Enforcement objection for aggravated fraud rejected due to non-applicability of Article 458 to legal reclassification of consequences.

Contestaţie la executare. Lege penală nouă. Consecinţe deosebit de grave

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- contestaţie la executare

- lege penală nouă

- consecinţe deosebit de grave

C. pen., art. 12, art. 14, art. 15

C. proc. pen., art. 458, art. 461 alin. (1)

Prevederile art. 458 C. proc. pen. reglementează numai situaţiile în care, prin legea penală nouă, fapta este dezincriminată sau pedeapsa prevăzută pentru fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea este modificată, în sensul reducerii acesteia. În consecinţă, prevederile menţionate nu sunt aplicabile în cazul când cererea condamnatului privește schimbarea încadrării juridice ca urmare a unor modificări legislative, cum este aceea prin care s-a majorat valoarea pagubei ce atrage încadrarea juridică în variantele agravate, privitoare la producerea consecinţelor deosebit de grave, ale unora dintre infracţiunile contra patrimoniului.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1477 din 7 martie 2006

Tribunalul București, secţia I penală, prin sentinţa nr. 826 din 17 iunie 2005 a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul M.N.

Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la 11 mai 2005, condamnatul a formulat contestaţie contra executării sentinţei penale nr. 293 din 29 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 14 martie 2000 a Curţii de Apel Galaţi, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât prin modificările aduse Codului penal cuantumul prejudiciului cauzat prin faptele comise nu se mai înscrie în prevederile textului legal care se referă la „consecinţe deosebit de grave”.

Tribunalul a mai reţinut că, prin sentinţă penală menţionată, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3), (4) și 5 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod, precum și că în cauză sunt incidente prevederile art. 15 C. pen., însă în raport cu datele concrete ale cauzei și persoana condamnatului reducerea pedepsei nu se justifică.

Curtea de Apel București, secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 767 din 10 octombrie 2005, a respins apelul condamnatului.

Recursul declarat de condamnatul nu este fondat.

Art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prevede că împotriva executării hotărârii de condamnare, contestaţia se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, iar conform celor prevăzute în alin. (1) lit. d) a aceluiași articol, când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

În art. 458 alin. (1) C. proc. pen. se prevede că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută sau urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12, art. 14 și art. 15 C. pen.

În cauză, prin recursul condamnatului se solicită încetarea executării sentinţei penale nr. 293 din 29 octombrie 1999, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 14 martie 2000, prin care i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută în art. 215 alin. (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Condamnatul și-a motivat contestaţia la executare împotriva acestei hotărâri pe împrejurarea că, după condamnarea sa definitivă, au fost adoptate O. U. G. nr. 207/2000 și Legea nr. 456/2001, care au modificat la un miliard și, respectiv, două miliarde de lei valoarea pagubelor materiale, ce atrage încadrarea juridică în alin. (5) al art. 215 C. pen., paguba produsă prin fapta sa fiind sub această valoare.

Din examinarea textului art. 458 C. proc. pen. rezultă că acesta se referă, pe de o parte, la ipoteza dezincriminării faptei, și anume când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege nouă care nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea - caz în care instanţa ia măsuri de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor art. 12 C. pen., înlăturând toate consecinţele penale ale condamnării.

Pe de altă parte, textul art. 458 C. proc. pen. privește modificarea pedepsei, care poate interveni ca urmare a înscrierii în legea nouă a unei pedepse mai ușoare decât cea avută în vedere de către legea veche și care să fie în curs de executare sau să urmeze a se executa - caz în care instanţa va proceda conform dispoziţiilor art. 14 și art. 15 C. pen.

Or, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele nici uneia dintre ipotezele prevăzute în art. 458 C. proc. pen., având în vedere că modificările aduse prin O. U. G. nr. 207/2000 și prin Legea nr. 456/2001 nu dezincriminează înșelăciunea, astfel că nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 12 C. pen., invocate de condamnat, ci prevăd că această faptă, care a avut drept consecinţă crearea unui prejudiciu sub două miliarde lei, nu mai constituie infracţiunea de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave, variantă agravată prevăzută în alin. (5) al art. 215 C. pen.

Prin cererea condamnatului se solicită, în mod indirect, schimbarea încadrării juridice dată faptei într-una mai ușoară, de vreme ce vizează înlăturarea de la încadrarea juridică a infracţiunii de înșelăciune comisă de acesta, a alin. (5) al art. 215 C. pen.

Cum încadrarea juridică a faptei se face exclusiv în cursul judecăţii, este inadmisibil ca în cursul executării hotărârilor să se încalce autoritatea lucrului judecat cu privire la încadrarea juridică a faptei, atâta timp cât prevederile art. 458 C. proc. pen. se referă numai la dezincriminarea faptei sau la modificarea pedepsei definitive.

În raport cu considerentele ce preced, recursul a fost respins.