Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_84462 AI generated

Criminal complaint against prosecutor's non-indictment upheld; witness testimony barred in Article 2781 review.

Case Number ICCJ_84462
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the petitioner's appeal, affirming the lower court's rejection of her complaint against the prosecutor's resolution to cease criminal prosecution; the petitioner prevailed in defending the challenged decision, which remained in force. The dispute concerned a criminal procedure matter where the petitioner challenged a prosecutor's order (scoatere de sub urmărire penală) for theft and destruction offenses, arguing on appeal that the lower court had failed to hear witnesses. The decisive legal basis was Article 2781(6)–(7) of the Romanian Criminal Procedure Code, which limits the court's review of a prosecutor's non-indictment decision to the case file materials and any new written documents, thereby prohibiting the administration of witness testimony in this specific procedure; the court held that procedural rules are strictly interpreted and had been correctly applied.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 C. proc. pen, art. 208 C. pen; Criminal complaint against prosecutor's non-indictment upheld; witness testimony barred in Article 2781 review: The dispute concerned a criminal procedure matter where the petitioner challenged a prosecutor's order (scoatere de sub urmărire penală) for theft and destruction offenses, arguing on appeal that the lower court had failed to hear witnesses. The decisive legal basis was Article 2781(6)–(7) of the Romanian Criminal Procedure Code, which limits the court's review of a prosecutor's non-indictment decision to the case file materials and any new written documents, thereby prohibiting the administration of witness testimony in this specific procedure; the court held that procedural rules are strictly interpreted and had been correctly applied.

Keywords

AI generated
prosecution witness criminal complaint indictment decision procedural review dismissal for theft matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 C. proc. pen
Regulates the procedure for judging the complaint, including the prohibition of witness evidence in the dispositive.
art. 208 C. pen
pentru săvârșirea infracţiunii de furt prevăzută în art. 208 C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 2781 C. proc. pen.

Regulates the procedure for judging the complaint, including the prohibition of witness evidence in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată adresată instanţei. Judecarea plângerii. Proba cu martori

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea contra măsurilor și actelor de urmărire penală

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată adresată instanţei

- judecarea plângerii

- proba cu martori

C. proc. pen., art. 2781

Potrivit art. 2781 alin. (6) și (7) C. proc. pen., la termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanţa dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi, iar apoi procurorului și, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Prin urmare, în procedura de judecată a plângerii formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., instanţa nu poate administra în mod legal proba cu martori.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6534 din 18 noiembrie 2005

Prin sentinţa penală nr. 57 din 22 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins plângerea petiţionarei I.E. împotriva rezoluţiei procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Ț.A. pentru săvârșirea infracţiunii de furt prevăzută în art. 208 C. pen. și a celei de distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) din același cod.

Recursul declarat de petiţionară, prin care a arătat, între altele, că instanţa nu a audiat martori, este nefondat.

Procedura de judecată în faţa instanţei a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este reglementată în art. 2781 C. proc. pen. care, după ce în alin. (4) prevede obligativitatea citării părţilor, iar în alin. (5), obligativitatea prezenţei procurorului, în alin. (7) stabilește că la termenul fixat pentru judecarea plângerii instanţa dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi și apoi procurorului.

Conform alin. (7) al aceluiași articol, instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Dispoziţiile de procedură sunt de strictă interpretare și au fost respectată de instanţă, așa cum rezultă din hotărârea atacată, părţile având cuvântul prin apărătorii aleși și nici o parte nedepunând înscrisuri noi.

Cum din examinarea prevederilor legale menţionate rezultă că în această procedură instanţa nu poate administra în mod legal proba cu martori, recursul petiţionarei a fost respins.