Fraudulent redemption of agricultural coupons via fictive invoices: conviction for fraud affirmed

Înșelăciune. Elemente constitutive. Cupoane pentru agricultori

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului. Înșelăciunea

Indice alfabetic: Drept penal

- înșelăciune

- cupoane pentru agricultori

C. pen., art. 215 alin. (2)

Fapta inculpatului de a deconta contravaloarea unor cupoane pentru agricultori, pe baza unor facturi fiscale ce consemnează operaţiuni fictive privind cumpărarea și vânzarea bunurilor care pot fi achitate pe bază de cupoane, cauzându-se astfel un prejudiciu bugetului de stat, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2) C. pen., privind săvârșirea faptei prin folosirea de mijloace frauduloase.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 390 din 23 ianuarie 2006

Prin sentinţa penală nr. 45 din 14 martie 2002, Tribunalul Caraș-Severin a condamnat pe inculpatul D.T. pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. și a celei de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 din același cod, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanţa a reţinut că inculpatul este asociat unic și administrator al societăţii comerciale D., în contul căreia, în cursul anului 1998, au fost emise 291 de facturi fiscale privind vânzarea de îngrășăminte către diferite persoane fizice și prezentate spre decontare 19.088 de cupoane pentru agricultori, fiind decontată prin mai multe bănci suma de 2.069.159.200 de lei.

În cauză, s-a stabilit că, în realitatea, nu au avut loc nici aprovizionările și nici vânzările de îngrășăminte, aceste operaţiuni fiind fictive, iar societăţii atribuindu-i-se în fals calitatea de furnizor de produse ce se decontează pe bază de cupoane pentru a putea încasa contravaloarea acestora de la băncile cu drept de decontare.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 175 din 24 aprilie 2003, a admis apelul declarat, între alţii, de inculpat, a desfiinţat sentinţa atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraș - Severin, iar această instanţă, după rejudecare, prin sentinţa penală nr. 196 din 4 decembrie 2003, a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de înșelăciune, condamnând pe acesta numai pentru săvârșirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 208 din 11 iunie 2004, a admis apelul procurorului și a condamnat pe inculpat și pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2) - (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, prin decizia nr. 516 din 24 ianuarie 2005, a admis recursurile declarate de procuror și inculpat și a casat decizia penală nr. 208 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Timișoara cu trimitere spre rejudecare la această instanţă, întrucât în considerente instanţa de apel a făcut referire la dispoziţiile art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., iar în minută s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit art. 215 alin. (2) - (5) din același cod, încadrare care include și alin. (3) și (4) ale aceluiași articol.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 211 din 8 iunie 2005, a respins apelul procurorului.

Recursul declarat, între alţii, de procuror este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile O. G. nr. 9/1998 și ale O. G. nr. 32/1999, sistemul de plată pe bază de cupoane valorice cu finanţare de la bugetul de stat a fost instituit în vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, cupoanele valorice acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiţia de a fi folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor și serviciilor prevăzute în aceste acte normative.

Din dispoziţiile O. G. nr. 32/1999 rezultă că pentru încasarea contravalorii cupoanelor pentru agricultori în a căror posesie intrau, furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii erau ţinuţi să facă atât dovada efectuării respectivelor operaţiuni în favoarea beneficiarilor, cât și pe aceea că bunurile vândute și serviciile prestate se regăsesc în categoria celor prevăzute în art. 1 din H. G. nr. 103/999. Conform art. 5 din O. G. nr. 32/1999, cupoanele pentru agricultori nu puteau fi utilizate pentru plata bunurilor și serviciilor enumerate în art. 1 din H. G. nr. 103/1999 decât de către beneficiarii legali ai acestora.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că regimul juridic al cupoanelor pentru agricultori este unul special, în sensul că, deși distribuite cu titlu gratuit producătorilor agricoli, acestea nu puteau fi efectiv utilizate de către furnizorii de bunuri și servicii decât în măsura în care se respecta destinaţia pentru care Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei și Pădurilor a înţeles să subvenţioneze activitatea din agricultură. Prin instituirea sistemului cupoanelor pentru agricultori s-a urmărit ca, pentru sumele alocate cu titlu gratuit producătorilor agricoli și decontate prin băncile comerciale, la finele anului să se regăsească efectiv în teren bunurile și serviciile pentru care s-a acordat subvenţia.

Ca atare, orice activitate de natură a conduce la deturnarea acestui scop se sancţionează în conformitate cu normele dreptului comun.

În cauză, inculpatul, administrator al unei societăţi comerciale, a decontat contravaloarea a 19.088 de cupoane pentru agricultori, susţinând că societatea a desfășurat activităţi comerciale de vânzare-cumpărare a unor cantităţi de îngrășăminte chimice, operaţiuni nerealizate în fapt, acoperite prin falsurile întocmite de inculpat. Din actele aflate în dosar rezultă că societăţile înscrise în conţinutul facturilor fiscale ca fiind furnizori de îngrășăminte, fie nu existau, fie nu au desfășurat niciodată astfel de activităţi, iar în cazul facturilor în care a fost consemnat numele cumpărătorului, acesta nu exista în realitate ori nu cumpărase îngrășăminte de la societatea inculpatului.

Prin urmare, solicitările de decontare a contravalorii cupoanelor de către inculpat, susţinute de afirmaţia neadevărată că a desfășurat activităţi comerciale de cumpărare, iar apoi de vânzare a îngrășămintelor chimice, constituie activităţi de inducere în eroare, în sensul art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cauzându-se un prejudiciu de 2.069.159.200 de lei Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei și Pădurilor.

În consecinţă, recursul procurorului a fost admis, hotărârea instanţei de apel și cea a primei instanţe au fost casate și s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.