Fraud and forgery preventive detention upheld by broad interpretation of danger to public order under Article 148(1)(h)

Arestare preventivă. Pericol public

Potrivit art.148 alin.1 lit.h C.proc.pen.,una din condiţiile arestării este aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică.

În evaluarea acestui pericol nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpatului, ci și cele referitoare la infracţiunea de săvârșirea căreia el este învinuit, de pericolul social al acesteia; în cazul în care lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, dacă aceasta ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social, cerinţa prevăzută în textul de lege menţionat este îndeplinită, măsura arestării preventive fiind justificată.

Decizia Secţiei penale nr.1435 din 15 martie 2002

Curtea de Apel București, secţia a II-a penală, prin încheierea nr.10/F din 27 februarie 2002 a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a prelungit durata arestării preventive a inculpatului C.P. cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art.215 alin.1 și 2 și în art.291, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

În fapt s-a reţinut că, în perioada 1998-2000, folosind titluri de proprietate false, a introdus mai multe acţiuni în numele unor proprietari nereali, având ca obiect revendicări imobiliare, acţiuni care au fost admise de către instanţele de judecată.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă în cursul urmăririi în temeiul dispoziţiilor art.148 lit.h C.proc.pen., pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa fiind mai mari de 2 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Curtea de apel a motivat prelungirea arestării cu aceea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă în continuare și că, prin punerea în libertate a inculpatului s-ar produce o reacţie de oprobriu din partea societăţii, mai ales că infracţiunile au fost săvârșite în legătură cu actul de justiţie.

Împotriva încheierii inculpatul a declarat recurs susţinând, între altele, că instanţa a confundat dispoziţia din art.148 lit.h C.proc.pen. referitoare la pericolul pentru ordinea publică cu pericolul social pe care îl prezintă fapta ce face obiectul învinuirii. Or, pericolul pentru ordinea de drept, arată inculpatul, trebuie să rezulte din datele ce caracterizează persoana inculpatului, și nu să fie dedus din limitele de pedeapsă ce reflectă gradul de pericol social generic al faptei, substituind pe acesta celui dintâi, așa cum s-a procedat în cauză.

Recursul nu este fondat.

În ceea ce privește condiţia ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică, prevăzută în art.148 lit.h C.proc.pen., este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului, cum se susţine, ci și date referitoare la faptă, nu de puţine ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii.

În raport cu cele arătate, hotărârea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat de inculpat a fost respins.