Concurrent fraud, tax evasion, and falsification of accounting records by unlicensed labor intermediary failing to register fiscal receipts

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 305 din 9 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică, pentru infracțiunea de înșelăciune din art. 215 alin. (1) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., condamnă pe inculpata C.M.O., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la pedeapsa de:

- 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatei pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsă durata măsurii reținerii și arestului preventiv, începând din data de 15 iunie 1999, până la 28 martie 2001 inclusiv.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpată de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., obligă pe inculpată să plătească fiecăreia dintre părțile civile prejudiciul cauzat.

Respinge cererea pentru obligarea inculpatei la plata sumei de 2.000.000 lei daune morale, formulate de către partea vătămată D.I.

Respinge acțiunea civilă formulată împotriva inculpatei de către Direcția Finanțelor Publice Maramureș, Baia Mare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpată să plătească statului suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța astfel s-au reținut următoarele:

La data de 20 martie 1995, prin sentința civilă nr. 371 a Tribunalului Maramureș, s-a autorizat funcționarea societății comerciale SC C. SRL, cu sediul în Baia Mare, având ca asociat unic și administrator pe F.A. În statutul firmei era prevăzut ca obiect de activitate și activitatea de recrutare și plasare de forță de muncă. La data de 21 mai 1998, F.A. cesionează în favoarea inculpatei părțile sociale cât și calitatea de asociat unic al acestei firme, calitate pe care inculpata o are, până la data de 28 mai 1999, când și aceasta la rândul ei cedează părțile și firma soțului său C.V.

Pentru desfășurarea activității de intermediere, recrutare și plasare de forță de muncă românească în străinătate, în speță în Israel, potrivit reglementărilor în vigoare la acea perioadă, respectiv Ordinele nr. 311 din 7 august 1996, nr. 439 din 2 octombrie 1996, ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale, era necesară avizarea societății, pentru acest obiectiv de activitate, aviz care se acorda de către o Comisie din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Această societate a fost avizată pentru a desfășura acest tip de activitate, însă începând cu data de 4 decembrie 1996, s-a retras avizul din cauză, că societatea nu și-a respectat obligațiile prevăzute de lege.

Deși nu mai avea aviz, în perioada martie 1998, martie 1999, inculpata a continuat să recruteze forțe de muncă pentru Israel, sens în care în această perioadă a încasat de la un număr de 50 persoane, diverse sume de bani în lei și valută, promițându-le acestora că o să le faciliteze obținerea de locuri de muncă în Israel.

Împotriva sentinței în termen, au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Maramureș.

Prin apelul declarat parchetul a solicitat desființarea sentinței ca fiind nelegală și netemeinică, rejudecarea cauzei și în urma rejudecării a se dispune condamnarea inculpatei C.M.O. și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 40 din Legea 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedepse just individualizate, în condițiile art. 71 C. pen.

Prin apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Maramureș, a solicitat desființarea sentinței, ca fiind nelegală și netemeinică, rejudecarea cauzei și în urma rejudecării a se acorda despăgubirile civile solicitate la bugetul de stat, împreună cu majorările de întârziere conform H.G.1043/2001 și cu penalitățile de întârziere, conform O.G. nr. 26/2001.

Prin decizia penală nr. 127 din 6 iunie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Maramureș, împotriva sentinței penale nr. 305 din 9 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cu obligarea la cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța astfel s-a reținut așa cum a reținut și instanța de fond, că inculpata nu a lucrat în numele firmei, nu a încheiat contracte cu persoanele respective și nici nu a emis chitanțe, pentru sumele încasate. Sumele de bani primite de inculpată au fost încasate de aceasta neevidențiindu-le în actele firmei, astfel încât nu poate fi acuzată de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Mai reține, instanța de apel că, actele la care face referire parchetul, respectiv procesele verbale încheiate de organele de control financiar, sunt expertizele contabile care se referă la alte activități desfășurate de inculpată și nu la situația personală de la care aceasta a luat bani.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și partea civilă D.G.F.P.

Critica Parchetului vizează greșita achitare a inculpatei, pentru infracțiunea de evaziune fiscală și fals la legea contabilității, întrucât din probele administrate a rezultat, că inculpata a săvârșit aceste infracțiuni, că a lucrat în numele firmei, încasând de la cele 50 persoane sume de bani și a promis rezolvarea plecării la lucru în Israel, făcând referință și la alte firme cu care lucrează.

Totodată, inculpata nu a eliberat chitanțe pentru banii încasați întocmind și înregistrând la evidența contabilă un nr. mare de chitanțe, fără să nominalizeze persoanele de la care a încasat banii.

Partea civilă a solicitat obligarea inculpatei, la recuperarea prejudiciului produs prin evaziune fiscală, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și impozit pe salariu, în cuantum de 224.605.487 lei.

Examinând cauza, în raport de motivele invocate, examinate potrivit dispozițiilor art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit alin. (3) al aceluiași articol, constată că recursurile sunt fondate.

Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpata C.M.O a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în concurs real, cu infracțiunile de evaziune fiscală și fals privind legea contabilității.

S-a reținut în mod eronat că inculpata nu a lucrat în numele firmei, în sens contrar fiind probele de la dosar: procese verbale încheiate de organele de control financiar și trei expertize contabile, din care rezultă că evidența contabilă a fost condusă până la 31 decembrie 1998 și pentru exercițiul financiar pe anul 1998, a fost întocmit și bilanțul contabil, care a fost depus la D.G.F.P.C.F.S. Baia Mare. A mai rezultat că inculpata, odată cu înșelarea celor 50 de persoane, pentru care nu a eliberat chitanțe a întocmit și a înregistrat în evidența contabilă un număr mare de chitanțe, atestând încasarea unor sume fără a nominaliza persoanele de la care a încasat banii.

Chitanțele fiscale eliberate în data de 30 și 31 martie 1998, în număr de 29, nu au fost înregistrate în evidența contabilă și au fost emise pe numele altor persoane, decât cele 50 persoane „înșelate”. Neînregistrarea acestora a avut ca efect diminuarea T.V.A. - ului.

S-a mai stabilit prin expertiză că inculpata, în luna februarie 1999 a emis un nr. de 53 chitanțe fiscale, nefiind cuprinse în evidența contabilă.

Concluzionând, a rezultat că inculpata a comis infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin neînregistrarea tuturor chitanțelor fiscale emise în 1998 – februarie 1999 și prin neconducerea evidenței contabile pe perioada 1 ianuarie – 28 mai 1999, ceea ce a avut drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare în care se reflectă bilanțul contabil.

Aceasta, a avut ca urmare neplata impozitului pe profit, a T.V.A. - ului și a impozitului pe salariu, fapta constituind infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Nu în ultimul rând, ca dovadă că inculpata a lucrat în numele societății, stau declarațiile celor 50 martori, din care rezultă că inculpata a promis rezolvarea plecării la lucru în Israel, făcând referire și la alte firme cu care lucrează, de exemplu SC C.C. SRL Iași.

Pentru săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpatei se va aplica acesteia câte o pedeapsă, la individualizarea căreia se vor avea în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., urmând a se face în cauză aplicarea dispozițiilor, privitoare la concursul de infracțiuni cu pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Totodată, prin admiterea recursului părții civile, inculpata va fi obligată și la despăgubirea acesteia, în cuantum de 224.605.487 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și impozit pe salariu.

În consecință, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și partea civilă D.G.F.P. Maramureș, împotriva deciziei penale nr. 127 din 6 iunie 2002, a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpata C.M.O., se va casa decizia atacată cât și sentința penală nr. 305 din 9 octombrie 2001, a Tribunalului Satu Mare în sensul considerentelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de partea civilă D.G.F.P. Maramureș, împotriva deciziei penale nr. 127/ A din 6 iunie 2002, a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpata C.M.O.

Casează decizia penală, precum și sentința penală nr. 305 din 9 octombrie 2001, a Tribunalului Satu Mare, pentru greșita achitare a inculpatei C.M.O., pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și la greșita soluționare a laturii civile.

1. În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpata C.M.O. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65, cu referire la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă aceeași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 305/2001 a Tribunalului Satu Mare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 din același cod, urmând ca în final, inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 65, cu referire la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

2. Obligă inculpata C.M.O. la plata sumei de 224.605.487 lei, despăgubiri civile către partea civilă D.G.F.P. Maramureș.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2003.