Reclassification of accidental death from severe bodily injury to attempted qualified homicide based on perpetrator's intent to cause combustion

Tentativă la infracţiunea de omor calificat. Vătămare corporală gravă. Încadrare juridică

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracţiune contra vieţii, integrităţii corporale și sănătăţii. Omuciderea. Omorul calificat

Indice alfabetic: Drept penal

- tentativă la infracţiunea de omor calificat

- omor săvârșit prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane

- vătămare corporală gravă

C. pen., art. 20, art. 174, art. 175 lit. e), art. 182

Fapta inculpatului de a stropi victima cu benzină și de a-i da foc, provocându-i arsuri pe 10% din suprafaţa corpului, ce au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen., referitor la omorul săvârșit prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane, iar nu pe cele ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, întrucât prin modul de săvârșire a faptei, provocând combustia victimei, inculpatul a urmărit sau a acceptat posibilitatea producerii decesului acesteia.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1597 din 13 martie 2006

Prin sentinţa penală nr. 674 din 26 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiș a fost respinsă cererea inculpatului L.L. privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. e) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 din același cod, și s-a dispus condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. e) C. pen.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a fost condamnat pentru tentativă la infracţiunea de distrugere prevăzută în art. 20 raportat la art. 217 alin. (4) C. pen.

Instanţa a reţinut că, în seara de 14 aprilie 2004, când a ajuns acasă, inculpatul a constatat că din geantă îi lipseau mai multe bunuri și, crezând că i-au fost sustrase de către B.A., împreună cu care consumase alcool într-un local înainte de a ajunge acasă, s-a deplasat la locuinţa acestuia pentru a-i cere restituirea bunurilor, B.A. nerecunoscând că a sustras inculpatului bunurile reclamate. La scurt timp, inculpatul a luat o sticlă de jumătate de litru în care se afla benzină și un par care avea legat la un capăt mai multe materiale textile, după care s-a deplasat la locuinţa lui B.A. și, când a ajuns în faţa casei acestuia, a dat foc capătului învelit cu materiale textile al parului, aruncând benzină pe unul din geamurile casei și aprinzând tocul din lemn.

Auzind că inculpatul a revenit pentru a-și recupera bunurile, B.E., mama lui B.A., a deschis ușa de la poarta casei și i-a permis acestuia să intre în curte, iar inculpatul, trecând pe lângă ușa de acces din hol, a aruncat benzina și a incendiat-o. La strigătele mamei sale, B.A. a ieșit din cameră în dreptul ușii, iar inculpatul văzându-l, a aruncat benzină peste acesta și cu parul aprins i-a dat foc.

Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că partea vătămată B.A. a avut arsuri, fiindu-i afectată 10% din suprafaţa corporală, precum și că leziunile au fost produse prin arsură termică cu flacără și au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale, fără ca viaţa victimei să fie pusă în primejdie.

Prin decizia penală nr. 1 din 9 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timișoara a fost admis apelul inculpatului, dispunându-se reducerea pedepsei aplicate acestuia.

Recursul declarat de inculpat, prin care a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, cu motivarea că părţii vătămate nu i-a fost pusă viaţa în primejdie, este nefondat.

În cauză, se constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt și a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Ceea ce deosebește infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.

În timp ce în cazul infracţiunii prevăzute în art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. făptuitorul acţionează cu praeterintenţie - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecinţă mai gravă, și anume punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depășește intenţia făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă -, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, acesta acţionează numai cu intenţie.

Pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecinţa mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracţiunea de omor.

Este adevărat că, din conţinutul raportului de constatare medico-legală, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viaţa acesteia și au necesitat numai 45 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei. Important, însă, nu este atât rezultatul concret al acţiunii agresorului, cât intenţia lui, directă sau indirectă, în raport cu viaţa victimei.

Or, atunci când a stropit victima cu benzină și a provocat combustia acesteia, inculpatul a urmărit sau cel puţin a acceptat producerea unui rezultat letal.

Inculpatul nu poate susţine că a prevăzut intervenţia rudelor părţii vătămate, ale căror eforturi au condus la stingerea flăcărilor, ci, mai mult, a părăsit în fugă locul faptei, fără a schiţa vreun gest de ajutorare a părţii vătămate. În aceste condiţii, susţinerea inculpatului în sensul că ar fi urmărit numai intimidarea părţii vătămate este lipsită de temei real, după cum nesinceră este și susţinerea că ar fi avut asupra sa numai o cantitate infimă de benzină, insuficientă pentru scopul urmărit, atâta vreme cât a avut suficient combustibil pentru a incendia și elemente ale imobilului în care locuia partea vătămată.

În consecinţă, cum nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice date faptei, deoarece nu există elemente care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model infracţional, toate elementele conducând spre intenţia inculpatului de a ucide victima, recursul inculpatului a fost respins.