Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_84731 AI generated

Furt prin însușirea contravalorii impulsurilor telefonice consumate fără drept; elemente constitutive ale furtului calificat

Case Number ICCJ_84731
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's criminal appeal, upholding the Court of Appeal's reduced sentence and confirming the conviction for aggravated theft. The dispute centered on whether making unauthorized telephone calls using another's telephone post constituted a criminal offense; material facts indicated the defendant, an employee of a commercial entity, repeatedly broke into the office at night to use specialized lines without consent. The court held that the defendant unlawfully appropriated the economic value of the consumed telephone impulses, which constituted property appropriated from the entity's patrimium, thereby fulfilling the elements of aggravated theft under Article 208 in conjunction with Article 209(1)(g) and (i) of the Penal Code.

Legislator headnote

AI generated

Furt prin însușirea contravalorii impulsurilor telefonice consumate fără drept; elemente constitutive ale furtului calificat: Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr.258 din 7 iunie 2001, a condamnat pe inculpatul M.V. pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art.208 raportat la art.209 alin.1 lit.g și i C.pen.

Keywords

AI generated
criminal offense commercial theft e-justice misuse of a telecommunications installation identity theft commercial dispute
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Furt. Impulsuri telefonice

Persoana care efectuează convorbiri telefonice de la un post aparţinând altuia, fără consimţământul acestuia, săvârșește infracţiunea de furt prin însușirea contravalorii impulsurilor consumate fără drept.

Secţia penală, decizia nr.2574 din 22 mai 2002

Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr.258 din 7 iunie 2001, a condamnat pe inculpatul M.V. pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art.208 raportat la art.209 alin.1 lit.g și i C.pen.

Instanţa a reţinut că, în perioada 16-20 decembrie 1999, inculpatul, lăcătuș la o societate comercială, a pătruns prin efracţie, în timpul nopţii, în mod repetat, în biroul conducerii societăţii, de unde a efectuat mai multe convorbiri telefonice pe linii speciale.

Inculpatul a declarat apel, susţinând că fapta nu constituie furt.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia penală nr.232/P din 7 septembrie 2001, a admis apelul și a redus pedeapsa.

Prin recursul de faţă, inculpatul critică decizia reiterând susţinerile din apel.

Critica nu este fondată.

Inculpatul a sustras din patrimoniul societăţii comerciale în sediul căreia a pătruns prin efracţie, contravaloarea impulsurilor consumate prin efectuarea, fără consimţământul acesteia, a convorbirilor telefonice, încât sustragerea întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat.

În consecinţă, recursul a fost respins.