Importation of undeclared narcotics for personal medical use and conditions for expulsion despite risk of torture

Trafic de droguri. Introducere în ţară. Consum propriu. Expulzare

1. Infracţiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr.143/2000 subzistă și în cazul în care drogul este destinat consumului propriu, dacă nu a fost declarat la vamă și nu a existat, în cazul folosirii drogului în scopuri medicale, o aprobare în acest scop.

Dacă din probe rezultă că folosirea de către făptuitor a drogului este recomandată în cazul în care un anumit tratament alternativ cu medicamente nu este posibil, pentru a se reţine acest caz de impunitate este necesar ca făptuitorul să facă dovada imposibilităţii folosirii medicamentului alternativ.

2. Cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie nu poate fi expulzat, potrivit art. 117 alin. (4) C. pen., dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează a fi expulzat; pentru ca textul să fie incident, acest risc trebuie dovedit de către făptuitor.

Secţia penală, decizia nr. 4769 din 24 octombrie 2003

Prin sentinţa penală nr. 296 din 4 decembrie 2000, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul R.A., cetăţean străin, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru săvârșirea tentativei la infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, de droguri de mare risc.

Instanţa a reţinut că, la 17 august 2002, în urma controlului corporal efectuat de organele vamale, asupra inculpatului au fost descoperite 52 de cașete de opiu, droguri de mare risc.

Curtea de Apel București, secţia a II-a penală, prin decizia nr. 344 din 12 iulie 2002 a admis apelul declarat de procuror, a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracţiunii consumate de introducere în ţară de droguri de mare risc și a dispus expulzarea acestuia.

Apelul inculpatului a fost respins.

Împotriva deciziei inculpatul a declarat recurs, susţinând că a fost condamnat în mod greșit pentru infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, el fiind consumator de droguri. A cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută în art. 4 din Legea nr. 143/2000 și înlăturarea expulzării, menţinerea acesteia fiind de natură a-i atrage opresiunea politică în ţara căreia îi aparţine.

Inculpatul a depus un document semnat de un medic psihiatru, a cărui semnătură a fost certificată, din care rezultă că inculpatul suferă de tulburări depresive și dureri cronice, necesitând tratament cu banadon tablete și, în lipsă, cu opiu.

Recursul este nefondat.

Din probe rezultă că, la intrarea sa în ţară, s-au găsit asupra inculpatului 52 de cașete de opiu cântărind 8,050 gr, nedeclarate la vamă. În aceste condiţii, în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Această infracţiune subzistă și în cazul în care inculpatul ar fi, din motive medicale, consumator de opiu, atât timp cât introducerea în ţară s-a făcut în mod clandestin, fără aprobare prealabilă și fără declararea la vamă a drogului pretins folosit ca medicament.

De altfel, chiar actul medical invocat de inculpat permite consumul de opiu de către acesta numai în cazul imposibilităţii procurării de banadon tablete, imposibilitate nedovedită de inculpat.

În ceea ce privește măsura de siguranţă a expulzării, recurentul nu a făcut dovada existenţei unor motive serioase de a se crede că riscă a fi supus la tortură în statul în care va fi expulzat.

Faţă de cele arătate, recursul declarat de inculpat a fost respins.