Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_84207 AI generated

Criminal appeals allowed; appellate decision quashed and case remanded due to violation of right to defense and procedural notification rules

Case Number ICCJ_84207
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) granted the defendants' appeals, vacated the appellate decision, and remanded the case for retrial, finding that the lower court violated procedural guarantees. The dispute centered on a criminal case for fraud where the Court of Appeal, after the defendants' chosen attorneys unilaterally terminated their contracts without notifying the defendants, appointed an ex officio defender and adjudicated the case in the defendants' absence. The ICCJ held that the lower court erred by failing to legally notify the defendants of subsequent hearing dates following the change in legal representation, concluding that the presumptions allowing for non-citation under Art. 291(3) and (6) of the Code of Criminal Procedure did not apply because new, material elements (the termination of contracts and change of counsel) arose without the defendants' knowledge. Consequently, the court identified the error as falling under the grounds for cassation in Art. 3859(1)(21) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 64 C. pen, art. 71 C. pen, art. 291 alin. (1) C. proc. pen; Criminal appeals allowed; appellate decision quashed and case remanded due to violation of right to defense and procedural notification rules: Prin sentința penală nr. 449 din 19 octombrie 2005, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpații B.O. și B.V. la câte o pedeapsă de 6 ani închisoare, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută în art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., făcând și aplicarea art. 71, art. 64 C. pen.

Keywords

AI generated
violation of procedural rights grounds for cassation notification of the decision right to legal counsel procedural guarantees appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.
art. 41 alin. (2) C. pen
(1), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen
a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., făcând și aplicarea art.
art. 64 C. pen
la câte o pedeapsă de 6 ani închisoare, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.
art. 71 C. pen
123/A din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Galați, Secția penală, a admis apelul declarat de procuror, a desființat, în parte, sentința primei instanțe și, rejudecând, între altele, a aplicat inculpaților, în baza art. 71 C. pen., prevederile art.
art. 291 alin. (1) C. proc. pen
În art. 291 alin. (1) C. proc. pen.
art. 291 alin. (3) C. proc. pen
Astfel, în art. 291 alin. (3) C. proc. pen.
art. 291 alin. (6) C. proc. pen
se prevede că partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, iar în art. 291 alin. (6) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs

- cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

C. proc. pen., art. 291, art. 3859 alin. (1) pct. 21

Conform prevederilor art. 291 alin. (3) și (6) C. proc. pen., partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, iar când judecata rămâne în continuare, părțile și celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează. Aceste prevederi au la bază prezumția că partea este informată cu privire la termenul următor de judecată, prezumție care operează numai atunci când procesul penal are o desfășurare neîntreruptă și nu intervin elemente noi care, prin natura lor, să impună citarea părților pentru termenul următor.

În cazul în care instanța de apel acordă termen în continuare, iar la acel termen, în lipsa inculpatului și fără a-l cita, ia act de rezilierea unilaterală de către avocatul ales al inculpatului a contractului de asistență juridică și acordă termen în continuare pentru numirea unui apărător din oficiu, termen la care soluționează cauza în prezența apărătorului din oficiu și în lipsa inculpatului, fără ca inculpatul să aibă cunoștință despre reziliere și fără să fi fost citat, hotărârea instanței de apel este supusă casării pentru cazul prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., nefiind aplicabile prevederile art. 291 alin. (3) și (6) C. proc. pen.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5908 din 7 decembrie 2007

Prin sentința penală nr. 449 din 19 octombrie 2005, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpații B.O. și B.V. la câte o pedeapsă de 6 ani închisoare, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută în art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., făcând și aplicarea art. 71, art. 64 C. pen.

Prin decizia nr. 123/A din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Galați, Secția penală, a admis apelul declarat de procuror, a desființat, în parte, sentința primei instanțe și, rejudecând, între altele, a aplicat inculpaților, în baza art. 71 C. pen., prevederile art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepselor.

Împotriva acestei decizii inculpații au declarat recursuri, prin care au invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., susținând că la judecata apelurilor nu au fost legal citați.

Recursurile sunt întemeiate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, constată că, în apel, prin încheierea de ședință din 5 iunie 2007, instanța a luat act de rezilierea contractului de asistență juridică încheiat de inculpați cu apărătorul ales, avocat H.D., iar avocatul C.S. a depus un nou contract de asistență juridică, cu data de 5 iunie 2007 și a cerut termen să-și pregătească apărarea.

Instanța a acordat termen în continuare, fără citarea părților, la data de 13 iunie 2007.

La acest termen, instanța a luat act de încetarea contractului de asistență juridică dintre avocatul C.S. și inculpați, pentru „neplata onorariului de avocat” și a acordat termen în continuare, fără citarea părților, la data de 18 iunie 2007, pentru numirea unui apărător din oficiu.

La data de 18 iunie 2007 instanța a pronunțat decizia recurată, în prezența unui apărător din oficiu.

Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile procesuale privind citarea părților, precum și cele referitoare la apărare.

În art. 291 alin. (1) C. proc. pen. este înscrisă regula potrivit căreia judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită.

Legea prevede obligația instanței de a cita părțile, dar neprezentarea acestora nu împiedică judecarea cauzei (art. 291 alin. 2 C. proc. pen.).

În alineatele următoare sunt înscrise și excepții de la regula citării părților pentru judecată.

Astfel, în art. 291 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, iar în art. 291 alin. (6) C. proc. pen. se prevede că, în situația în care judecata rămâne în continuare, părțile și celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează.

Aceste excepții au la bază prezumția că partea este informată cu privire la următorul termen de judecată.

Pentru a opera însă această prezumție, este necesar ca procesul penal să aibă o desfășurare neîntreruptă și să nu intervină elemente noi care, prin natura lor, să impună totuși citarea părților pentru termenul următor.

În speță, se constată că instanța a acordat două termene în continuare, termene la care au fost reziliate contractele de asistență juridică cu avocații aleși ai inculpaților, fără ca această situație să fie adusă la cunoștința celor doi inculpați, care nu au fost prezenți la niciunul din termenele de judecată.

Mai mult, instanța a procedat la numirea unui apărător din oficiu, fără ca inculpații să se afle în situația în care nu și-ar fi ales apărător, câtă vreme aceștia au avut un contract de asistență juridică cu un avocat și nu au avut cunoștință de faptul că acesta a reziliat în mod unilateral contractul de asistență juridică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c), constatând incidența cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., a admis recursurile declarate de inculpați, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Galați.