Possession retained during currency exchange for robbery; civil claims not a defense to violent appropriation via improper participation

Tâlhărie. Furt prin violenţă

Primirea de la persoana vătămată a unei sume în valută pentru a obţine în schimb, pe loc, echivalentul în lei, urmată de lovirea acesteia și fuga făptuitorului cu banii, constituie infracţiunea de tâlhărie.

În atare situaţie persoana vătămată nu a pierdut posesia banilor prin faptul că i-a înmânat făptuitorului pentru a-i număra și verifica; ea a fost deposedată numai în momentul când acesta a lovit-o și a fugit cu valuta.

În consecinţă, fapta săvârșită este aceea de furt prin întrebuinţare de violenţe prevăzută în prima modalitate alternativă din art.211 alin.1 C.pen.

Secţia penală, decizia nr.2037 din 17 aprilie 2002

Prin sentinţa penală nr.182 din 19 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa, inculpatul I.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.e C.pen.

Instanţa a reţinut că, la 28 ianuarie 1998, partea vătămată a înmânat inculpatului suma de 10.000 de dolari, în vederea schimbării valutei în lei.

Inculpatul a început să numele și să verifice valuta primită, pretextând că trebuie să se convingă dacă dolarii sunt falși.

La un moment dat, în timp ce partea vătămată insista să-i restituie valuta, inculpatul i-a aplicat două lovituri cu pumnul în faţă, după care a părăsit în grabă locul luând valuta cu el.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia penală nr.256 din 24 septembrie 2001, a admis apelul inculpatului și a redus pedeapsa.

Inculpatul a declarat recurs, susţinând că nu se poate reţine în sarcina lui infracţiunea de tâlhărie, deoarece banii se aflau în posesia lui mai înainte de momentul lovirii. Prin urmare, conchide recurentul, nu există deposedare prin violenţă, de vreme ce banii au intrat în posesia lui altfel decât prin furt.

Recursul este nefondat.

Câtă vreme partea vătămată a dat inculpatului suma de bani așteptând, așa cum s-a convenit, să i se remită pe loc contravaloarea valutei în lei, ea nu a pierdut posesia sau detenţia valutei.

Ca urmare, fapta inculpatului care a primit valuta, de a exercita acte de violenţă și a fugi cu banii, pentru a împiedica partea vătămată să se opună, constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.e C.pen., așa cum, corect, a fost caracterizată fapta de instanţele de judecată.

În consecinţă recursul declarat de inculpat a fost respins.

4. TÂLHĂRIE.PARTICIPAȚIE IMPROPRIE.FAPTĂ CU CARACTER CIVIL

Comiterea actelor de agresiune de către făptuitor, urmată de însușirea bunurilor de către persoane încredinţate de acesta că îi aparţin, constituie infracţiunea de tâlhărie săvârșită în modalitatea participaţiei improprii prevăzută în art.31 alin.2 C.pen.

Invocarea de către făptuitor a unui drept asupra bunurilor sustrase în condiţiile menţionate este irelevantă, valorificarea pretenţiilor patrimoniale nefiind permisă decât pe căile prevăzute de lege.

Secţia penală, decizia nr.2180 din 24 aprilie 2002

Prin sentinţa penală nr.657 din 9 noiembrie 2000 a Tribunalului Cluj, inculpaţii R.R., S.G., H.S. și B.V. au fost condamnaţi pentru săvârșirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art.189 alin.2 C.pen.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.b C.proc.pen., inculpatul R.C. a fost achitat de învinuirea săvârșirii infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.a și d și alin.3, cu aplicarea art.31 alin.1 C.pen.

Instanţa a reţinut că, la 17 iulie 1997, inculpatul R.C. a cumpărat de la R.I. 1260 de oi și alte animale, în contract prevăzându-se că preţul acestora va fi plătit în rate până la 1 noiembrie 1997, iar în cazul în care nu se face plata integral, vânzătorul va putea lua din turmă un număr de oi proporţional cu suma neachitată.

Neachitând în întregime preţul animalelor, inculpatul R.C. a consimţit ca R.I. să ia 703 oi din turmă. La data de 25 noiembrie 1997 R.I. a luat oile din care o parte a vândut părţii vătămate A.I.

Partea vătămată a dus oile la ferma sa și le-a încredinţat ciobanului R.F.

În aceeași zi, în timpul nopţii, inculpaţii au mers la stâna părţii vătămate, au lovit și sechestrat pe cioban, după care alte persoane, încredinţate că oile au fost furate de la inculpatul R.C., le-au luat și le-au dus la ferma acestui inculpat.

Referitor la infracţiunea de tâlhărie, instanţa a reţinut că între inculpatul R.C. și R.I. a intervenit un contract de vânzare guvernat de principiile dreptului civil, iar raporturile juridice civile ce derivă din acest contract urmează să se soluţioneze de către instanţa civilă, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Prin decizia penală nr.323 din 18 octombrie 2001, Curtea de Apel Cluj a respins apelul procurorului, motivând că soluţia de achitare pentru tâlhărie este corectă, chiar dacă deposedarea părţii vătămate A.I. de un număr de 353 de oi s-a făcut fără consimţământul acesteia, în lipsa ei și prin constrângerea ciobanului, atâta timp cât luarea oilor nu s-a făcut în scopul însușirii lor pe nedrept, ci pentru a recupera o parte din cele 703 oi de care inculpatul a fost deposedat de R.I. în condiţii asemănătoare cu o zi înainte.

Recursul declarat de procuror este fondat.

Pe baza probelor administrate în cauză prima instanţă a reţinut corect că, în temeiul unei convenţii, inculpatul R.C. a cumpărat de la R.I. un număr de 1260 de oi, cu plata preţului în rate. Cum inculpatul nu și-a respectat obligaţia, potrivit aceleiași înţelegeri dintre părţi, el a fost de acord să restituie lui R.I., în contul datoriei, un număr de oi pe care acesta le-a revândut.

Hotărând să recupereze oile, în aceeași zi, ajutat de ceilalţi inculpaţi, R.C. a agresat și îndepărtat pe paznic, după care alte persoane, în necunoștinţă de cauză, au luat oile și le-au dus la inculpat.

Faptele conturează un plan infracţional premeditat de inculpatul R.C., plan ce se materializează într-o primă fază în îndepărtarea paznicului animalelor prin agresare și sechestrare, acţiune realizată de R.C. și ceilalţi inculpaţi, acţiuni violente ce au permis, în aceeași noapte, sustragerea unui număr de 353 de oi ce aparţineau părţii vătămate A.I., de către persoane încredinţate că recuperează animalele furate de la R.C.

Cele două activităţi menţionate, întrebuinţarea de violenţe urmată de furt realizează, obiectiv și subiectiv, elementele infracţiunii complexe de tâlhărie prevăzute în art.211 alin.2 lit.a și d C.pen., săvârșită de inculpatul R.C. în modalitatea participaţiei improprii prevăzută în art.31 alin.2 din același cod.

Susţinerile inculpatului și motivarea instanţelor, în sensul că deposedarea nu s-a făcut în scopul însușirii pe nedrept, ci pentru a recupera oile de care inculpatul a fost deposedat de către R.I. cu o zi înainte, sunt contrazise de probe și, totodată, sunt fără relevanţă în ce privește existenţa infracţiunii și încadrarea ei juridică, restabilirea unor drepturi pretins încălcate nu se poate face prin acte de violenţă, ci numai pe căile prevăzute de lege.

În consecinţă recursul procurorului a fost admis și s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit considerentelor ce preced.