Scope of post-extradition retrial: absence at later appellate stages following full first-instance presence does not constitute "judgment in absentia" under Art. 5221 CPP

Rejudecare în caz de extrădare. Persoană judecată și condamnată în lipsă

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale. Asistenţa judiciară internaţională. Rejudecarea în caz de extrădare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- rejudecare în caz de extrădare

C. proc. pen., art. 5221

Prevederile art. 5221 C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cazul în care persoana condamnată a fost prezentă la judecata în primă instanţă și, la primele termene, la judecata în apel, chiar dacă a lipsit la termenele ulterioare de judecată în apel și la toate termenele de judecată în recurs, întrucât a fost arestată în străinătate. Într-un astfel de caz, dreptul la apărare al persoanei condamnate este asigurat, dacă aceasta a fost asistată sau, după caz, reprezentată prin apărător pe parcursul întregului proces penal.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2517 din 9 mai 2007

Prin sentinţa nr. 557/D din 2 noiembrie 2006, Tribunalul Bacău, Secţia penală, a respins ca nefondată cererea formulată de condamnatul D.S. privind rejudecarea după extrădarea de către autorităţile judiciare germane, în temeiul art. 5221 C. proc. pen., a cauzei penale ce a format obiectul dosarului nr. 6355/2001 al Tribunalului Bacău în care i-a fost aplicată în mod definitiv pedeapsa de 12 ani închisoare.

Instanţa a reţinut că petiţionarul condamnat a invocat în cerere dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., care statuează că „în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.”

Sintagma „judecate și condamnate în lipsă” se referă exclusiv la persoanele care au lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunţare, pe întreaga durată a procedurii penale în faţa instanţelor judecătorești (judecata în primă instanţă, în apel și în recurs).

Din verificarea dosarului nr. 6355/2001 al Tribunalului Bacău s-a constatat că situaţia petiţionarului-condamnat excede câmpului de aplicare a dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., întrucât acesta a fost prezent personal la judecata în primă instanţă și în apel, după cum urmează:

Inculpatul D.S. a fost prezent pe tot parcursul cercetării judecătorești în primă instanţă - cu excepţia unui singur termen - asistat de apărător ales, și a fost prezent la pronunţarea sentinţei, luând cunoștinţă de pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru complicitate la săvârșirea infracţiunii de înșelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave.

Inculpatul a declarat apel în cauză, fiind prezent în faţa instanţei de control judiciar la primele termene, asistat de apărător ales, după care a plecat din proprie iniţiativă în Germania, ţară pe teritoriul căreia a comis fapte penale. Apelul a fost soluţionat în lipsă - susţinut oral prin apărătorul ales, fiind respins ca nefondat prin decizia nr. 446 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală.

Recursul declarat în termen în numele inculpatului de apărătorul ales în apel a fost susţinut oral în faţa instanţei supreme în lipsa inculpatului de alţi doi apărători aleși, fiind respins ca nefondat prin decizia nr.1889 din 18 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală.

Procedura în recurs a cuprins o perioadă de 2 ani, respectiv 7 martie 2003 - 18 martie 2005, întrucât din verificările întreprinse de instanţa supremă pe relaţia Biroul Naţional Interpol România - Interpol Wiesbaden din Germania s-a stabilit că inculpatul se afla în detenţie cu începere de la 10 octombrie 2002 în închisoarea judiciară Oldenburg. Instanţa română a formulat cerere de acordare a asistenţei juridice, în baza Convenţiei Europene de Asistenţă Juridică în materie penală - Strasbourg 1959, privind înmânarea către inculpat a citaţiilor în dosarul de recurs nr. 861/2003 pentru termenele de judecată din 10 septembrie 2004 și 18 martie 2005 la închisoarea judiciară Oldenburg. Ca răspuns la cererea amintită prin comunicarea Ministerului de Justiţie al Landului Niedersachen s-a atras atenţia că inculpatul este arestat în Germania și din acest motiv participarea sa la dezbateri se poate asigura numai prin procedura extrădării. Scrisoarea expediată de apărătorul din Germania al inculpatului către omologul acestuia din România - în faza de recurs - a comunicat faptul că inculpatul a fost condamnat în Germania, avansându-se data probabilă a întoarcerii în România pentru 29 iulie 2005. Ca atare, instanţa supremă a procedat la judecarea recursului.

Apelul declarat în cauză de petiţionarul condamnat, cu motivarea că în procedura penală ce a format obiectul dosarului nr. 6355/2001 a fost judecat și condamnat în lipsă la pedeapsa de 12 ani închisoare, fiindu-i încălcat dreptul de a fi prezent în propriul proces, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 34 din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală.

Recursul declarat de petiţionarul condamnat, prin care a reiterat motivele de nelegalitate din apel, este nefondat.

Soluţia privind respingerea cererii de rejudecare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 6355/2001 al Tribunalului Bacău este legală și temeinică.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., a căror aplicare este solicitată de petiţionarul condamnat, rejudecarea după extrădare, la cererea condamnatului, are loc numai în cazul persoanelor judecate și condamnate în lipsă.

Pentru a fi respectată voinţa legiuitorului, interpretarea corectă din punct de vedere gramatical și sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpaţii condamnaţi ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii (atât la judecata și pronunţarea în primă instanţă, cât și la judecata în apel și recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac).

Din examinarea lucrărilor dosarului nr. 6355/2001 al Tribunalului Bacău se constată, astfel cum în mod corect au reţinut și instanţele anterioare, că inculpatul D.S. a fost prezent pe tot parcursul cercetării judecătorești în primă instanţă, asistat de apărător ales, inclusiv la pronunţare.

Inculpatul a luat cunoștinţă de condamnare și a declarat apel, fiind prezent personal în faţa instanţei de control judiciar la primele termene de judecată, ocazie cu care a luat termen în cunoștinţă pentru celelalte amânări ulterioare până la soluţionarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen. Lipsa ulterioară a acestuia din motive particulare nu a împiedicat soluţionarea în condiţii legale a apelului, prin reprezentarea sa de apărătorul ales.

La judecarea recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie inculpatul a lipsit, fiind arestat în Germania din motive imputabile acestuia, astfel încât s-a dispus citarea sa la locul de deţinere în străinătate, soluţionarea căii de atac având loc numai după ce s-a constatat imposibilitatea aducerii sale în România, în prezenţa apărătorilor aleși.

Ca atare, dreptul la apărare al inculpatului a fost asigurat în cauză prin audierea și prezenţa sa nemijlocită în cursul urmăririi penale, în faza de judecată în primă instanţă, precum și parţial în cadrul judecăţii în apel și, în permanenţă, prin apărători aleși, pe parcursul întregii proceduri penale până la definitivarea acesteia, fiindu-i inaplicabile dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen.

Luând în calcul faptul că dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut în Pactul internaţional relativ la drepturile civile și politice și că art. 6 paragraf 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale recunoaște celui acuzat „dreptul de a se apăra el însuși” și „dreptul de a interoga martorii”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prezenţa inculpatului este în principiu obligatorie la soluţionarea cauzei. Curtea este constantă în a afirma că în cazul procedurii în apel sau în recurs art. 6 din Convenţie se aplică cu mai puţină stricteţe, admiţându-se chiar regularitatea unor asemenea proceduri în care audienţa se desfășoară fără prezenţa celui acuzat (Hotărârea Ekbatani). Se admit excepţii de la regula prezenţei inculpatului atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă această situaţie a fost verificată și constatată și dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa, astfel cum s-a întâmplat și în cauza privind pe petiţionarul condamnat D.S. la judecata în recurs (Hotărârea Colozza și Rubinat).

Ca atare, soluţia adoptată în cauză este în concordanţă și cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În consecinţă, recursul a fost respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.