Fraud and forgery convictions upheld over bank loan scheme; reclassification to special offence rejected

Înșelăciune. Art. 215 C. pen. Prezentarea de date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia. Art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990. Încadrare juridică

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului. Înșelăciunea

Indice alfabetic: Drept penal

- înșelăciune

- prezentarea de date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia

C. pen., art. 215, art. 290

Legea nr. 31/1990, art. 271 pct. 1

Faptele administratorului unei societăţi comerciale, de a falsifica documente ale societăţii și, pe baza acestora, de a obţine un credit, pe care în lipsa documentelor falsificate nu l-ar fi obţinut și pe care nu l-a rambursat, se încadrează în prevederile art. 290 C. pen. referitoare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și în cele ale art. 215 C. pen. privind infracţiunea de înșelăciune, iar nu în prevederile art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 în care este incriminată, între altele, fapta administratorului societăţii comerciale, care prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6017 din 19 octombrie 2006

Prin sentinţa penală nr. 161 din 21 iunie 2005, Tribunalul Tulcea a condamnat pe inculpatul G.M., între altele, pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41-42 C. pen.

Instanţa a reţinut că inculpatul, în calitate de administrator al societăţii comerciale S., pentru a obţine un credit de 3 miliarde de lei, a falsificat bilanţul societăţii comerciale pe anul 1998 și balanţa de verificare a acesteia pentru luna mai 1999, la 12 iulie 1999 obţinând creditul de 3 miliarde de lei.

În primă instanţă, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută în art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede că se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii care prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia sau ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, asemenea date. Or, constată prima instanţă, fapta inculpatului de a prezenta, în dosarul de creditare, acte contabile falsificate fără de care banca nu i-ar fi acordat creditul de 3 miliarde de lei solicitat, prin aceste mijloace frauduloase inculpatul inducând în eroare banca, constituie infracţiunea de înșelăciune, iar nu o prezentare, cu rea-credinţă, a unor date neadevărate cu privire la condiţiile economice ale societăţii al cărei administrator era.

Împotriva sentinţei penale inculpatul a declarat apel cu privire la încadrarea juridică, susţinând, între altele, că fapta săvârșită constituie infracţiunea prevăzută în art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, și nu cea de înșelăciune prevăzută în art. 215 C. pen., iar dacă se reţine infracţiunea de înșelăciune, aceasta nu îmbracă forma agravată prevăzută în art. 215 alin. (5) C. pen.

Prin decizia penală nr. 27 din 16 februarie 2006, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul inculpatului.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al societăţii care prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia sau ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, asemenea date.

Infracţiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 C. pen. constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

Din examinarea celor două texte de incriminare rezultă că infracţiunea prevăzută în art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, constă numai în prezentarea, cu rea-credinţă, a datelor falsificate, în prospectele, rapoartele ori comunicările adresate publicului. Astfel, pe lângă împrejurarea că termenul de „public”, în interpretarea acestui text, nu se identifică cu termenul „public” din art. 145 C. pen., acţiunea inculpatului nu a constat numai în aceasta; el a întocmit personal documentele cu date fictive, le-a depus în dosarul de creditare, a obţinut injust folosul material pe care, în lipsa acestora, nu reușea să-l obţină, prejudiciind partea civilă - banca - și, cu ocazia derulării creditului, nu a făcut nici un demers pentru rambursare. Fapta inculpatului, de inducere în eroare a părţii civile, a fost săvârșită cu intenţie, în folosul societăţii sale, implicit al său, și a avut ca rezultat producerea unei pagube de 3 miliarde de lei, echivalentul creditului obţinut în mod fraudulos.

Prin urmare, reţine instanţa de apel, activitatea infracţională desfășurată de inculpat cu ocazia încheierii convenţiei de creditare cu partea civilă și, ulterior, pe parcursul derulării acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 C. pen.

În aceeași decizie, instanţa de prim control judiciar menţionează că la încadrarea juridică a faptei se ţine seama de prejudiciul produs de inculpat și care este stabilit în raport cu valoarea creditului obţinut prin mijloace nelegale, fără dobânzi sau alte penalităţi. Cum valoarea creditului obţinut de inculpat este de 3 miliarde de lei, nu se poate înlătura forma agravată prevăzută în art. 215 alin. (5) C. pen.

Recursul declarat de inculpat, pentru aceleași motive ca și cele invocate în apel, este nefondat.

Infracţiunea prevăzută în art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, are ca obiect juridic special relaţiile sociale în legătură cu cunoașterea, în general, de către public - persoane privite nedeterminat, generic - a datelor și informaţiilor referitoare la societăţile comerciale - constituirea și condiţiile economice ale acestora.

În cauză, inculpatul a săvârșit infracţiunea mijloc - falsul în înscrisuri sub semnătură privată - pentru a realiza condiţiile săvârșirii infracţiunii scop - înșelăciunea, ceea ce excede simpla inducere în eroare a publicului în legătură cu condiţiile economice ale societăţii.

De altfel, corect au statuat cele două instanţe că o anumită instituţie bancară nu constituie „public”, în sensul art. 271 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, că respectivele înscrisuri false nu aveau o destinaţie generală, nu se adresau „publicului” în general, ci erau destinate unei numite instituţii bancare și că, prin prezentarea acestora, nu se urmărea un scop general, de informare nereală, ci un scop precis, și anume inducerea în eroare a instituţiei bancare pentru obţinerea unui credit, prin eludarea unor condiţii cunoscute inculpatului din derularea unor contracte anterioare.

Modul concret de concepere și executare a activităţii infracţionale relevă intenţia inculpatului de inducere în eroare a instituţiei bancare, respectiv intenţia directă în accepţiunea art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.

În raport cu prevederile art. 146 C. pen., care stabilește că prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 ROL, precum și cu cuantumul prejudiciului cauzat instituţiei bancare, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei este neîntemeiată.

Faţă de considerentele ce preced, recursul inculpatului a fost respins.