Whether a binding legal interpretation via appeal in the public interest constitutes a new favorable law justifying a motion to challenge execution

Recurs în interesul legii. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în interesul legii

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în interesul legii

C. proc. pen., art. 4142

Potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea dată problemelor de drept de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie prin deciziile de admitere a cererilor de recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, însă soluţiile conţinute în aceste decizii se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Prin urmare, deciziile de admitere a cererilor de recurs în interesul legii nu constituie temei pentru exercitarea contestaţiei la executare.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6814 din 21 noiembrie 2006

Prin sentinţa nr. 785 din 27 iunie 2006, Tribunalul București, Secţia I penală, a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul M.N. privind dispoziţiile executorii ale sentinţei penale nr. 293 din 29 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Brăila.

Prima instanţă a reţinut că, în cauză, condamnatul a formulat contestaţie la executare în temeiul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) și d) cu aplicarea art. 458 C. proc. pen. și art. 12 C. pen., împotriva sentinţei penale nr. 293 din 29 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Brăila, arătând că a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen.

Contestatorul a invocat drept cauză de reducere a pedepsei, decizia nr. IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie - Secţiile Unite, dată în recurs în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 123 din 9 februarie 2006, susţinând că fapta pentru care a fost condamnat este prevăzută în Legea asupra cecului nr. 59/1934.

În motivarea soluţiei, prima instanţă a arătat că dispoziţiile art. 458 C. proc. pen. se aplică numai în cazul în care intervine o lege penală mai favorabilă după ce s-a pronunţat condamnarea, în speţă contestatorul invocând nu legea penală mai favorabilă, ci o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, împrejurare faţă de care solicitarea este neîntemeiată.

Prin decizia nr. 714/A din 6 octombrie 2006, Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul condamnatului contestator.

Recursul declarat de acesta este nefondat.

Condamnatul se află în executarea pedepsei de 13 ani închisoare aplicată de Tribunalul Brăila prin sentinţa penală nr. 293 din 29 octombrie 1999, pentru infracţiunea prevăzută în art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen.

În executarea acestei hotărâri, în urma adoptării de către Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a deciziei dată în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005, condamnatul a solicitat ca, pe calea contestaţiei la executare, să se reducă pedeapsa în raport cu dispozitivul acestei decizii. În esenţă, condamnatul a urmărit reducerea pedepsei ca urmare a interpretării oferite de instanţa supremă situaţiilor în care beneficiarul unui cec cunoștea inexistenţa proviziei bancare.

Prin decizia în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit că atunci când beneficiarul unui cec cunoaște despre inexistenţa acoperirii acestui instrument de plată, fapta nu mai poate constitui infracţiunea de înșelăciune, neexistând o inducere în eroare, ci infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., soluţiile pronunţate în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici asupra unor hotărâri similare, producând efecte numai pentru viitor cu privire la dezlegarea dată problemei de drept.

Art. 458 C. proc. pen., la care face referire contestatorul, reglementează obligaţia instanţelor de a lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 12, art. 14 și art. 15 C. pen. în situaţia în care intervine o lege penală nouă, mai favorabilă.

În cauză, nu este vorba de intervenţia unei legi penale noi, mai favorabile, ci de o decizie dată de instanţa supremă în interesul legii, pentru a asigura aplicarea unitară a normelor de drept, decizie care nu produce efecte asupra hotărârilor analizate, ci constituie o dezlegare obligatorie pentru viitor asupra problemelor de drept analizate, împrejurări ce nu sunt vizate de art. 458 C. proc. pen. și nu pot constitui temeiuri pentru contestaţii la executare.

În consecinţă, recursul condamnatului contestator a fost respins.