Scope of case transfer: jurisdiction over appeal against dismissal of criminal pursuit remains with originally seized court, not the court receiving transferred trial

Rechizitoriul prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a unui învinuit și trimiterea în judecată a unui inculpat. Strămutarea judecării cauzei privind pe inculpat. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Incompatibilitatea și strămutarea. Strămutarea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- strămutare

- efecte

C. proc. pen., art. 60

Potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care Înalta Curte de Casaţie și Justiţie găsește cererea de strămutare întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin. Din aceste prevederi rezultă că strămutarea nu produce efecte asupra actelor îndeplinite în cursul urmăririi penale, întrucât art. 60 alin. (2) C. proc. pen. se referă numai la actele îndeplinite în faţa instanţei, iar strămutarea privește numai judecarea cauzei penale.

În consecinţă, dacă prin același rechizitoriu s-a dispus atât scoaterea de sub urmărire penală a unui învinuit, cât și trimiterea în judecată a unui inculpat, strămutarea cauzei penale privind pe inculpatul trimis în judecată nu produce efecte asupra soluţiei de scoatere de sub urmărire penală. Ca atare, în cazul în care împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală persoana vătămată formulează plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., competenţa de judecată a plângerii aparţine instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, sesizată iniţial prin rechizitoriu, iar nu instanţei la care s-a strămutat judecarea cauzei privind pe inculpatul trimis în judecată.

I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 3592 din 5 iunie 2006

Prin sentinţa penală nr. 443 din 2 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a fost declinată competenţa de soluţionare a plângerii formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de persoana vătămată O.M., în favoarea Tribunalului Vâlcea, cu motivarea că această instanţă este, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., competentă material și teritorial să soluţioneze cauza în primă instanţă.

Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că Tribunalul Vâlcea este competent să soluţioneze plângerea, întrucât soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului D.G., atacată de persoana vătămată O.M., a fost dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, parchet care a sesizat Tribunalul Vâlcea ca fiind instanţa competentă material și teritorial să cerceteze infracţiunile - între care și aceea prevăzută în art. 215 alin. (5) C. pen. - săvârșite de inculpata O.M., trimisă în judecată în aceeași cauză, în stare de arest preventiv.

Prin sentinţa penală nr. 62 din 10 mai 2006, Tribunalul Vâlcea și-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa și, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

La adoptarea acestei soluţii, Tribunalul Vâlcea a avut în vedere faptul că, prin încheierea nr. 3249 din 11 iunie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, s-a dispus strămutarea dosarului privind pe inculpata O.M. la Tribunalul Dâmboviţa și, ca efect al strămutării, competenţa de soluţionare a plângerii petiţionarei O.M., întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., aparţine tot Tribunalului Dâmboviţa.

Examinând conflictul negativ de competenţă, potrivit art. 43 alin. (1), (3) și (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, în cauză, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Vâlcea, pentru următoarele considerente:

Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, persoana vătămată O.M. a atacat, în temeiul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului D.G., dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, actul de inculpare vizând-o pe petiţionară.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a sesizat Tribunalul Vâlcea cu judecarea infracţiunilor - între care și aceea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (5) C. pen. - săvârșite de inculpata O.M., apreciind că această instanţă este competentă material și teritorial să soluţioneze cauza.

Prin încheierea nr. 3249 din 11 iunie 2004, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a dispus strămutarea dosarului privind pe inculpata O.M. la Tribunalul Dâmboviţa.

Strămutarea este un remediu procesual reglementat de Codul de procedură penală în vederea înlăturării situaţiilor care pun în pericol normala desfășurare a unui proces penal, datorită unor stări de fapt neconvenabile existente la locul unde urmează să fie judecată cauza penală care face obiectul acelui proces.

Strămutarea are, deci, procesual caracterul unei deplasări de competenţă teritorială între instanţe de judecată de același grad.

Admiterea cererii de strămutare produce efecte in rem și erga omnes, cauza penală fiind strămutată în întregul ei și pentru toate părţile. Strămutarea nu modifică, însă, obiectul cauzei strămutate și nici poziţia procesuală a diferitelor părţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în cazul în care găsește cererea întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin.

Ca atare, admiterea strămutării nu aduce nici o atingere lucrărilor procesuale efectuate în cursul fazei de urmărire penală, dispoziţia din art. 60 alin. (2) C. proc. pen. referindu-se numai la actele îndeplinite în faţa instanţei, ceea ce este explicabil, fiindcă ceea ce se strămută este numai judecata cauzei penale.

Rezultă că, vizând o anume cauză penală privind pe unul sau mai mulţi inculpaţi trimiși în judecată în acea cauză, efectele strămutării nu pot fi extinse și asupra altor persoane în privinţa cărora, prin același act de inculpare, conform art. 262 C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.

Întrucât prin încheierea nr. 3249 din 11 iunie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie s-a dispus strămutarea de la Tribunalul Vâlcea la Tribunalul Dâmboviţa numai a judecării cauzei penale privind-o pe inculpata O.M., rezultă că efectele strămutării nu pot fi extinse și asupra scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului D.G. dispusă prin același act de inculpare.

Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este de competenţa instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă și cum această competenţă materială și teritorială aparţine Tribunalului Vâlcea, care a fost sesizat iniţial de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, aceasta este instanţa competentă să soluţioneze plângerea persoanei vătămate O.M. împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului D.G.

Faţă de considerentele ce preced, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind plângerea formulată de petiţionara O.M. în favoarea Tribunalului Vâlcea.