Fraud and forgery convictions upheld; 14-year sentence affirmed despite challenge to length
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the prior convictions from the lower court and Court of Appeal for fraud (aggravated by recidivism), material forgery of official documents, and use of a forged document. The defendant, who was sentenced to a cumulative 14 years' imprisonment plus 5 years' deprivation of certain rights, had challenged only the sentence length, requesting a reduction; the court affirmed the penalty, citing the very large damage caused (5 billion lei), the circumstances of the carefully planned scheme involving a forged promissory note used to deceive the victim company under an intermediation contract, and the defendant's post-conviction recidivist status. The court also ordered the deduction of pretrial detention from 5 June 2002 to 23 May 2003 and assessed judicial costs against the appellant.
Legislator headnote
AI generatedart. 37 lit. a) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen; Fraud and forgery convictions upheld; 14-year sentence affirmed despite challenge to length: Inculpatul a fost obligat către partea civilă SC M. SA Filipeștii de Pădure la 5.000.000.000 lei despăgubiri civile și 5.160.000.000 lei penalități întârziere, conform contractului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 496 din 25 noiembrie 2002, a condamnat pe inculpatul L.C. după cum urmează:
- în baza art. 215 alin. (1) și (5), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune săvârșită în luna martie 2001, în dauna părții vătămate SC M. SA Filipeștii de Pădure, la o pedeapsă de 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) din același cod;
- în baza art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și
- în baza art. 291, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Pedepsele aplicate au fost contopite, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 162/1999 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1194/7 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, dispunându-se ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive cu începere de la 5 iunie 2002.
Inculpatul a fost obligat către partea civilă SC M. SA Filipeștii de Pădure la 5.000.000.000 lei despăgubiri civile și 5.160.000.000 lei penalități întârziere, conform contractului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în cursul lunii martie 2001, prin manopere dolosive folosite la încheierea unui contract de intermediere cu SC M. SA Filipeștii de Pădure, inculpatul a prejudiciat această societate cu suma de 5 miliarde lei, una din aceste manopere constând în emiterea unui bilet la ordin în favoarea acestei societăți, pentru suma menționată, ștampila și semnătura de pe acest instrument de plată fiind falsificate.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 67 din 7 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe.
Declarând recurs, inculpatul a solicitat să-i fie redusă pedeapsa.
Recursul este nefondat.
Făcând o analiză completă a probatoriului administrat în cauză, instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând just în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta.
Referitor la pedeapsă (orientată spre limita minimă prevăzută de lege), s-a avut în vedere prejudiciul deosebit de mare cauzat prin infracțiune, împrejurările în care inculpatul a conceput și realizat activitatea infracțională și starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a aflat la momentul comiterii infracțiunii, element ce agravează răspunderea penală.
Față de aceste elemente, reducerea pedepsei nu se justifică, astfel că recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, iar din pedeapsa aplicată se va deduce la zi timpul arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 67 din 7 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 iunie 2002, la 23 mai 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2003.