Abuse of confidence: No criminal liability for custodian disposing of police-held property
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal in nullity, quashed the appellate decision, and upheld the first-instance acquittal, thereby favoring the defendant in a criminal case concerning abuse of confidence. The dispute centered on whether a defendant who used and refused to return a stolen vehicle to the rightful owner, while holding it in custody pursuant to a police procedure, committed the offense under Article 213 of the Penal Code. The court ruled that the legal relationship of custody existed solely between the defendant and the police authorities, not with the owner, meaning the defendant’s obligations were limited to not alienating, destroying, or modifying the vehicle and returning it to the police upon request. Consequently, the court held that the possession remained with the police and no legitimate detention by the defendant was established under the required legal title, rendering the act of using the vehicle or refusing its return to the owner non-penal and falling outside the constituent elements of abuse of confidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 213 C. pen, art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen; Abuse of confidence: No criminal liability for custodian disposing of police-held property: Potrivit art. 213 C. pen., infracţiunea de abuz de încredere constă în însușirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Abuz de încredere. Bun dat în custodie de către poliţie
Persoana căreia i s-a încredinţat de către poliţie un bun în custodie nu săvârșește infracţiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen. dacă dispune de el, folosindu-l sau refuză a-l restitui proprietarului, deoarece raportul juridic nu există între custode și proprietar, ci între custode și organul de poliţie, faţă de care ea are obligaţia de a nu înstrăina, distruge sau modifica bunul și de a-l restitui la cerere.
Secţia penală, decizia nr. 2941 din 19 iunie 2003
Judecătoria Negrești Oaș, prin sentinţa penală nr. 98 din 12 aprilie 2000, a dispus achitarea inculpatului B.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen.
Tribunalul Satu Mare, prin decizia penală nr. 50/R din 13 martie 2001, a admis recursul părţii vătămate și a condamnat pe inculpat pentru ăsvârșirea infracţiunii de abuz de încredere, cu motivarea că fapta întrunește elementele constitutive ale acelei infracţiuni deoarece inculpatul a dispus pe nedrept de autoturismul părţii vătămate, pe care îl avea în custodie.
Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.
Potrivit art. 213 C. pen., infracţiunea de abuz de încredere constă în însușirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Rezultă, așadar, că situaţia premisă a infracţiunii constă în existenţa unui titlu în temeiul căruia făptuitorul deţine bunul, acţiunea sau inacţiunea acestuia raportându-se la conţinutul convenţiei din care rezultă dobândirea detenţiei.
În cauză autoturismul a fost cumpărat de inculpat fără a ști că provine din furt. Ulterior, la 12 august 1997, pe baza unui proces-verbal autoturismul a fost lăsat de organele de poliţie în custodia inculpatului, instituindu-se obligaţia de a nu-l înstrăina, distruge sau modifica, precum și obligaţia de a-l restitui organelor judiciare la solicitarea acestora.
Printr-o ordonanţă a procurorului s-a dispus ridicarea autoturismului în vederea restituirii, astfel că, la 30 aprilie 1998, organele de poliţie au procedat la preluarea acestuia, iar la 9 iulie 1998 l-au restituit părţii vătămate.
Indisponibilizarea autoturismului de către organele de poliţie și lăsarea în custodia inculpatului cu stabilirea unor obligaţii în sarcina sa nu a făcut ca acesta să dobândească deţinerea bunului.
Detenţia, în acest caz, aparţinea organelor de poliţie și nu inculpatului, între partea vătămată și inculpat neexistând un raport juridic în temeiul căruia autoturismul să treacă în detenţia legitimă a celui din urmă, astfel încât dispunerea de bunul respectiv să-i angajeze răspunderea penală.
Mai este de observat că inculpatul nu avea obligaţia de a restitui părţii vătămate autoturismul, ci organelor de cercetare penală, iar fapta sa de a folosi autoturismul și refuzul de restituire către partea vătămată nu dobândește caracter penal.
Așa fiind, în mod greșit instanţa de recurs condamnat pe inculpat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care recursul în anulare a fost admis, s-a casat decizia atacată și s-a menţinut sentinţa judecătoriei.