European Arrest Warrant: Misinterpretation of 60-day judgment deadline as maximum custody limit justifies maintaining preventive arrest

Mandat european de arestare. Menţinerea arestării persoanei solicitate. Termene

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare

- menţinerea arestării persoanei solicitate

- termene

Legea nr. 302/2004, art. 90 alin. (9) și (10), art. 95

În dispoziţiile art. 90 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004 se prevede că, în cursul procedurii de executare a unui mandat european de arestare, instanţa dispune, la fiecare 30 de zile, prin încheiere, asupra menţinerii măsurii arestării sau punerii în libertate a persoanei solicitate, ţinând seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare, fără a se stabili termenul maxim până la care poate fi menţinută măsura arestării.

Termenul de 60 de zile de la arestare, prevăzut în art. 95 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nu privește măsura arestării persoanei solicitate, ci pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei privind executarea mandatului european de arestare, în cazul în care persoana urmărită nu consimte la predare. Dacă termenul de 60 de zile nu poate fi respectat, instanţa română are obligaţia de a informa Eurojust cu privire la imposibilitatea respectării termenului, precizând motivele întârzierii, iar nu obligaţia de a pune în libertate persoana solicitată.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1946 din 11 aprilie 2007

Prin încheierea nr. 6 din 4 aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală, în baza art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a revocat măsura arestării luată faţă de persoana solicitată T.C. și a dispus punerea în libertate a acesteia de sub puterea încheierii din 22 februarie 2007 a aceleiași instanţe.

În baza art.90 alin. (9) și art. 95 din Legea nr. 302/2004, a luat faţă de persoana solicitată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută în art. 1451 C. proc. pen., impunându-i respectarea unora dintre obligaţiile prevăzute în textul de lege menţionat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, la informarea Biroului Naţional Interpol și cu îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute în art. 881 din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Craiova a fost sesizată cu mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate T.C., emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Rouen, din conţinutul căruia rezultă că în perioada martie-iulie 2002, aceasta a comis 35 de furturi și tentative la furt prin efracţie în regiunea Sena Maritimă. În urma supravegherii cu mijloace tehnice, s-a stabilit că delictele erau comise de aceeași reţea de criminalitate organizată, formată din cetăţeni români, al cărei principal ordonator era T.C.

În timpul implicării sale în aceste delicte, T.C. executa o pedeapsă de 9 ani închisoare în Belgia. Acesta a evadat prima dată la 6 ianuarie 2002 și, fiind prins și reîncarcerat, a evadat din nou la 7 august 2003.

În executarea mandatului european de arestare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus reţinerea persoanei solicitate la 22 februarie 2007, iar prin încheierea din 22 februarie 2007 Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea acesteia, în baza art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Hotărârea instanţei a rămas definitivă prin respingerea recursului persoanei solicitate, prin decizia penală nr. 1124 din 28 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

Prin încheierea din 13 martie 2007, Curtea de Apel Craiova, în îndeplinirea cerinţelor art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a menţinut măsura arestării persoanei solicitate și, având în vedere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, invocată de apărător, a dispus, prin aceeași încheiere, în baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională. Această încheiere a rămas definitivă prin respingerea recursului persoanei solicitate, prin decizia penală nr. 1541 din 20 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

Din oficiu, Curtea de Apel Craiova a repus cauza pe rol la termenul din 4 aprilie 2007 pentru discutarea stării de arest a persoanei solicitate, conform dispoziţiilor art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, și a revocat măsura privativă de libertate, dispunând punerea acesteia în libertate și luând măsura preventivă prevăzută în art. 1451 C. proc. pen.

În motivarea hotărârii s-a arătat că, potrivit art. 95 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana urmărită nu consimte la predare, hotărârea se pronunţă în termen de 60 zile de la arestare. În cauză, s-a constatat că acest termen se împlinește la 22 aprilie 2007 și, în condiţiile în care judecata este suspendată ca urmare a invocării excepţiei de neconstituţionalitate, există incertitudine asupra momentului la care se va soluţiona această excepţie și se va dispune repunerea pe rol a cauzei.

Recursul declarat de procuror, prin care acesta a criticat încheierea pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât nu s-a ţinut seama de condiţiile și finalitatea prevăzute în art. 90 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, și a solicitat menţinerea măsurii arestării, este fondat.

Așa cum rezultă din conţinutul mandatului european de arestare, persoana solicitată este suspectă de săvârșirea a 35 de furturi și tentative la astfel de infracţiuni și face parte dintr-o reţea de criminalitate organizată. Pentru fapte de aceeași natură, T.C. a fost condamnat la 9 ani închisoare în Belgia, evadând de două ori din locul de detenţie.

Potrivit art. 90 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, în scopul luării unor decizii asupra menţinerii măsurii arestării sau punerii în libertate a persoanei solicitate, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare.

Instanţa, revocând măsura arestării persoanei solicitate, nu a ţinut seama de condiţiile și finalitatea cerute prin norma de lege menţionată și a dat o interpretare proprie naturii juridice a termenelor prevăzute în art. 95 din aceeași lege, fără să remarce efectele nerespectării acestora.

Potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce. În acest context, opoziţia persoanei solicitate la predare se poate baza numai pe existenţa unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 88 din Legea nr. 302/2004.

Împrejurările cauzei, analizate în condiţiile cerute de lege, impun menţinerea măsurii arestării, faptele imputate fiind dintre cele care dau loc la predare.

Aprecierea instanţei privind imposibilitatea respectării termenelor prevăzute în art. 95 din Legea nr. 302/2004 este greșită. Aceste termene nu privesc durata măsurii arestării pentru a avea efectul prevăzut în art. 140 C. proc. pen., ci durata judecăţii. Consecinţa imposibilităţii respectării termenelor este prevăzută în art. 95 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, și anume obligaţia autorităţii judiciare de executare române de a informa Eurojust, precizând motivele întârzierii.

Această obligaţie pentru autoritatea judiciară română de a informa Eurojust decurge din necesitatea explicării motivelor pentru care mandatul european de arestare nu a fost soluţionat și executat în regim de urgenţă, așa cum impun dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Suspendarea judecării cauzei în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională reprezintă un motiv excepţional pentru imposibilitatea respectării termenelor prevăzute în Legea nr. 302/2004.

Faţă de considerentele ce preced, recursul a fost admis, încheierea atacată a fost casată, măsura arestării persoanei solicitate a fost menţinută și s-au înlăturat dispoziţiile de revocare a măsurii arestării, de punere în libertate și de înlocuire a acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi ţara.