Transfer of sentenced prisoner: appeal dismissed for lack of express state consent

Recunoașterea hotărârilor pronunţate în străinătate. Transferarea condamnatului. Consimţământul expres al statului solicitant

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Recunoașterea hotărârilor pronunţate în străinătate. Transferarea condamnatului. Condiţii

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- Recunoașterea hotărârilor străine

- Transferarea condamnatului

Legea nr. 302, art. 188 lit. c) ȘI d), art. 129 lit. f)

Convenţia Europeană privind Transferul Persoanelor condamnate,

art. 3 lit. f), art. 4 alin. (2) și (3) art. 6 alin. (1) și (3)

Pentru acceptarea de către statul solicitant a cererii de transferare în vederea continuării executării pedepsei în România nu este suficient consimţământul condamnatului; ea trebuie însoţită de consimţământul, formulat expres, al statului solicitant, în sensul că este de acord cu transferul condamnatului.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5538 din 27 octombrie 2004

Prin sentinţa nr. 61 din 21 iunie 2004, Curtea de Apel București, secţia a II-a penală, a dispus restituirea cauzei privind transferarea condamnatului G.D. în vederea continuării executării în România a pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală a Tribunalului Judeţului Bács–Kiskύn, rămasă definitivă, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 25 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 756/2001.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanţa în vederea recunoașterii sentinţei pronunţate în Ungaria și a punerii în executare a acesteia în procedura de soluţionare a cererii formulate de Ministerul Justiţiei din Ungaria, de transferare a condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Instanţa a constatat că dosarul nu este complet, neexistând dovada acordului dintre statul de condamnare și cel de executare asupra transferului condamnatului.

Procurorul a declarat recurs, susţinând că este îndeplinită condiţia impusă de art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001 ca statul de condamnare și statul de executare să se pună de acord asupra transferării condamnatului.

S-a arătat că această condiţie este respectată prin emiterea unei adrese oficiale de la Ministerul Justiţiei al Republicii Ungare adresată Ministerului de Justiţie al României, solicitând „să informeze dacă este de acord cu transferul și să trimită documentele specificate în art.6 paragraful 1 al Convenţiei Europene privind Transferul Persoanelor condamnate, semnată la Strasburg pe 29 martie 1983”.

S-a mai arătat că adresa a fost însoţită de documentaţia completă prevăzută în art. 10 din Legea nr. 756/2001, din aceasta rezultând acordul statului solicitant pentru transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei în România.

Recursul nu este fondat.

Susţinerea că adresa trimisă de Ministerul de Justiţie al Republicii Ungaria constituie o dovadă a acordului statului de condamnare pentru transferarea condamnatului este neîntemeiată.

Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasburg la 21 martie 1983 și ratificată de România prin Legea nr.76 din 12 iulie 1996 prevede în art. 3 condiţiile cumulative în care poate avea loc transferarea unei persoane condamnate.

Aceste condiţii se regăsesc și în legea română, cu precizarea că Legea nr.756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, avută în vedere de prima instanţă, a fost abrogată după pronunţarea sentinţei prin art. 188 lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în M. Of. nr. 594 din 1 iulie 2004, care a intrat în vigoare în 60 de zile de la publicare.

Una dintre aceste condiţii este aceea că „statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra transferării [art. 3 lit. f) din Convenţia Europeană și art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001 care în prezent se regăsește în art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004].

Dovada existenţei acordului celor două state o constituie comunicarea scrisă reciprocă a acceptării transferării condamnatului.

Se constată că, în speţă, statul de condamnare primind din partea celui condamnat o cerere de transferare, a procedat conform art. 4 alin. (2) și (3) din Convenţia Europeană, în sensul că a informat autoritatea competentă din România despre dorinţa condamnatului de a fi transferat, și a solicitat, conform art. 6 alin. (1) transmiterea unor înscrisuri.

În documentul trimis Ministerului Justiţiei din România nu se precizează dacă statul solicitant acceptă sau refuză transferarea condamnatului. Or, poziţia statelor cu privire la transferare trebuie să fie exprimată expres.

În lipsa unei comunicări exprese în acest sens, se înţelege că statul de condamnare a solicitat primirea documentelor prevăzute în art. 6 alin. (1) înainte de a lua hotărârea de a accepta sau de a refuza transferarea, situaţie permisă de alin. (3) al art. 6 din Convenţia Europeană.

Așa fiind, se reţine că la dosar nu se află declaraţia Republicii Ungaria de acceptare a transferului condamnatului G.D. pentru a executa pedeapsa în România. În consecinţă, corect a constatat prima instanţă că dosarul înaintat de procuror nu este complet, motiv pentru care recursul a fost respins.