Acquittal final in defamation case: vague "thief" remark at police confrontation not a determined fact.

Calomnie. Faptă determinată. Latură subiectivă

Pentru existenţa infracţiunii de calomnie se cere ca fapta afirmată ori imputată să fie determinată, individualizată concret, precum și ca făptuitorul să fie conștient că acea faptă este neadevărată.

Ca atare, afirmaţia făcută despre o persoană „că este hoţ”, precum și împrejurarea că în activitatea de gestionar a părţii vătămate au existat nereguli reale, nu permit reţinerea infracţiunii de calomnie.

Secţia penală, decizia nr.2802 din 31 mai 2002

Judecătoria Arad, prin sentinţa penală nr.2271 din 15 noiembrie 2000, a condamnat pe inculpatul M.R. pentru săvârșirea infracţiunii de calomnie prevăzută în art.206 C.pen.

Instanţa a reţinut că, la 30 iunie 1999, într-un birou din sediul poliţiei, în timpul cercetării ce se efectua împotriva inculpatului M.R. pentru comiterea unor infracţiuni în calitate de fost administrator al unei asociaţii de locatari, a avut loc o confruntare a acestuia cu B.T., noul administrator al aceleiași asociaţii.

În contextul arătat, în prezenţa martorilor K.G., T.V. și P.A., membri ai asociaţiei de locatari, inculpatul a afirmat despre partea vătămată B.T., care preluase funcţia de administrator, că fură de la locatarii blocului, întrucât le percepe fără temei anumite cotizaţii.

Tribunalul Arad a respins recursurile declarate de inculpat și de partea vătămată prin decizia penală nr.44 din 13 februarie 2001.

Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.

Potrivit art.206 C.pen., constituie calomnie afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public.

Din conţinutul textului rezultă că existenţa infracţiunii este condiţionată, pe de o parte, de caracterul determinat și neadevărat al faptei ce se impută ori afirmă, iar pe de altă parte de o anumită particularitate a atitudinii subiective a făptuitorului, caracterizată prin rea-credinţă.

Cu alte cuvinte, de esenţa acestei infracţiuni este ca făptuitorul să acţioneze animat de intenţia de a discredita, de a compromite pe cel vizat prin afirmaţiile ori imputările sale publice, iar fapta trebuie să fie determinată, adică arătată în mod distinct și individualizată ca realitate concretă.

În cauză, instanţele nu au acordat semnificaţia cuvenită datelor ce caracterizează fapta din acest punct de vedere.

Martorii audiaţi în cursul cercetării judecătorești, P.A., T.V. și K.G. au declarat că inculpatul a afirmat despre partea vătămată, în prezenţa anchetatorilor, că este „hoţ” și că „va ajunge pe locul în care se află el”, aserţiuni ce nu pot fi considerate drept fapte determinate.

În esenţă, faptă determinată înseamnă o faptă precisă al cărei adevăr sau falsitate pot fi ușor verificate. O simplă afirmare sau imputare neînsoţită de indicarea unei fapte precise, nu constituie calomnie.

Pe de altă parte, actele dosarului confirmă susţinerile inculpatului că partea vătămată a comis nereguli în calitate de administrator, situaţie care exclude reaua sa credinţă.

Pentru considerentele arătate, recursul în anulare a fost admis și s-a dispus achitarea inculpatului.