferente cantităţii de motorină achiziţionate și majorări de întârziere în valoare de 258.574 lei, întrucât reclamanta nu poate face dovada provenienţei produsului petrolier dintr-un antrepozit fiscal de producţie și, implicit, nici dovada plăţii accizei aferente.
Astfel, în cuprinsul raportului s-a reţinut că motorina a fost cumpărată în perioada martie 2008 - noiembrie 2008, cu 16 facturi fiscale, fiind prezentate 15 declaraţii de conformitate emise de producătorul SC P SA - Sucursala X pentru beneficiarul SC VI SRL București și o declaraţie de conformitate și un raport de încercări emise de producătorul SC PL SA.
În urma verificării realităţii tranzacţiilor comerciale desfășurate de societăţile implicate, organele fiscale au constatat că SC TP SRL și SC VI SRL nu funcţionează la sediul social declarat , iar reprezentanţii legali nu au putut fi contactaţi.
Totodată, furnizorul nu a depus bilanţurile anuale pe anii 2005-2007, iar beneficiarul pe anii 2004-2007.
Prin decizia nr. 01/12.01.2010 pârâta - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova – Biroul de soluţionare a contestaţiilor , a respins contestaţia formulată de reclamantă ca neîntemeiată, reţinând că , potrivit disp. art. 168 alin. 2 și 178 alin. 4 din Codul fiscal este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal dacă acciza pentru acest produs nu a fost plătită; în caz contrar persoana care deţine acest produs este obligată la plata accizelor aferente produselor accizabile.
Reclamanta s-a aprovizionat cu produsul petrolier fără a deţine autorizaţie de antrepozit fiscal, conform art.179 alin.1 și art.180 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal sau autorizaţie de utilizator final, conform pct.5 1.3 alin.1 și 2 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art.178 alin.4 din Codul fiscal, deoarece reclamanta a deţinut produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, produse pentru care nu se poate face dovada plăţii accizelor, îi revine obligaţia de a plăti accizele.
Susţinerea reclamantei în sensul că nu poate fi obligată la plata accizelor, deoarece potrivit art. 2 din actul adiţional la contractul încheiat cu SC TP SRL nr.1/2008 părţile au convenit ca obligaţia de justificare a accizei aferente mărfii facturate să revină în totalitate vânzătorului, iar cumpărătorul să nu poată fi tras la răspundere pentru imposibilitatea justificării plăţii accizei, va fi înlăturată de Curte, deoarece libertatea contractuală a părţilor este limitată de dispoziţiile legale de ordine publică, imperative, normele legale imperative neputând fi încălcate sau înlăturate prin voinţa părţilor contractante, cum este situaţia în cauză.
Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta S.C. CP S.R.L. criticând-o în esenţă pentru următoarele motive:
- Consideră recurenta că nu datorează accize întrucât în documentaţia prezentată de organele fiscale, S.C. TP S.R.L. București a fost recunoscută ca având antrepozit fiscal, fiind societatea care a achiziţionat produsele petroliere de la SNP P S.A. – Rafinăria X și L S.A. Teleajen prin intermediul S.C. VI S.R.L. București.
- Instanţa de fond a ignorat faptul că în contractul pe care recurenta S.C. CP S.R.L. Ploiești l-a încheiat cu S.C. TP S.R.L. București s-a stipulat expres că furnizorul produselor petroliere este răspunzător de plata accizelor iar recurenta în calitate de cumpărător nu va putea fi trasă la răspundere pentru imposibilitatea justificării plăţii accizei (art. 2 din Actul adiţional nr. 1 la contractul de vânzare - cumpărare nr. 1/25 ianuarie 2008).
- De asemenea, sentinţa de fond este criticabilă și prin prisma faptului că a considerat nerelevant faptul că reclamanta - recurentă S.C. CP S.R.L. a fost sancţionată contravenţional la data de 16 februarie 2009, constatându-se că nu au fost prezentate rapoartele de încercări care trebuiau să însoţească cele 16 facturi de livrare motorină.
Recursul este nefondat.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei că S.C. TP S.R.L. București având antrepozit fiscal a achiziţionat produsele petroliere de la SNP P S.A. – și S.C. L S.A. Teleajen prin intermediul S.C. VI S.R.L. București.
Se reţine de Înalta Curte că nu s-a putut face dovada realităţii tranzacţiilor efectuate în perioada martie 2008 - noiembrie 2008. Astfel, deși facturile de livrare a produsului petrolier emise de furnizorul S.CTP S.R.L. au fost însoţite de 15 declaraţii de conformitate emise de producătorul S.C. P S.A. –și o declaraţie de conformitate emisă de producătorul S.C. L S.A., în urma verificărilor a rezultat că societatea furnizoare - S.C. TP S.R.L. și societatea beneficiară S.C. VI SRL nu funcţionează la sediul declarat și nu au depus bilanţurile anuale pe anii 2004 – 2005.
De asemenea, în urma verificărilor a rezultat că nici una din societăţile S .C. CP S.R.L. , S.C. TP S.R.L. și S.C. VI SRL nu au desfășurat relaţii comerciale cu societatea producătoare în perioada de referinţă.
În conformitate cu prevederile art. 168 alin. 2 Codul fiscal „Este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită”.
Art. 178 alin. 4 din Codul fiscal, arată „Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plăţii accizelor atrage plata acestora.
Pct. 7 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prevăd: „ În cazul în care prin circuitul economic nu se poate face dovada că produsele accizabile deţinute în scopuri comerciale provin de la un antrepozit fiscal , operator neînregistrat sau de la importator , acciza se datorează de către persoana la care se întrerupe acest circuit, în termen de 5 zile de la data la care s-a făcut constatarea”.
În mod corect instanţa de fond a reţinut având în vedere dispoziţiile legale arătate mai sus, că reclamanta a deţinut produse accizabile în afara antrepozitului fiscal și întrucât nu se poate face dovada plăţii accizelor, îi revine obligaţia de a plăti accizele, fiind persoana la care se întrerupe circuitul economic.
Este nefondat motivul de recurs referitor la răspunderea vânzătorului de a plăti accize în conformitate cu art. 2 din actul adiţional la contractul încheiat cu S.C. TP S.R.L.
Conform art. 968 Cod civil – „Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.
Convenţia dintre recurenta - reclamantă și S.C. TP S.R.L. eludează dispoziţiile legale prevăzute în Codul fiscal privind antrepozitul fiscal și obligaţia achitării accizelor în sensul arătat mai sus.
Cauza actului juridic încheiat între cele două părţi - adică scopul urmărit prin încheierea acestuia a fost să eludeze dispoziţiile legale, documentele tranzacţiei fiind falsificate , fiind vorba de firme fantomă.
Înalta Curte apreciază că în raport de cele prezentate mai sus nici motivul de recurs privind constatările procesului - verbal de contravenţie nu este fondat. Chiar dacă procesul-verbal de contravenţie a fost anulat – pentru că fapta nu este corect descrisă – (decizia civilă nr. 625/31 martie 2010 a Tribunalului Prahova) – această împrejurare nu anulează cele constatate în derularea circuitului economic și nici inaplicabilitatea prevederilor legale incidente din Codul fiscal, la care s-a făcut referire mai sus.
Recursul a fost respins ca nefondat, neexistând motive de modificare și casare a sentinţei recurate.