Criminal appeal: Tardiness of recourse and conditions for reinstatement versus out-of-term appeal under detention

Repunere în termenul de recurs. Recurs peste termen. Condiţii

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- repunere în termenul de recurs

- recurs peste termen

C. proc. pen., art. 364, art. 365,

art. 3853 alin. (2)

1. Potrivit art. 3853 alin. (2) raportat la art. 364 C. proc. pen., repunerea în termenul de recurs se poate dispune numai dacă instanţa de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Cauza temeinică de împiedicare, în sensul textelor menţionate, constă fie în existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie în existenţa unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu interesele sale și în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese.

2. În raport cu prevederile art. 3853 alin. (2) raportat la art. 365 C. proc. pen., recursul peste termen poate fi exercitat numai de partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunţarea deciziei instanţei de apel. Ca atare, dacă inculpatul a fost prezent la toate termenele de judecată în apel, iar pronunţarea a fost amânată, inculpatul având termen în cunoștinţă pentru aceasta, condiţiile prevăzute în art. 365 C. proc. pen. nu sunt întrunite.

3. Împrejurarea că inculpatul, imediat după arestare, a formulat un memoriu adresat unei autorităţi care nu are atribuţii jurisdicţionale, cum este Președinţia României, nu echivalează cu o declaraţie de recurs, fiind lipsită de relevanţă pentru stabilirea respectării termenului de recurs prevăzut de lege.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3180 din 18 mai 2006

Prin sentinţa penală nr. 180 din 24 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Harghita, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.T., din tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184 alin. (2) din același cod, text în baza căruia instanţa a condamnat pe inculpat, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin decizia penală nr. 137 din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureș, a fost admis apelul formulat de procuror și, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în prevederile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) din același cod, inculpatul fiind condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor, cu executarea pedepsei.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Târgu Mureș a declarat recurs peste termen, la 13 februarie 2006, pentru inculpatul F.T., avocatul acestuia.

În motivarea recursului peste termen, s-a solicitat repunerea în termenul de recurs, casarea deciziei penale nr. 137 din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureș și, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei penale nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita.

Examinând cererea inculpatului de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că aceasta nu este fondată.

Potrivit art. 3853 alin. (1) și (2) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.

În conţinutul dispoziţiilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

În conformitate cu prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen., partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunţare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.

Din analiza cauzei rezultă că inculpatul a fost reţinut 24 de ore la data de 19 noiembrie 2004, iar prin încheierea nr. 404 din 20 noiembrie 2004 a Tribunalului Harghita a fost admisă propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile, începând cu 20 noiembrie 2004 până la 18 decembrie 2004 inclusiv. Ulterior, această măsură a fost prelungită prin încheierea nr. 442 din 16 decembrie 2004 pentru 30 zile, începând cu 18 decembrie și până la 16 ianuarie 2005. Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, emis la 10 ianuarie 2005, inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.

Prin sentinţa penală nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrată juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184 alin. (2) din același cod, text în baza căruia inculpatul a fost condamnat, iar în temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin adresa Penitenciarului cu Regim Închis Miercurea Ciuc s-a comunicat Tribunalului Harghita că, urmare a sentinţei penale nr. 180 din 24 mai 2005, s-a luat măsura punerii în libertate a inculpatului.

Apelul declarat de procuror a fost înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș și a făcut obiectul dosarului nr. 534/2005, în care a fost stabilit prim termen de judecată la 15 iulie 2005, la care a fost prezent personal intimatul inculpat F.T., asistat de apărător ales, cauza fiind amânată la 9 septembrie.

La termenul de judecată din 9 septembrie 2005 intimatul inculpat F.T. a fost prezent și asistat de același apărător ales, iar pronunţarea a fost amânată pentru termenul din 19 septembrie 2005, menţionându-se că părţile au termen în cunoștinţă.

La termenul din 19 septembrie 2005 când a avut loc pronunţarea, la apelul nominal nu s-a prezentat nimeni, fiind pronunţată decizia penală nr. 137 din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureș, prin care a fost admis apelul declarat de procuror, sentinţa penală nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita a fost desfiinţată în parte și în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen. în prevederile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) din același cod, în baza cărora a fost condamnat inculpatul, și au fost înlăturate dispoziţiile referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Tribunalul Harghita a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 212 din 10 octombrie 2005 privind pe F.T.

Recursul peste termen exercitat de inculpatul F.T. prin apărătorul său la 13 februarie 2006 conform ștampilei poștei la expedierea plicului, a fost primit și înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș la 15 februarie 2006.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, în cauză, cele două condiţii cumulative impuse de legiuitor prin art. 3853 alin. (2) cu referire la art. 364 C. proc. pen., și anume întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului și cererea de recurs să fie făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile, nu sunt îndeplinite.

Împrejurarea că inculpatul, imediat după arestare, ar fi formulat un memoriu adresat Președintelui României, pe care l-a considerat ca fiind o declaraţie de recurs, nu poate fi avută în vedere, deoarece, pe de-o parte, o astfel de cerere adresată unei alte autorităţi, care nu are atribuţii jurisdicţionale, nu are nici o valabilitate.

Pe de altă parte, F.T. avea posibilitatea imediat, după încarcerare, să formuleze o cerere prin care își manifesta voinţa declarării recursului, pe care să o depună la administraţia locului de deţinere, potrivit art. 3854 alin. (1) cu referire la art. 367 alin. (2) C. proc. pen., situaţie ce nu a fost valorificată în cauză.

Așadar, inculpatul nu a făcut dovada că întârzierea în declararea recursului a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, neaflându-se nici în situaţia cazului fortuit și nici a forţei majore sau a unei alte cauze care l-ar fi pus în situaţia de a nu putea acţiona așa cum îi cereau interesele și ar fi făcut-o în absenţa lor.

De asemenea, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie referitoare la termenul maxim de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Astfel, din compararea datelor la care a fost pronunţată decizia instanţei de apel - 19 septembrie 2005 - data punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei - 25 octombrie 2005 - și data expedierii recursului peste termen - 13 februarie 2006 - rezultă că termenul de declarare a recursului de 10 zile a fost depășit.

Inculpatul ar fi avut posibilitatea declarării recursului până la 30 septembrie 2005, iar, ulterior, a cererii de repunere în termenul de recurs până la data începerii executării pedepsei, respectiv 25 octombrie 2005. Totodată, ar fi putut formula cerere de repunere în termenul de recurs și după data încarcerării, dar în cel mult 10 zile de la aceasta, respectiv până la 7 noiembrie 2005.

De altfel, nici cele două condiţii ale recursului peste termen nu sunt îndeplinite în cauză, și anume partea să fi lipsit atât de la judecată, cât și la pronunţare și recursul să fie declarat cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.

Or, inculpatul și apărătorul său au fost prezenţi la toate termenele de judecată în apel, inclusiv la dezbateri, și la pronunţare, atâta timp cât aceasta a fost amânată, iar inculpatul a avut termen în cunoștinţă. Nici condiţia termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei nu este îndeplinită, arestarea având loc la 25 octombrie 2005, iar termenul cel mai târziu până la care ar fi putut formula recurs peste termen, în situaţia îndeplinirii și a primei condiţii, ar fi fost 7 noiembrie 2005, iar data recursului peste termen declarat de condamnatul F.T. a fost 13 februarie 2006, cu mult peste termenul prevăzut de lege pentru cererea formulată.

În raport cu considerentele ce preced, s-a dispus atât respingerea cererii de repunere în termenul de recurs, cât și respingerea recursului declarat de F.T., ca tardiv.