Extending real circumstances of robbery to an accomplice based on implied consent to use violence for escape

Circumstanţe reale. Complicitate la infracţiunea de tâlhărie

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracţiunea. Participaţia

Indice alfabetic: Drept penal

- circumstanţe reale

- complicitate la infracţiunea de tâlhărie

C. pen., art. 28 alin. (2), art. 211

Potrivit art. 28 alin. (2) C. pen., circumstanţele reale se răsfrâng asupra participanţilor, în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. În raport cu aceste prevederi, în cazul complicităţii la infracţiunea de tâlhărie, exercitarea de violenţe de către autor asupra persoanei vătămate, pentru ca atât autorul, cât și complicele să-și asigure scăparea în urma săvârșirii faptei de sustragere, constituie o circumstanţă privitoare la faptă, care se răsfrânge asupra complicelui, dacă acesta a acţionat în consens cu autorul în desfășurarea întregii activităţi infracţionale și a prevăzut modalitatea de a-și asigura scăparea, între care și aceea de a exercita violenţe asupra persoanei vătămate.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2892 din 8 mai 2006

Prin sentinţa penală nr. 296 din 27 iunie 2005, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul S.C. pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., iar pe inculpatul A.F. pentru complicitate la săvârșirea acestei infracţiuni, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.

Instanţa a reţinut că, la 11 decembrie 2003, inculpaţii S.C. și A.F., însoţiţi de S.A., soţia celui dintâi, au luat hotărârea de a sustrage bunuri din locuinţa părţii vătămate S.H. În realizarea acestei hotărâri, inculpaţii au acţionat soneria de la poarta imobilului, pentru a verifica prezenţa părţii vătămate la domiciliu. Întrucât nu a răspuns nimeni, cei doi inculpaţi s-au hotărât să pătrundă în incinta imobilului, inculpatul S.C. forţând sistemul de închidere al porţii și, împreună cu inculpatul A.F., intrând în curtea imobilului. S.A. a rămas în stradă pentru a supraveghea zona și a anunţa telefonic pe cei doi dacă apar eventuale persoane care vor să intre în imobil.

Cu ajutorul unei șurubelniţe și a unui levier, inculpaţii au forţat sistemul de închidere a ușii de acces în imobil, pătrunzând în interior și fiecare dintre inculpaţi a intrat în camere diferite, căutând bunuri de valoare. Inculpatul S.C. a sustras suma de 600 de USD, iar inculpatul S.A. nu a găsit bunuri de valoare, însă în timp ce căuta astfel de bunuri a fost sunat de S.A., fapt pentru care ambii inculpaţi au ieșit din imobil.

În faţa porţii imobilului, cei doi inculpaţi s-au întâlnit cu partea vătămată S.H. și, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul S.C. a împins-o, iar aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, după care cei doi inculpaţi au fugit. Din suma sustrasă, inculpatul S.C. i-a dat inculpatului A.F. 160 de USD.

Prin decizia penală nr. 472 din 24 noiembrie 2005, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul declarat de inculpatul A.F., între altele, cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice.

Recursul declarat de inculpatul A.F., prin care a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., este nefondat.

În mod corect, prima instanţă și instanţa de apel au reţinut că fapta inculpatului A.F. întrunește elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de tâlhărie.

Pentru existenţa complicităţii, în general, legea cere îndeplinirea mai multor condiţii cumulative, și anume prevederea de către complice a acţiunii sau inacţiunii ce urmează să fie executată de autor și a urmărilor ei, alăturarea actului complicelui la acţiunea sau inacţiunea realizată de autor, acceptarea sau urmărirea de către complice a producerii urmărilor prevăzute și contribuţia efectivă a complicelui la comiterea infracţiunii.

Din modul în care au conceput săvârșirea infracţiunii - lăsarea în exteriorul imobilului a soţiei inculpatului S.A. pentru a-i anunţa telefonic despre eventuala apariţie a părţii vătămate - rezultă că cei doi inculpaţi au acţionat în deplin consens, și nu independent unul de celălalt.

Atunci când partea vătămată i-a surprins ieșind din imobil, inculpatul S.C., aflat mai aproape de aceasta, a îmbrâncit-o, trântind-o la pământ, astfel că amândoi inculpaţii și-au asigurat scăparea.

Susţinerea inculpatului A.F., în sensul că nu a prevăzut exercitarea de violenţe de către celălalt inculpat, nu poate fi acceptată, pentru că, dacă așa ar fi stat lucrurile, nu ar fi fugit, ci ar fi încercat să ajute partea vătămată.

Potrivit art. 28 alin. (2) C. pen. și practicii judiciare în materie, circumstanţele în care s-a petrecut săvârșirea unei fapte penale, în speţă exercitarea de violenţe în scopul asigurării scăpării din câmpul infracţional, se răsfrâng asupra tuturor participanţilor, câtă vreme a existat consensul tacit sau explicit ca aceste circumstanţe să producă efecte.

Din succesiunea desfășurării activităţii infracţionale, începând cu momentul conceperii planului, rezultă că cei doi inculpaţi au fost permanent în consens și au prevăzut modalităţi de a-și asigura scăparea, între care și punerea părţii vătămate în imposibilitatea de a riposta ori de a-i reţine.

Desistarea inculpatului A.F. de fapta săvârșită de inculpatul S.C. ar fi trebuit să se producă într-un timp util de la momentul comiterii tâlhăriei, astfel încât instanţa să poată constata dezacordul între cei doi cu privire la folosirea violenţei, aspect caracteristic infracţiunii de tâlhărie.

Faţă de considerentele ce preced, recursul inculpatului a fost respins.