Recognition of foreign criminal judgments by primary means and competence of appellate courts under Law 302/2004

Recunoașterea hotărârilor penale străine. Recunoaștere pe cale principală. Modificare legislativă

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Recunoașterea hotărârilor penale străine

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- Recunoașterea hotărârilor penale străine

Legea nr. 302/2004, art. 120

Recunoașterea unei hotărâri penale, în afara unui proces penal în curs, nu poate fi făcută decât pe cale principală. Cerea de contopire a unor pedepse nu formează obiectul unui proces penal în sensul legii și, ca atare, în acest cadru nu se poate cere recunoașterea pe cale incidentală a unei hotărâri străine.

În urma abrogării art. 519-521 C. proc. pen. prin Legea nr. 302/2004, competenţa de a judeca cererile de recunoaștere pe cale principală a hotărârilor penale străine revine curţii de apel.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6417 din 2 decembrie 2004

Petentul S.A., domiciliat în Iași, a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași o cerere prin care a solicitat deschiderea procedurii de recunoaștere pe cale principală a hotărârii judecătorești pronunţată la 15 mai 1998 de Curtea Supremă de Statului New York – Districtul Queens, urmând ca ulterior să adreseze instanţei de judecată o cerere de contopire a pedepsei ce i-a fost aplicată prin această hotărâre cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 257 din 25 aprilie 2002 a Tribunalului Iași.

După efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a întocmit concluzii și a sesizat instanţa competentă, respectiv Judecătoria Iași.

Judecătoria Iași, prin sentinţa penală nr. 3382 din 15 iulie 2004, și-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Iași, cu motivarea că petentul condamnat a declarat că solicită recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine în cadrul judecării cererii de contopire a pedepselor aplicate prin hotărârea străină și sentinţa penală a Tribunalului Iași.

Prin sentinţa penală nr. 160 din 25 februarie 2004, Tribunalul Iași a respins cererile formulate de condamnat, iar apelul acestuia a fost admis prin decizia penală nr. 156 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iași care a recunoscut hotărârea penală pronunţată de Curtea Supremă a Statului New York –Districtul Queen, a admis cererea de contopire și, în baza art. 36 alin. (1) și (4) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind că pedeapsa de executat este de 9 ani închisoare.

Recursul declarat de procuror este fondat.

Potrivit art. 519 și 521 C. proc. pen., în vigoare la data pronunţării hotărârilor atacate, recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte juridice străine se poate face fie pe cale principală - de către judecătoria în a cărui rază teritorială se află condamnatul, sesizată în acest scop de către procuror, fie pe cale incidentală - atunci când, în cursul desfășurării unui proces penal, se invocă existenţa unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar efectuat în străinătate și se arată efectele juridice penale pe care le-ar putea produce.

Pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs recunoașterea se poate face de către procuror în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia cauza este pendinte.

Procesul penal este definit ca fiind activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele judiciare, de părţi și de celelalte persoane care participă într-o cauză penală, în vederea constatării la timp a faptelor care constituie infracţiuni și a pedepsirii făptuitorilor potrivit vinovăţiei lor. În consecinţă, procesul penal se realizează într-o cauză penală, iar ceea ce determină desfășurarea procesului penal este împrejurarea că organul judiciar este sesizat de existenţa săvârșirii unei infracţiuni. Nici un proces penal nu se poate realiza pe o altă bază.

Cum s-a arătat, prin sesizarea făcută de procuror s-a solicitat Judecătoriei Iași să recunoască pe cale principală hotărârea judecătorească străină prin care petentul a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracţiuni.

Este adevărat că în faţa judecătoriei condamnatul a declarat că modifică temeiul cererii în dispoziţiile art. 519 alin. (2) C. proc. pen. care se referă la procedura recunoașterii incidentale și că prin apărător a stăruit ca judecarea acestei cereri să fie făcută în conformitate cu acest text de lege, în cadrul cererii prin care a solicitat contopirea pedepselor din hotărârea străină cu cele din sentinţa penală a Tribunalului Iași.

Împrejurarea că intimatul condamnat a cerut recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine nu putea lega însă instanţa în ce privește corecta calificare juridică a cererii de recunoaștere, instanţa fiind în drept, în exerciţiul rolului ei activ, să dea cererii cuvenita calificare juridică, alta decât aceea dată de condamnat prin cererea sa.

În realitate, judecarea cererii de contopire a pedepselor aplicate prin hotărâri definitive nu constituie cauză penală și, ca atare, nu formează obiect al unui proces penal.

Drept urmare, temeiul juridic al recunoașterii hotărârii străine nu-l poate constitui art. 519 alin. (2) C. proc. pen. privind recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine, care este aplicabil numai în caz de existenţă a unui proces penal în curs, ci art. 519 alin. (3) din același cod, care prevede recunoașterea hotărârii străine pe cale principală, ca în situaţia de faţă.

În această situaţie, fiind aplicabile dispoziţiile art. 521 alin. (1) C. proc. pen., judecătoria era competentă să judece cererea de recunoaștere, iar nu tribunalul, în faţa căruia contopirea era pendinte, cum eronat s-a procedat, cu motivarea greșită că este vorba de o recunoaștere incidentală în cadrul unui proces penal în curs, prevăzută în art. 519 alin. (2) C. proc. pen.

Așa fiind, judecătoria, considerându-se necompetentă din punct de vedere material și declinându-și pe acest temei competenţa în favoarea tribunalului, iar această din urmă instanţă și curtea de apel, considerându-se bine investite și rezolvând în fond, respectiv în apel, cererea de recunoaștere, au încălcat dispoziţiile privind competenţa după materie, încălcare sancţionată cu nulitatea absolută prevăzută în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. constituind cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct.1 din același cod.

De asemenea este întemeiată și critica din recurs, în sensul că, în această fază procesuală, cererea de contopire formulată de condamnat trebuia respinsă.

Este adevărat că art.36 C. pen. prevede că dispoziţiile art. 34 și 35 sunt aplicabile și în condiţiile existenţei unor condamnări definitive pronunţate separat pentru o parte sau pentru totalitatea infracţiunilor concurente; de asemenea, este adevărat că, în speţă, faptele săvârșite pe teritoriul statului străin sunt concurente.

Regulile de mai sus privesc însă infracţiunile concurente care se comit pe teritoriul ţării. Extinderea acestor reguli și cu privire la condamnări pentru infracţiuni săvârșite pe teritoriul altui stat nu s-ar putea face decât dacă hotărârea definitivă pronunţată de o instanţă penală străină ar fi recunoscută de instanţa română, în scopul producerii de efecte juridice pe teritoriul ţării noastre.

În speţă, după cum s-a arătat, hotărârea străină nu a fost recunoscută în România de către instanţa de judecată competentă.

O nouă cerere de contopire va putea fi promovată după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa română competentă a recunoscut hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa străină.

În consecinţă, recursul este întemeiat pentru motivele arătate și urmează a se admite, casându-se hotărârile atacate în sensul respingerii cererii de contopire a pedepselor și trimiterea spre rejudecare a cererii privitoare la recunoașterea hotărârii penale străine.

Întrucât, prin art. 188 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, art. 519-521 C. proc. pen. au fost abrogate, iar potrivit art. 120 din aceeași lege „autorităţile judiciare române competente sunt curtea de apel în circumscripţia căreia, după caz, domiciliază, își are reședinţa sau a fost identificat condamnatul și, respectiv, parchetul de pe lângă aceasta”, competenţa de judecare a cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești formulată de condamnat revine Curţii de Apel Iași, căreia i s-a trimis cauza pentru rejudecare.