Judicial incompatibility after retaining cause for trial in opposition to non-referral order

Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Admiterea plângerii, prin încheiere, și reţinerea cauzei spre judecare. Incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat încheierea. Consecinţe

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea contra măsurilor și actelor de urmărire penală

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată

- admiterea plângerii, prin încheiere, și reţinerea cauzei spre judecare

- incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat încheierea

C. proc. pen., art. 2781

Potrivit Deciziei nr. XV din 22 mai 2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, pronunţată în aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată și reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia.

Dacă judecătorul care, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., prin încheiere, a admis plângerea, a desfiinţat rezoluţia sau ordonanţa atacată și a reţinut cauza spre judecare, a soluţionat fondul acesteia, deși devenise incompatibil, este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. În acest caz, vătămarea adusă prin încălcarea dispoziţiilor privind compunerea instanţei nu poate fi înlăturată de instanţa de apel prin desfiinţarea sentinţei și reţinerea cauzei spre rejudecare, ci numai prin trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4925 din 30 august 2006

Prin ordonanţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, nr. 1345/P/2004 din 8 decembrie 2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.P. pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 250 și art. 254 C. pen., întrucât lipsește pericolul social al faptelor și, în consecinţă, aplicarea unei amenzi administrative în sumă de 5.000.000 de lei învinuitului, precum și confiscarea de la acesta a sumei de 50.000 de lei.

Prin ordonanţa din 14 februarie 2005, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a respins plângerea formulată de învinuit împotriva ordonanţei nr. 1345/P/2004 din 8 decembrie 2004 și a infirmat, din oficiu, soluţia, în vederea completării acesteia cu pronunţarea unei soluţii cu privire la infracţiunea de luare de mită comisă de P.C. și a aplicării dispoziţiilor art. 439 C. proc. pen. privind executarea confiscării speciale dispusă împotriva învinuitului.

Prin încheierea de ședinţă din 12 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Brașov, în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de A.P. împotriva ordonanţei nr. 1354/P/2004 din 8 decembrie 2004, care a fost desfiinţată, iar cauza a fost reţinută spre judecare sub aspectul săvârșirii infracţiunilor prevăzute în art. 250 și art. 254 C. pen.

În considerentele încheierii s-a reţinut că probele administrate în cursul urmăririi penale și existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru judecarea cauzei, fiind totuși necesar ca acestea să fie administrate nemijlocit de instanţă.

S-a mai reţinut faptul că încheierea de desfiinţare a ordonanţei nu constituie actul procesual de punere în mișcare a acţiunii penale, în acest caz plângerea formulată pe calea art. 2781 C. proc. pen. constituind și actul prin care se pune în mișcare acţiunea penală.

În cauză au fost audiaţi inculpatul, partea vătămată-martor R.N. și martorii C.I., I.M., P.C. și G.F.

Prin sentinţa penală nr. 635 din 19 decembrie 2005, Tribunalul Brașov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 250 și art. 254 C. pen.

În baza art. 91 lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 250 RON, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a sumei de 50.000 de lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel procurorul și inculpatul.

Procurorul a solicitat admiterea apelului și, în urma rejudecării, majorarea amenzii administrative la cuantumul stabilit de organul de urmărire penală.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului și, în urma rejudecării, achitarea sa pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 254 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 250 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) ori lit. e) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 145 din 15 mai 2006, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de procuror și inculpat împotriva sentinţei penale nr. 635 din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Brașov pe care a desfiinţat-o, desfiinţând în același timp și încheierea de ședinţă din 12 mai 2005.

Rejudecând cauza, instanţa a respins plângerea formulată de învinuitul A.P. împotriva ordonanţei nr. 1345/P/2004 din 8 decembrie 2004 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, pe care a menţinut-o.

Curtea de apel a apreciat că este greșită opinia primei instanţei în sensul că, în cazul reţinerii cauzei spre judecare, conform art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., acţiunea penală se pune în mișcare prin plângerea formulată pe calea art. 2781 alin. (1) din același cod.

Judecătorul care a pronunţat încheierea de admitere a plângerii și de reţinere a cauzei spre judecare nu ar fi trebuit să judece în continuare, întrucât a devenit incompatibil, însă, pronunţând o soluţie de achitare a inculpatului, acestuia nu i s-a produs nici o vătămare în sensul art. 197 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ce nu ar putea fi înlăturată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.P., fără a arăta în scris motivele, iar apărătorul inculpatului a solicitat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 254 C. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) sau lit. e) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 250 C. pen.

Procurorul a pus concluzii în sensul admiterii recursului inculpatului, casării deciziei și a sentinţei și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă, deoarece sentinţa a fost pronunţată de un judecător incompatibil, invocând în acest sens Decizia nr. XV din 22 mai 2006 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

Recursul este fondat.

În conţinutul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa cu ocazia judecării plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, în cazul celei prevăzute la lit. c) stipulându-se că „admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.”

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr. XV din 22 mai 2006, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, stabilind, „în aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) din Codul de procedură penală, că judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată și reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia.”

Din examinarea cauzei rezultă că, anterior pronunţării deciziei menţionate, ce are caracter obligatoriu, instanţa de apel, în mod corect și motivat, a constatat incidenţa cazului de incompatibilitate a judecătorului care a pronunţat încheierea prin care a admis plângerea și tot acesta a reţinut cauza spre judecare, pronunţând soluţia de achitare a inculpatului A.P. pentru infracţiunile prevăzute în art. 250 și art. 254 C. pen.

Astfel, instanţa de apel a dat o corectă interpretare dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., motivând că judecătorul, preluând activitatea specifică exercitării funcţiilor de urmărire penală, devine incompatibil să judece, în continuare, aceeași cauză. Pentru acest considerent, judecătorul care a pronunţat încheierea de admitere a plângerii și de reţinere a cauzei spre judecare nu ar fi trebuit să judece în continuare, întrucât a devenit incompatibil.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată, însă, că instanţa de apel, prin reţinerea cauzei spre rejudecare, a dat o greșită semnificaţie situaţiei de incompatibilitate a judecătorului, precum și a consecinţelor nerespectării dispoziţiilor referitoare la aceasta, în raport cu cadrul legal general existent în materie, anterior pronunţării deciziei asupra recursului în interesul legii la care s-a făcut referire.

Astfel, incompatibilitatea reprezintă un impediment în participarea unuia din subiecţii procesuali oficiali la rezolvarea unei cauze penale.

Or, în cauză, judecătorul care a reevaluat materialul probator și a constatat că probele erau suficiente pentru trimiterea în judecată a persoanei respective și că, deci, procurorul în mod greșit nu și-a exercitat atribuţiile specifice de punere în mișcare a acţiunii penale și de sesizare a instanţei, a preluat atribuţiile acestuia, punându-se într-o situaţie de inadecvare în judecarea aceleiași cauze, deoarece nu poate cumula atribuţii specifice ale procurorului și judecătorului, pronunţându-se indirect asupra soluţiei.

Sancţiunea judecării în condiţiile constatării acestei situaţii de incompatibilitate este nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece, este încălcată o normă privind compunerea instanţei.

Vătămarea procesuală în cazul nulităţilor absolute este prezumată iuris et de iure, așa încât cel care invocă nulitatea nu trebuie să facă dovada existenţei vătămării, fiind suficientă dovada încălcării normei juridice prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.

Totodată, nulităţile absolute pot fi invocate în orice stare a procesului, de orice persoane din proces, putându-se lua în considerare chiar și din oficiu și nu pot fi înlăturate în niciun mod.

Or, în cauză, în mod greșit instanţa de apel a constatat că prin soluţia de achitare dispusă de judecătorul incompatibil inculpatul nu a suferit o vătămare în sensul art. 197 alin. (1) și (2) C. proc. pen. ce nu ar putea fi înlăturată prin reţinerea cauzei spre rejudecare în apel, deoarece, indiferent de natura soluţiei pronunţate, aceasta este afectată de situaţia de inadecvare a subiectului oficial, și anume a judecătorului care a cumulat atribuţii specifice ale unor activităţi judiciare diferite, încălcând principiul separării funcţiilor de urmărire penală de cele de judecată.

În aceste condiţii, vătămarea produsă prin încălcarea unei norme de compunere a instanţei nu poate fi înlăturată prin soluţia reţinerii cauzei spre rejudecare, ci numai prin soluţia trimiterii acesteia spre rejudecare care, de altfel, este strict reglementată.

Așadar, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră critica formulată de procuror în recursul inculpatului ca fiind întemeiată, aceasta prevalând în examinare în raport cu celelalte motive invocate de către recurent, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen.

În consecinţă, recursul a fost admis, decizia atacată și sentinţa penală nr. 635 din 19 decembrie 2005 au fost casate și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respectiv Tribunalul Brașov.