Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_84483 AI generated

Challenge to prosecutor's non-prosecution resolution: immediate application of citation requirement under Art. 278¹ C. proc. pen.

Case Number ICCJ_84483
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal and ordered a remand for retrial, prevailing over the Court of Appeal’s previous dismissal of the complaint. The dispute concerned a challenge under Article 278 of the Code of Criminal Procedure against a prosecutor's resolution to discontinue criminal proceedings against certain individuals, where the appellant argued that the new procedural law required summoning the persons against whom the decision was made. Relying on the doctrine that criminal procedure norms are of immediate and strict application, the court held that Article 278¹ of the Code of Criminal Procedure, which entered into force on January 1, 2004, obligatorily requires the citation of the individuals subject to the non-prosecution decision at the trial level; consequently, these individuals could not be summoned directly on appeal as it would deprive them of a degree of jurisdiction and the right to defense against the appellant's accusations.

Legislator headnote

AI generated

art. 278 C. proc. pen, art. 2781 alin. (10) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (4) C. proc. pen; Challenge to prosecutor's non-prosecution resolution: immediate application of citation requirement under Art. 278¹ C. proc. pen: Prin sentinţa nr. 43 din 19 iunie 2003, Curtea de Apel București, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.W., în baza art. 278 C. proc. pen. și art. 21 din Constituţie, împotriva rezoluţiei procurorului, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a unor învinuiţi și neînceperea urmăririi penale faţă de alţii.

Keywords

AI generated
criminal prosecution procedural requirement summons immediate dismissal strict interpretation and application special procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 278 C. proc. pen
43 din 19 iunie 2003, Curtea de Apel București, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.W., în baza art. 278 C. proc. pen.
art. 2781 alin. (10) C. proc. pen
281/2003, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, petiţionarul a declarat recurs.
art. 2781 C. proc. pen
După data introducerii plângerii, a judecării acesteia în fond și înaintea soluţionării recursului, legea procesual penală a fost modificată, prin introducerea art. 2781 C. proc. pen., intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004.
art. 2781 alin. (4) C. proc. pen
pen., ca de altfel toate prevederile Codului de procedură penală sunt de imediată și strictă aplicare, în cauză se constată că persoanele faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată trebuie în mod obligatoriu citate, potrivit art. 2781 alin. (4) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Plângere împotriva actelor procurorului. Plângere adresată instanţei. Citare

Judecarea plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată se face cu citarea persoanelor faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi, chiar dacă judecata a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003.

Secţia penală, decizia nr. 1419 din 12 martie 2004

În același sens decizia nr. 1420 din 12 martie 2004.

Prin sentinţa nr. 43 din 19 iunie 2003, Curtea de Apel București, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.W., în baza art. 278 C. proc. pen. și art. 21 din Constituţie, împotriva rezoluţiei procurorului, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a unor învinuiţi și neînceperea urmăririi penale faţă de alţii.

În termenul legal prevăzut în art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, petiţionarul a declarat recurs.

Recursul este fondat.

După data introducerii plângerii, a judecării acesteia în fond și înaintea soluţionării recursului, legea procesual penală a fost modificată, prin introducerea art. 2781 C. proc. pen., intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004.

Cum art. 2781 C. proc. pen., ca de altfel toate prevederile Codului de procedură penală sunt de imediată și strictă aplicare, în cauză se constată că persoanele faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată trebuie în mod obligatoriu citate, potrivit art. 2781 alin. (4) C. proc. pen.

Se mai constată că toate aceste persoane nu pot fi private de un grad de jurisdicţie și citate direct în recurs, fiind, totodată, lipsite de apărarea la care au dreptul, faţă de acuzele ce li se aduc de către petiţionar, prin plângerile sale.

În consecinţă, recursul a fost admis și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.