European arrest warrant surrender upheld on appeal; quashed and remanded for deficient reasoning on rejected detention.

Mandat european de arestare. Măsuri preventive

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare

- măsuri preventive

Legea nr. 302/2004, art. 90 alin. (9)

C. proc. pen., art. 137

În cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare și ia față de persoana solicitată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, instanța are obligația că, prin hotărâre, să arate atât motivele pentru care nu a admis cererea procurorului de luare a măsurii arestării preventive, cât și - potrivit art. 137 alin. (3) C. proc. pen. - temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6083 din 27 decembrie 2007

Prin sentința nr. 118/P din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004, modificată, a admis executarea mandatului european de arestare privind persoana solicitată M.E., emis de judecătorul Judecătoriei de Instrucție nr. 2 din Barcelona - Spania.

În baza art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a aplicat față de persoana solicitată M.E. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Conform art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, persoana solicitată a fost obligată să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemată;

b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - Poliția orașului Mangalia, conform programului întocmit de aceasta sau de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința (pe care o indică în prealabil poliției și procurorului), fără încunoștințarea organului judiciar.

Prima instanță a reținut că la 15 noiembrie 2007 s-a înregistrat pe rolul instanței cererea de predare a cetățeanului român M.E., către autoritățile judiciare spaniole, în baza mandatului european de arestare emis de judecătorul Judecătoriei de Instrucție nr. 2 din Barcelona, cererea fiind transmisă prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol.

Prima instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite exigențele Legii nr. 302/2004, mandatul înaintat spre executare conținând datele și informațiile obligatorii, iar din examinarea coroborată a acestora nu rezultă incidența vreunui motiv de refuz, din cele menționate de legea română.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, între alții, procurorul. În motivarea recursului, procurorul a criticat hotărârea primei instanțe în sensul că aceasta nu a dat curs solicitării de luare a măsurii arestării preventive, deși pe numele persoanei solicitate a fost emis la 12 septembrie 2007 mandatul de arestare de către judecătorul Judecătoriei de Instrucție nr. 2 din Barcelona.

Procurorul a mai susținut în motivele de recurs că, prin aplicarea unei alte măsuri preventive, respectiv cea prevăzută în art. 1451 C. proc. pen., se înțelege că cererea a fost respinsă conform alin. (111) al art. 146 C. proc. pen., iar în aceste condiții instanța avea obligația ca, în temeiul art. 137 alin. (3) C. proc. pen., să indice temeiurile concrete care au determinat luarea unei alte măsuri preventive, însă în considerentele hotărârii nu s-a făcut nicio referire la motivele pentru care instanța de fond a constatat că în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 1451 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat în raport cu dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., se constată că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează:

Verificând actele dosarului se reține că, pe rolul Curții de Apel Constanța, a fost înregistrată cererea de predare a cetățeanului român M.E. către autoritățile judiciare spaniole, în baza mandatului european de arestare emis de judecătorul Judecătoriei de Instrucție nr. 2 din Barcelona, cererea fiind transmisă prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol.

La 16 noiembrie 2007, instanța de fond a luat în examinare sesizarea judecătorului Judecătoriei de Instrucție nr. 2 din Barcelona privind persoana solicitată M.E.

Prin încheierea din aceeași dată s-a constatat că mandatul de arestare din 12 septembrie 2007 emis de judecătorul Judecătoriei de Instrucție nr. 2 din Barcelona îndeplinește condițiile impuse de Decizia-cadru nr. 2002/584/J.A.I. din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene.

Prin aceeași încheiere s-a dispus, în baza art. 881 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, înaintarea mandatului de arestare menționat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru identificarea persoanei solicitate.

La termenul de judecată din 11 decembrie 2007, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea sesizării formulate de judecătorul Judecătoriei de Instrucție nr. 2 din Barcelona și, pe fondul cauzei, să se dispună executarea mandatului european de arestare, fiind îndeplinite condițiile cerute de lege. De asemenea, a mai solicitat ca până la executarea mandatului să se aplice măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Deși prin hotărârea pronunțată s-a admis executarea mandatului european de arestare privind persoana solicitată, emis de judecătorul Judecătoriei de Instrucție nr. 2 din Barcelona și, în baza art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a aplicat acesteia măsura obligării de a nu părăsi tara, în considerentele hotărârii instanța de fond nu a arătat motivele pentru care nu s-a dat curs solicitării procurorului de luare a măsurii arestării preventive față de persoana solicitată.

Astfel, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. pen., actul prin care se ia măsura preventivă trebuie să arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se încadrează și pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, actul prin care se ia această măsură trebuie să indice temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză există neconcordanță între considerentele hotărârii atacate și dispozitivul acesteia, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea și temeinicia cererii procurorului de a se lua față de persoana solicitată măsura arestării preventive și, de asemenea, nu a făcut vreo referire la motivele care i-au format convingerea că se impune aplicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de aceeași persoană.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul a fost admis, hotărârea atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel Constanța.