Harboring offender convicted but civil liability for bodily harm damages annulled due to lack of causal link

Încăierare. Elemente constitutive. Favorizarea infractorului. Favorizare personală. Acţiune civilă

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială. Încăierarea

Indice alfabetic: Drept penal

- încăierare

- favorizarea infractorului

- favorizare personală

- acţiune civilă

C. pen., art. 264, art. 322

1. Infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 322 C. pen. presupune existenţa a două grupări, care săvârșesc acte de violenţă una asupra celeilalte. Prin urmare, atunci când există numai gruparea inculpaţilor, iar victimele actelor de violenţă nu constituie o grupare, neavând cunoștinţă de intenţia inculpaţilor și reacţionând numai pentru a se apăra, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare.

2. În cazul favorizării infractorului prevăzută în art. 264 C. pen., partea vătămată se poate constitui parte civilă în procesul penal atât împotriva infractorului favorizat, cât și împotriva favorizatorului, dar numai în cazul favorizării reale constând în ajutorului dat unui infractor pentru a asigura folosul sau produsul infracţiunii, iar nu și în cazul favorizării personale, atunci când ajutorul a fost dat celui care a săvârșit o infracţiune contra integrităţii corporale și sănătăţii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, întrucât, în acest caz, între acţiunea favorizatorului și prejudiciul cauzat victimei prin infracţiunea contra integrităţii corporale și sănătăţii nu există legătură de cauzalitate.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4204 din 30 iunie 2006

Prin sentinţa penală nr. 171 din 8 iunie 2005, Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpatul B.E. pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., precum și pentru săvârșirea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2), a două infracţiuni de vătămare corporală prevăzute în art. 181 alin. (1), a unei infracţiuni de loviri sau alte violenţe prevăzută în art. 180 alin. (2) și a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen.

Prin aceeași sentinţă, inculpaţii O.R., B.C., D.C., C.A., B.D., G.R., B.I., P.M. și S.C. au fost condamnaţi pentru săvârșirea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2), a două infracţiuni de vătămare corporală prevăzute în art. 181 alin. (1), a unei infracţiuni de loviri sau alte violenţe prevăzută în art. 180 alin. (2) și a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., iar inculpatul I.C., pentru favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 C. pen.

Totodată, instanţa a obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata sumelor de 96.190.000 de lei cu titlu de daune materiale și 70.000.000 de lei cu titlu de daune morale către partea civilă B.F., precum și la plata sumei de 20.584.458 de lei către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Mureș.

Instanţa a reţinut că, pe fondul unui conflict care a avut loc la 22 iulie 2001 între tinerii din satul R., unde locuiesc părţile vătămate și tinerii din comuna N., unde locuiesc inculpaţii, la 7 octombrie 2001, inculpaţii B.E., B.C. și O.R. s-au deplasat la barul din localitatea G., unde se aflau mai mulţi tineri din satul R., dintre care inculpatul B.E. i-a recunoscut pe F.A. și L.C., cu care avusese anterior conflictul.

Inculpaţii menţionaţi s-au deplasat cu autoturismul în comuna N., unde s-au întâlnit cu ceilalţi coinculpaţi și, cu toţii, au luat hotărârea să se reîntoarcă la bar pentru a aplica unele corecţii părţilor vătămate, confecţionându-și bâte în acest scop.

Cu excepţia inculpatului I.C. care a rămas lângă autoturism, toţi ceilalţi inculpaţi au pătruns în bar și, conform înţelegerii, au început să lovească părţile vătămate cu bâtele.

Inculpatul B.E. i-a aplicat multiple lovituri cu bâta, cu mare intensitate, părţii vătămate L.C. în zona capului și a toracelui, punându-i viaţa în primejdie. Conform raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, partea vătămată a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

Totodată, toţi inculpaţii au lovit cu bâte și lanţuri pe celelalte părţi vătămate, producându-le diverse leziuni. Astfel, partea vătămată B.F. a suferit multiple leziuni traumatice pentru a căror vindecare i-au fost necesare 70-80 zile de îngrijiri medicale, precum și o ruptură de splină; partea vătămată B.J. a suferit leziuni la nivelul capului, braţului stâng și toracelui, a căror vindecare a necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale; partea vătămată L.S. a suferit leziuni în zona capului și a toracelui, a căror vindecare a necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale, iar partea vătămată F.A. a suferit leziuni la nivelul coapsei stângi și în regiunea scapulară a căror vindecare a necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Acţiunile desfășurate de inculpaţi au avut ca rezultat devastarea barului, aducându-se astfel atingere bunelor moravuri și producându-se scandal public.

Prin decizia penală nr. 13 din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de inculpatul O.R. cu privire la greșita reţinere a stării de recidivă postcondamnatorie și a respins apelurile declarate de ceilalţi inculpaţi.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpaţii au declarat recurs.

Astfel, inculpatul I.C. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitând să se dispună achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului pentru care a fost condamnat, lipsind latura subiectivă a acestei infracţiuni.

Inculpaţii D.C., G.R., P.M., C.A., B.C., B.I., B.D. și B.E. au invocat, în principal, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunile ce le-au fost reţinute în sarcină, în infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 322 C. pen., întrucât nu s-a putut stabili cu certitudine contribuţia fiecăruia la producerea consecinţelor vătămătoare asupra părţilor vătămate.

Motivul de recurs invocat de inculpaţi, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 322 C. pen., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de încăierare participarea la o încăierare între mai multe persoane.

Ca atare, infracţiunea prevăzută în art. 322 C. pen. se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin acţiunea de participare la o încăierare între mai multe persoane, fapt ce implică existenţa unor tabere sau grupuri rivale antrenate într-o altercaţie, în așa fel încât acţiunile participanţilor se împletesc între ele și sunt greu de delimitat, răspunderea pentru consecinţe răsfrângându-se asupra tuturor participanţilor, indiferent de grupul din care au făcut parte.

Din examinarea materialului probator aflat la dosar rezultă că noţiunea de grup antrenat într-o agresiune poate fi reţinută numai în ceea ce privește grupul inculpaţilor, care s-a reunit în scopul de a aplica o corecţie unor tineri din satul R., ce se aflau într-un local public, fără a avea cunoștinţă de intenţiile agresorilor.

Împrejurarea că între tinerii din satul R. și grupul inculpaţilor existau unele tensiuni mai vechi nu poate conduce automat la ideea că părţile vătămate au urmărit o ripostă organizată împotriva inculpaţilor.

De altfel, inculpaţii au lovit la întâmplare, pe toţi cei aflaţi în localul public, fără a distinge dacă aceștia sunt din cei cu care se considerau rivali, iar reacţia părţilor vătămate a fost spontană și numai de apărare.

Simplul fapt că săvârșirea actelor de agresiune a aparţinut mai multor persoane nu este determinant pentru a concluziona că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 322 C. pen.

În afară de aceasta, organele de anchetă au putut determina obiectiv contribuţia fiecărui agresor la consecinţele vătămătoare ale faptelor, distingându-se săvârșirea de către inculpatul B.E. a tentativei la infracţiunea de omor calificat asupra părţii vătămate L.C., precum și contribuţia personală a coinculpaţilor la vătămările grave sau simple suferite de fiecare parte vătămată.

În consecinţă, nefiind întrunit nici un element al laturii obiective a infracţiunii de încăierare prevăzută în art. 322 C. pen., nu pot fi primite cererile inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

Motivul de recurs invocat de inculpatul I.C., privind achitarea sa pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, este nefondat.

Potrivit art. 264 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de favorizare a infractorului ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.

Din probatoriile administrate rezultă că inculpatul a contribuit efectiv prin activitatea sa la reunirea grupului infracţional, transportând cu autoturismul o parte dintre inculpaţi la locul săvârșirii infracţiunii. Chiar dacă inculpatul a susţinut că, necunoscând intenţiile celorlalţi inculpaţi, nu ar exista concret vreun ajutor dat acestora, poziţia sa ulterioară adoptată cu ocazia audierii, când a încercat să canalizeze cercetările pe o pistă falsă, dovedește intenţia sa de a zădărnici urmărirea penală.

Așteptând în exteriorul localului la volanul autoturismului revenirea grupului infracţional pe care, de altfel, l-a și transportat în comuna învecinată, inculpatul nu poate să pretindă că nu a știut despre prezenţa inculpaţilor în local, așa cum a declarat în faţa organelor de anchetă, și că intenţia sa a fost de a deruta cercetările și a asigura scăparea făptuitorilor de răspundere penală.

Din oficiu, însă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul declarat de inculpatul I.C. urmează a fi admis pentru un alt motiv, și anume pentru greșita sa obligare, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata despăgubirilor materiale și morale către părţile civile B.F. și Casa de Asigurări de Sănătate Mureș.

Favorizarea infractorului are caracterul de infracţiune autonomă, de sine stătătoare, de infracţiune conexă, corelativă cu infracţiunea al cărei făptuitor este ajutat, iar nu de act de participaţie, întrucât favorizarea are loc atunci când nu există o înţelegere prealabilă între persoana care a săvârșit o infracţiune și cel care-i dă ajutor.

Favorizarea poate fi de două tipuri: favorizare personală sau favorizare reală. În speţă, favorizarea săvârșită de inculpatul I.C. a fost personală, în sensul îngreunării urmăririi penale, prin furnizarea de date inexacte privitoare la împrejurările cauzei.

Partea vătămată printr-o infracţiune se poate constitui parte civilă în procesul penal și împotriva favorizatorului, dar numai în cazul favorizării reale, adică numai în cazul ajutorului dat unui infractor pentru a asigura folosul sau produsul infracţiunii.

Numai în acest caz condamnatul pentru infracţiunea de favorizare poate fi obligat la plata despăgubirilor civile, în solidar cu autorul sau autorii infracţiunii, și numai în limita bunurilor în legătură cu care s-a comis infracţiunea de favorizare.

Răspunderea civilă în cauzele penale este atrasă numai în limitele consecinţelor păgubitoare ale faptelor autorului sau ale participanţilor și numai în măsura în care prejudiciul a fost provocat de aceștia.

Implicarea, printr-o contribuţie personală, în sfera ilicitului penal a altor persoane nu poate atrage răspunderea civilă decât în măsura în care activitatea determinată săvârșită contribuie, fie și indirect, la producerea respectivului prejudiciu.

În speţă, prejudiciile cauzate părţilor civile B.F. și Casa de Asigurări de Sănătate Mureș sunt consecinţa actelor de agresiune săvârșite în mod nemijlocit de toţi ceilalţi inculpaţi, neexistând raport de cauzalitate între prejudiciul creat și fapta ulterioară a inculpatului I.C. de a încerca zădărnicirea urmăririi penale.

În consecinţă, recursul a fost admis numai cu privire la greșita obligare a inculpatului I.C. la plata despăgubirilor către părţile civile B.F. și Casa de Asigurări de Sănătate Mureș.