Robbery versus abuse of trust: classification of property retention after coerced handover due to fear
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the lower courts' conviction for the crime of robbery under Article 211(2)(c) of the Penal Code and rejecting the defendant's argument to reclassify the offense as abuse of trust under Article 213. The dispute centered on whether the defendant's act constituted robbery or abuse of trust, where the material facts established that the defendant had threatened a minor victim, causing her to hand over a mobile phone out of fear, after which the defendant explicitly refused to return the item and disposed of it. The court ruled that the crime of robbery was consummated at the moment the victim surrendered the property due to fear, thereby precluding the prerequisite for abuse of trust, which requires lawful possession based on a title; consequently, the defendant's subsequent refusal to return the phone did not constitute an independent objective element for abuse of trust, as the robbery was already complete.
Legislator headnote
AI generatedart. 211 alin. (2) lit. c) C. pen, art. 213 C. pen; Robbery versus abuse of trust: classification of property retention after coerced handover due to fear: Prin sentinţa nr. 1388 din 11 octombrie 2005, Tribunalul București, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul A.S. pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Tâlhărie. Abuz de încredere. Încadrare juridică
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului. Tâlhăria. Abuzul de încredere
Indice alfabetic: Drept penal
- tâlhărie
- abuz de încredere
C. pen., art. 211, art. 213
Dacă partea vătămată, din cauza temerii, a remis inculpatului un bun aflat asupra sa, pe care inculpatul a refuzat ulterior să i-l restituie, însușindu-și bunul, fapta constituie infracţiunea de tâlhărie, și nu infracţiunea de abuz de încredere. Într-un atare caz, lipsește situaţia premisă a infracţiunii de abuz de încredere, și anume deţinerea bunului de către inculpat în baza unui titlu, iar refuzul inculpatului de a restitui bunul nu realizează latura obiectivă a acestei infracţiuni, în condiţiile în care la momentul refuzului infracţiunea de tâlhărie era consumată, odată cu remiterea bunului de către partea vătămată ca urmare a temerii.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 467 din 25 ianuarie 2006
Prin sentinţa nr. 1388 din 11 octombrie 2005, Tribunalul București, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul A.S. pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Instanţa a reţinut că, la 19 februarie 2005, în timp ce se întorcea acasă, partea vătămată D.A., minor în vârstă de 15 ani, a fost oprită de inculpat, care a pus mâna pe telefonul mobil de la gâtul părţii vătămate, a tras de acesta și i l-a cerut. Speriată, partea vătămată a oferit inculpatului telefonul, iar acesta i-a spus că nu i-l restituie și a plecat cu telefonul asupra sa. Ulterior, inculpatul a dat telefonul martorului C.M., în schimbul unui alt telefon, urmând să primească și suma de un milion de lei.
Prin decizia nr. 844 din 2 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins apelul inculpatului.
Recursul declarat de inculpat, prin care a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen., este nefondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată, fiind speriată, a încredinţat telefonul mobil inculpatului, care, ulterior, a refuzat să i-l restituie și l-a valorificat.
Rezultă, așadar, că partea vătămat i-a remis inculpatului telefonul mobil pentru că îi era teamă de acesta, situaţie în care fapta nu poate fi încadrată în infracţiunea de abuz de încredere, întrucât lipsește situaţia premisă, și anume deţinerea telefonului de către inculpat în baza unui titlu. Refuzul inculpatului de a restitui telefonul nu realizează latura obiectivă a infracţiunii de abuz de încredere, deoarece, la acel moment, infracţiunea de tâlhărie era consumată, odată cu remiterea telefonului de către partea vătămată, ca urmare a temerii.
Cum încadrarea juridică dată faptei de către prima instanţă și cea de apel este cea corectă, recursul inculpatului a fost respins.