Competence to revoke court-ordered non-departure from locality during pre-trial proceedings

Obligarea de a nu părăsi localitatea dispusă de instanţă în cursul urmăririi penale. Revocarea măsurii preventive. Organul judiciar competent

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Obligarea de a nu părăsi localitatea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- obligarea de a nu părăsi localitatea dispusă de instanţă în cursul urmăririi penale

- revocarea măsurii preventive

- organul judiciar competent

C. proc. pen., art. 139, art. 145

În cazul în care măsura preventivă privind obligarea de a nu părăsi localitatea a fost dispusă, în cursul urmăririi penale, de către instanţa de judecată, competenţa de a soluţiona cererea de revocare a acestei măsuri preventive revine instanţei de judecată, întrucât procurorul nu are competenţa de a verifica legalitatea și temeinicia măsurilor preventive dispuse de către instanţa de judecată.

I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 199 din 16 martie 2007

Prin cererea înregistrată sub nr. 2081/1/2007 din 2 martie 2007, inculpatul B.V. a solicitat instanţei revocarea prelungirii măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă, în cursul urmăririi penale, de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie în Completul de 9 judecători, prin încheierea nr. 56 din 22 ianuarie 2007.

În motivarea cererii, inculpatul a invocat nelegalitatea și netemeinicia măsurii dispuse de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.

Inculpatul a precizat că cererea sa este o cerere de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea și se întemeiază, în drept, pe dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Verificându-și competenţa în raport cu dispoziţiile legale invocate și cu obiectul cererii formulate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că este competentă să soluţioneze cauza pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reţinerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

Dispoziţiile art. 145 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecaţii, de a nu părăsi localitatea în care locuiește, fără încuviinţarea organului care a dispus aceasta măsură, iar în art. 136 alin. (4) C. proc. pen. se prevede că măsura obligării de a nu părăsi localitatea se poate lua de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, și de instanţa de judecata, în cursul judecaţii.

În art. 139 alin. (31) C. proc. pen. se prevede că atunci când măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de procuror sau de instanţă, procurorul, dacă apreciază că informaţiile primite de la organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizează instanţa.

Toate aceste dispoziţii legale duc la concluzia că, atunci când măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea a fost dispusă de judecător sau de instanţa de judecată, numai aceste organe judiciare se pot pronunţa asupra înlocuirii sau revocării măsurii procesuale. În acest mod, se consacră nu numai principiul simetriei juridice în adoptarea actelor procesuale, ci se recunoaște autoritatea judiciară a actelor îndeplinite de judecător sau de instanţă, care exclude posibilitatea verificării de către procuror a legalităţii măsurilor dispuse de singurul organ judiciar care întrunește cerinţele de obiectivitate și imparţialitate în înfăptuirea justiţiei.

Considerentele de mai sus îndreptăţesc instanţa să se învestească și să procedeze la analiza temeiniciei cererii formulate de inculpat.

Sub aspectul temeiniciei cererii de revocare a măsurii preventive, se constată că, prin încheierea nr. 56 din 22 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul de 9 judecători, s-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a stabilit măsura obligării de a nu părăsi municipiul București pe o perioadă de 30 de zile, de la 23 ianuarie 2007 până la 21 februarie 2007.

Ulterior, prin Ordonanţa nr. 222/D/P/2006 din 19 februarie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispus prelungirea măsurii preventive pe o durată de 30 de zile, de la 21 februarie 2007, orele 24:00 până la 23 martie 2007, orele 24:00.

Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., text de lege invocat de inculpat în susţinerea cererii, când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.

Luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este condiţionată de respectarea dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre măsurile preventive, între care și măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În alin. (8) al aceluiași articol se prevede că alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

Potrivit art. 145 alin. (1) C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. (1) C. proc. pen., luarea măsurii preventive fiind condiţionată de ascultarea inculpatului în prezenţa apărătorului și existenţa probelor sau indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

La luarea măsurii preventive s-au respectat în totalitate prevederile legale enunţate. Măsura obligării de a nu părăsi municipiul București a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie în Completul de 9 judecători, ca instanţă de recurs, atunci când a fost sesizată cu recursul împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive a inculpatului, în scopul de a se asigura desfășurarea normală a procesului penal, ţinând seama de faptul că inculpatul B.V. este cetăţean străin, iar cauza penală în care este implicat este o cauză deosebit de complexă a cărei soluţionare impune prezenţa inculpatului în municipiul București, cu atât mai mult cu cât, prin numeroasele cereri cu obiect juridic diferit, dar cu aceeași finalitate, a provocat, împreună cu ceilalţi inculpaţi, întârzierea finalizării urmăririi penale.

În consecinţă, s-a constatat competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie de soluţionare a cererii privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea și s-a dispus respingerea, ca nefondată, a acesteia.