Extension of appeal effects to co-defendants filing out of time under the extensive effect doctrine

Efectul extensiv al recursului. Extinderea efectelor recursului cu privire la partea care a declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- efectul extensiv al recursului

- extinderea efectelor recursului cu privire la partea care a declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege

C. proc. pen., art. 3857 alin. (1)

Efectul extensiv al recursului, prevăzut în art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., se produce atât cu privire la părţile care nu au declarat recurs, cât și cu privire la părţile care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, dacă aparţin grupului procesual al recurentului, iar acesta a declarat recursul în termen. Prin urmare, dacă unul dintre inculpaţi a declarat recursul în termen, instanţa de recurs examinează cauza prin extindere și cu privire la inculpaţii care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5672 din 2 octombrie 2006

Prin sentinţa penală nr. 314 din 8 iunie 2005, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpaţii C.V. și B.F. pentru săvârșirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (2) C. pen. și pentru săvârșirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen.

Prin decizia penală nr. 351/Ap din 9 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Brașov, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.

Împotriva acestei decizii inculpaţii au declarat recurs.

Inculpatul B.F., prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând în principal achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele ce i-au fost reţinute în sarcină nu ar exista în materialitatea lor, iar în subsidiar, acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante judiciare recunoscute în favoarea sa, cu consecinţa coborârii cuantumului pedepselor, până la nivelul la care să poată beneficia de dispoziţiile art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Pentru inculpatul C.V., la termenul din 2 octombrie 2006, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a pus în discuţia părţilor tardivitatea recursului formulat de acesta.

Recursul declarat de inculpatul C. V. este tardiv introdus.

Formularea cererilor de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege și, în mod excepţional, peste aceste limite, dacă există motive legale ce au împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre.

Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 363 alin. (3) C proc. pen., aplicabile potrivit art. 3853 alin. (2) din același cod, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare, iar pentru inculpatul deţinut care a lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii.

Inculpatul C.V., judecat în apel în stare de libertate, a fost prezent la dezbateri la data de 2 noiembrie 2005, lipsind numai la pronunţarea hotărârii în apel, astfel că termenul de 10 zile prevăzut în art. 3853 alin. (1) C. proc. pen. a început să curgă de la data pronunţării hotărârii, respectiv de la 9 noiembrie 2006. Întrucât inculpatul C.V. a depus cererea prin care a declarat recurs la 23 noiembrie 2005, ultima zi de declarare a recursului fiind 20 noiembrie 2005, rezultă că exercitarea căii de atac s-a făcut în afara termenului de 10 zile în care putea fi exercitat dreptul de recurs.

Apărătorul ales al inculpatului C.V. a solicitat să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 3857 alin. (1) C. proc. pen. și să extindă efectele recursului declarat de inculpatul B.F. și asupra inculpatului C.V.

Având în vedere că recursul inculpatului B.F. este un recurs valabil declarat, introdus în termen, că cei doi inculpaţi au aceeași calitate și un interes comun, aparţinând aceluiași grup procesual (consortium litis), între ei operând solidaritatea procesuală, precum și că recursul inculpatului B.F. este susceptibil de a fi util coinculpatului C.V., care nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a dat eficienţă prevederilor art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., examinând cauza în întregul ei, și cu privire la inculpatul C.V.

Examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt și a stabilit vinovăţia inculpaţilor pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, prima instanţă a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Invocarea de către cei doi inculpaţi a nevinovăţiei în raport cu faptele săvârșite contrazice probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmaţie a unei alte stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu mijloace de probă credibile, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpaţi constând în negarea săvârșirii faptelor nu poate influenţa convingerea bazată pe probe, ambele instanţe - prima instanţă și instanţa de apel - făcând o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză și reţinând, în mod întemeiat, vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are - pe lângă scopul său represiv - și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Câtă vreme inculpaţii recurenţi nu au realizat, nici în ultimul lor cuvânt, o reevaluare a propriei situaţii, prin adoptarea unei poziţii sincere, ci, dimpotrivă, au încercat în continuare să denatureze adevărul, nu există motive pentru o reducere a cuantumului pedepselor în beneficiul acestora.

Faţă de considerentele ce preced, recursul declarat de inculpatul B.F. a fost respins ca nefondat, iar recursul declarat de inculpatul C.V., ca tardiv introdus.