Insurance fraud in connection with contract conclusion and execution: applicability of penal provision for contractual fraud to non-party perpetrators
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice reversed the lower court's legal qualification, ordering that the defendants be convicted under Article 215(1), (2), and (3) of the Penal Code for fraud committed in connection with the conclusion and execution of a contract, thereby admitting the prosecutor's appeal and overriding the original sentencing based solely on Articles 215(1) and (2). The dispute involved a traffic police officer and a relative of a driver who forged a traffic accident report with a backdated date to induce an insurance company into concluding a policy after the incident had already occurred, allowing the victim-driver to claim unjust material benefits. The court held that the specific fraud provision for contractual fraud applies irrespective of whether the perpetrator is a formal party to the contract, as long as the deceptive acts induced the counterparty to conclude or execute the agreement for the purpose of obtaining an unjust material benefit.
Legislator headnote
AI generatedart. 215 alin. (3) C. pen, art. 289 C. pen, art. 291 C. pen, art. 215 alin. (1) C. pen; Insurance fraud in connection with contract conclusion and execution: applicability of penal provision for contractual fraud to non-party perpetrators: Inducerea în eroare a unei societăţi de asigurare, prin folosirea unor înscrisuri false, cu prilejul încheierii și executării unui contract de asigurare, se încadrează atât în prevederile art. 215 alin. (1) și (2), cât și în prevederile art. 215 alin. (3) C. pen., chiar dacă cel care a săvârșit acţiunea de inducere în eroare nu este parte în contractul de asigurare, întrucât scopul acţiunii de inducere în eroare îl constituie obţinerea unui folos material injust, pentru sine sau pentru altul, în acest caz, pentru titularul contractului de asigurare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Înșelăciune în contracte. Contract de asigurare. Încadrare juridică
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului. Înșelăciunea
Indice alfabetic: Drept penal
- înșelăciune în contracte
- contract de asigurare
- încadrare juridică
C. pen., art. 215 alin. (3)
Inducerea în eroare a unei societăţi de asigurare, prin folosirea unor înscrisuri false, cu prilejul încheierii și executării unui contract de asigurare, se încadrează atât în prevederile art. 215 alin. (1) și (2), cât și în prevederile art. 215 alin. (3) C. pen., chiar dacă cel care a săvârșit acţiunea de inducere în eroare nu este parte în contractul de asigurare, întrucât scopul acţiunii de inducere în eroare îl constituie obţinerea unui folos material injust, pentru sine sau pentru altul, în acest caz, pentru titularul contractului de asigurare.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5049 din 6 septembrie 2006
Prin sentinţa nr. 14 din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul I.I. pentru săvârșirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută în art. 289 C. pen., pentru complicitate la săvârșirea infracţiunii de uz de fals prevăzută în art. 26 raportat la art. 291 C. pen. și pentru complicitate la săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., iar pe inculpatul P.N., pentru instigare la săvârșirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută în art. 25 raportat la art. 289 C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen. și pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.
Instanţa a reţinut că, la 28 martie 1999, P.R. și M.C. circulau cu un autoturism la volanul căruia se afla P.R, iar pe raza comunei I., P.R. a pierdut controlul autoturismului, care s-a răsturnat. La faţa locului a sosit, între alţii, inculpatul I.I., căpitan la Serviciul Circulaţie al I.P.J. Călărași, urmând ca acesta să redacteze procesul-verbal privind evenimentul rutier.
La câteva zile, inculpatul P.N., cumnatul conducătoarei auto P.R., care a primit anterior accidentului o sumă de bani de la fratele său pentru a încheia o asigurare CASCO a autoturismului, însă a neglijat să încheie asigurarea, i-a propus inculpatului I.I. să întocmească procesul-verbal de constatare și producere a accidentului cu o dată ulterioară evenimentului, și anume cu data de 3 aprilie 1999, pentru a putea încheia asigurarea CASCO anterior accidentului în scopul obţinerii despăgubirilor de la asigurator.
Inculpatul I.I. a fost de acord și i-a remis inculpatului P.N. două formulare declaraţii tip care, prin demersurile acestuia din urmă, au fost completate de P.R. și M.C., în sensul că accidentul a avut loc la 3 aprilie 1999. Pe baza formularelor, inculpatul I.I. a întocmit procesul-verbal de constatare și i l-a înmânat inculpatului P.N.
Inculpatul P.N. a luat legătura cu societatea de asigurare S. și a încheiat contractul de asigurare la 29 martie 1999, prin inducerea în eroare a unui inspector de teren, căruia i-a motivat imposibilitatea vizionării autoturismului pentru constatarea stării tehnice, întrucât P.R. este plecată la munte cu acesta, dându-i asigurări că autoturismul este în perfectă stare. La câteva zile, inculpatul P.N. a informat societatea de asigurare despre producerea evenimentului rutier și a primit despăgubiri în sumă de 124 milioane de lei.
Recursul declarat de procuror, prin care a criticat hotărârea, între altele, pentru greșita încadrare juridică dată infracţiunii de înșelăciune, în sensul că aceasta se impune a fi încadrată în prevederile art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., întrucât acţiunile de inducere în eroare comise de inculpatul P.N., cu ajutorul inculpatului I.I., au fost comise cu prilejul încheierii și al executării contractului de asigurare facultativă, prin prezentarea procesului-verbal de constatare întocmit în fals, este fondat.
În cauză, s-a stabilit că înscrisurile cu menţiuni false privind data accidentului au fost întocmite în scopul inducerii în eroare a asigurătorului, iar demersurile inculpatului P.N. la societatea de asigurare S. s-au făcut în același scop, el fiind persoana care a negociat contractul de asigurare facultativă.
Activitatea materială a acestui inculpat, precedată de întocmirea procesului-verbal de constatare și a declaraţiilor tip conţinând date nereale, constă în inducerea în eroare a asiguratorului că autoturismul este în perfectă stare fizică și prezentarea înscrisurilor false care fixează în timp accidentul cu avarierea autoturismului după data încheierii contractului de asigurare și, prin urmare, realizează conţinutul infracţiunii de înșelăciune în modalitatea prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen., fapta fiind săvârșită atât cu prilejul încheierii, cât și al executării contractului.
Legea penală, în modalitatea prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen., sancţionează activitatea materială de inducere sau menţinere în eroare cu prilejul încheierii ori executării unui contract, fără să circumscrie subiectul activ la persoana care semnează forma scrisă a contractului.
Această interpretare decurge și din analiza conţinutului de bază al infracţiunii de înșelăciune, al cărei scop, așa cum este determinat prin art. 215 alin. (1) C. pen., este obţinerea fie pentru sine, fie pentru altul a unui folos material injust.
Pentru aceste considerente, este greșită susţinerea instanţei de fond, în sensul că fapta nu poate fi încadrată în prevederile art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., întrucât inculpatul P.N. nu este parte în contractul de asigurare.
În consecinţă, recursul procurorului a fost admis, dispunându-se schimbarea încadrării juridice a faptei pentru inculpatul P.N., din prevederile art. 215 alin. (1) și (2) în prevederile art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., iar pentru inculpatul I.I., din prevederile art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) în prevederile art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., și condamnarea inculpaţilor în baza acestor texte de lege.