Judicial inadmissibility of complaint against prosecutor's recusal order under Article 278¹ Code of Criminal Procedure

Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Ordonanţă prin care se soluţionează cererea de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată

- ordonanţă prin care se soluţionează cererea de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale

- inadmisibilitate

C. proc. pen., art. 53, art. 2781

Plângerea adresată judecătorului în temeiul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva ordonanţei prin care procurorul ierarhic superior a soluţionat, potrivit art. 53 din același cod, cererea de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale, este inadmisibilă, întrucât plângerea întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen. poate fi formulată numai împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 459 din 27 iunie 2007

Prin plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, înregistrată sub nr. 1810/1/2007 la 22 februarie 2007, petiţionarul D.S. a atacat ordonanţa nr. 20/C/2007 din 9 februarie 2007 dată în dosarul nr. 67/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.

Prin ordonanţa menţionată, dată de procurorul șef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza art. 53 C. proc. pen., cererea de recuzare a magistraţilor - procurori N.P. și T.D., formulată de avocatul R.D. pentru D.S. - învinuit în dosarul nr. 67/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Plângerea formulată de petiţionar este inadmisibilă.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătorești ori de alte tipuri de soluţii (de genul celor de netrimitere în judecată date de către procuror) care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.

Potrivit art. 53 alin. (1) și (4) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, cererea de recuzare care privește pe procuror se soluţionează de procurorul ierarhic superior.

În cauză, cererea de recuzare - privind activitatea desfășurată în cursul urmăririi penale de procurorul N.P. în instrumentarea dosarului nr. 67/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum și cea de coordonator al secţiei realizată de procurorul T.D. - procuror șef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie - a fost soluţionată cu respectarea dispoziţiilor legale citate, de procurorul șef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, procuror ierarhic superior celor doi magistraţi menţionaţi.

Conform art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen., împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se poate face plângere la procurorul ierarhic superior.

Ca atare, ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior soluţionează, potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. pen., cererea de recuzare a unui procuror, poate fi atacată cu plângere, conform art. 278 din același cod, la procurorul ierarhic superior celui care a soluţionat cererea.

În cauză, o astfel de plângere nu a fost făcută de petiţionar la procurorul ierarhic superior procurorului care a dat ordonanţa nr. 20/C2/2007 din 9 februarie 2007, astfel că plângerea adresată de petiţionar Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie este inadmisibilă.

Sistemul român de jurisdicţie a stabilit principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la plângere stingându-se prin exercitare la organul competent, așa încât posibilitatea învestirii altui organ decât cel prevăzut de lege este exclusă, constituind o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Plângerea petiţionarului nu poate fi supusă judecăţii instanţei nici în cadrul procedurii prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., acest text referindu-se numai la plângerea îndreptată împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, ceea ce nu este cazul în speţă.

Invocarea de către apărătorul ales al petiţionarului, în susţinerea admisibilităţii plângerii adresate Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, a dispoziţiilor art. 6 și art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la liberul acces la justiţie, este greșită.

Instanţa competentă să judece în primă instanţă cauza privind pe D.S. - între timp inculpatul D.S. fiind trimis în judecată - este cea care are posibilitatea conferită de lege de a examina toate cererile și excepţiile formulate de părţi, ce pot privi fie urmărirea penală, fie judecata cauzei cu care a fost învestită și a se pronunţa în consecinţă.

Pentru considerentele ce preced, plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.