Pre-trial detention: provisional release under judicial control not inadmissible; appeal admitted, decision quashed and remanded

Liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauţiune

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- liberare provizorie sub control judiciar

- condiţii de admisibilitate

C. proc. pen., art. 1602 alin. (1) și (2), art. 1606,

art. 1608, art. 1608a

1. În cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa examinează, în cadrul procedurii reglementate în art. 1608, îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 1606 pentru admisibilitatea în principiu a cererii. Condiţiile prevăzute în art. 1602 alin. (1) și (2) nu privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia și, ca atare, se examinează de către instanţă în etapa soluţionării cererii, după admiterea în principiu, reglementată în art. 1608a C. proc. pen. Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute în art. 1602 alin. (1) și (2), instanţa nu poate respinge ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ci ca neîntemeiată, după soluţionarea cererii în condiţii de contradictorialitate, potrivit art. 1608a C. proc. pen.

2. Instanţa respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele, atunci când, soluţionând cererea potrivit art. 1608a C. proc. pen., constată că există date din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori. Instanţa nu poate să constate că există astfel de date și să respingă cererea, exclusiv pe baza hotărârii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive pe temeiul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 316 din 19 ianuarie 2007

Prin încheierea nr. 5 pronunţată în ședinţă publică la 12 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, Secţia a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în temeiul art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petenta inculpată B.R.

Instanţa a reţinut că, prin încheierea de ședinţă nr. 17 F din Camera de Consiliu, din data de 8 decembrie 2006, Curtea de Apel București, Secţia a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a dispus în temeiul art. 148 alin. (1) lit. b), d) și f) C. proc. pen. arestarea preventivă a inculpatei, iar prin decizia nr. 8 din 4 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, a dispus prelungirea duratei stării de arest preventiv pe perioada 6 ianuarie 2007 - 4 februarie 2007, inclusiv.

Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. conţin condiţii de admisibilitate, și nu de temeinicie, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Astfel, alin. (1) prevede o condiţie pozitivă cu privire la fapta penală, în sensul că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor din culpă sau în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 18 ani, în timp ce alin. (2) prevede condiţii negative, liberarea provizorie sub control judiciar neputând fi acordată atunci când, între altele, există date că inculpatul va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor martori. Or, unul dintre temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive îl constituie dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., privind existenţa unor date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unor martori.

Instanţa a concluzionat că verificarea periodică a existenţei temeiurilor arestării preventive a intrat în puterea lucrului judecat până la 4 februarie 2007, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost introdusă la 11 ianuarie 2007, Curtea reţinând că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., atâta timp cât s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că nu a încetat, între altele, temeiul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, susţinând că în mod greșit instanţa a respins cererea ca fiind inadmisibilă, deoarece condiţiile prevăzute în alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen. sunt condiţii de fond, iar nu de admisibilitate a cererii.

Recursul este fondat.

Examinarea și admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este prevăzută în art. 1608 C. proc. pen. și face parte din dispoziţiile comune în cadrul Secţiunii V (Capitulul I, Titlul IV, Partea generală a Codului de procedură penală) privind liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauţiune.

Este real că, în cazul cererilor de liberare provizorie, într-o primă fază se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua fază se soluţionează cererea, după ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia acesteia.

În mod greșit instanţa a respins cererea ca inadmisibilă, considerând că art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. cuprinde condiţii de admisibilitate în principiu a cererii.

Condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 1606 C. proc. pen. și care fac parte din dispoziţiile comune ale secţiunii menţionate a Codului de procedură penală.

De regulă, o cerere poate fi inadmisibilă ori de câte ori nu este obiectiv încuviinţată de lege, când lipsește legitimitatea subiectivă a celui care o folosește sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcţională în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înţeles să i le atribuie în cazul respectiv.

În speţă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este obiectiv încuviinţată, persoana care a folosit-o este una din persoanele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 1606 C. proc. pen.), cererea are pertinenţa funcţională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părţii, aceasta neputând fi inadmisibilă, deoarece toate cerinţele legale care creează limitele admisibilităţii sunt satisfăcute.

Este adevărat că și autoritatea de lucru judecat face inadmisibilă o cerere, deoarece existenţa autorităţii lucrului judecat împiedică din punct de vedere legal ca aceeași hotărâre să facă obiectul unei noi verificări.

În cauză, instanţa verificând una din condiţiile privind temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prevăzută în art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., a concluzionat că operează autoritatea de lucru judecat, faţă de împrejurarea că în cazul cererii de prelungire a duratei stării de arest preventiv s-a pronunţat o hotărâre definitivă, reţinându-se că nu a încetat temeiul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în sensul că există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor.

Pentru existenţa autorităţii lucrului judecat este necesară identitatea de obiect, cauză și persoană.

Cele două cereri au obiect diferit și finalitate diferită: cererea de prelungire a duratei arestării preventive în cazul admiterii are ca finalitate privarea de libertate, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar are ca finalitate punerea în libertate a inculpatului în cazul admiterii ei.

Liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii.

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalităţi și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obţină, dacă condiţiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauţiune (art. 5 alin. 5 C. proc. pen.).

Prin interpretarea textelor de lege, instanţa a îngrădit dreptul părţii de a formula o astfel de cerere în tot cursul procesului penal.

Respingând ca inadmisibilă cererea, hotărârea este supusă casării conform cazului prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile părţii.

Condiţiile prevăzute în art. 1602 C. proc. pen. se analizează în cadrul fazei de soluţionare a cererii de liberare provizorie și nu în cadrul fazei verificării condiţiilor admisibilităţii în principiu.

Examinarea cererii urmează a se face în condiţii de contradictorialitate, întrucât art. 1608a alin. (1) C. proc. pen. precizează că soluţionarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului și a celor ale procurorului, respectându-se dreptul esenţial al inculpatei de a da declaraţii, cunoscut fiind că nici o fază a procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare corespunzătoare a dreptului la apărare, acest principiu nefiind de parţială aplicabilitate.

În consecinţă, recursul declarat de inculpata B.R. a fost admis, încheierea atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.