Failure to apply educational measure for minor's daytime robbery and improper sentence reduction for recidivist co-conspirator

Tâlhărie. Inculpat minor. Mustrare. Art. 102 Cod Penal. Pedeapsă

Luarea măsurii educative a mustrării faţă de minorul în vârstă de 17 ani, cu rea comportare, autor al unei tâlhării săvârșite ziua, în public, împreună cu un alt minor, nu corespunde criteriilor menţionate în art. 100 alin. (1) C. pen.

Reducerea, în apel, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, a pedepsei închisorii stabilite de prima instanţă la minimul prevăzut de lege coautorului de aceeași vârstă, care a mai fost anterior condamnat la un an și 6 luni închisoare, nu se justifică.

Secţia penală, decizia nr. 2127 din 8 mai 2003

Prin sentinţa nr. 825 din 12 septembrie 2002, Tribunalul București, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii D.V. și V.G., minori în vârstă de 17 ani la data săvârșirii infracţiunii, la câte 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit.c) și alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

Pentru inculpatul V.G. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării unei pedepse anterioare de un an și 6 luni închisoare.

Instanţa a reţinut că, la 13 iunie 2002, pe stradă, inculpatul V.G. a smuls geanta de sub braţ unei femei, partea vătămată D.D., aruncând-o imediat inculpatului D.V. după care au părăsit în grabă locul faptei în direcţii diferite.

La strigătele părţii vătămate inculpatul D.V. a fost prins de trecători.

Curtea de Apel București, secţia a II-a penală, prin decizia nr. 710/A din 31 octombrie 2002, a admis apelurile declarate de inculpaţi și a aplicat inculpatului minor D.V. măsura educativă a mustrării, și a redus la un an și 6 luni pedeapsa inculpatului V.G.

Recursul declarat de procuror este fondat.

În adevăr, instanţa de apel, neacordând semnificaţia cuvenită unor împrejurări în care s-a comis tâlhăria, pe un bulevard din capitală, în timpul zilei, la o oră de intensă circulaţie, pe baza unei înţelegeri prealabile și împărţirea rolurilor între inculpaţi, nu a evaluat corect gradul de pericol social al faptei și al inculpaţilor.

Sub acest aspect este de observat, așa cum rezultă din rapoartele de anchetă socială efectuate, că inculpatul D.V. a urmat cursurile școlare un singur an, după care le-a abandonat, iar inculpatul V.G. nu are ocupaţie, iar anterior a mai fost condamnat, vagabondează, își petrece timpul pe stradă, în anturaje dubioase, având o comportare necorespunzătoare.

În fine, este semnificativ și faptul că în faţa instanţei inculpaţii au fost nesinceri în declaraţiile lor.

În raport cu aceste considerente, se impune concluzia că soluţia pronunţată de prima instanţă este temeinică și legală, desfiinţarea ei în parte de instanţa de apel fiind nejustificată.

În consecinţă recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat decizia atacată și s-a menţinut sentinţa pronunţată în cauză.