Murder in public passageway with brick and cruelties: appeal admitted, sentence reinstated
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the civil parties’ appeals, quashed the appellate decision, and reinstated the trial court’s sentence (23 years’ imprisonment for aggravated murder with the additional aggravating circumstance of cruelty), while rejecting the defendant’s appeal. The case concerned a murder committed in a passageway (gang) open to the street on both sides, where the defendant repeatedly struck the victim in the head with a brick and concrete fragments, causing skull crushing and facial destruction. The Court held that the aggravating circumstance of murder committed in public (art. 175(1)(i) C. pen.) applied because the location was by nature and destination accessible to the public under art. 152(a) C. pen., even if no one else was present, and that the repeated, ferocious blows constituted murder by cruelties (art. 176(1)(a) C. pen.), exceeding mere lethal violence; however, it rejected the civil parties’ claim that the aggravating circumstance of exploiting the victim’s defenselessness (art. 175(1)(d) C. pen.) applied, because that state must pre-exist the act and cannot result from the perpetrator’s own actions.
Legislator headnote
AI generatedart. 175 alin. (1) lit. d) C. pen, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen, art. 152 lit. a) C. pen, art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 346 C. proc. pen, art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen; Murder in public passageway with brick and cruelties: appeal admitted, sentence reinstated: The case concerned a murder committed in a passageway (gang) open to the street on both sides, where the defendant repeatedly struck the victim in the head with a brick and concrete fragments, causing skull crushing and facial destruction. The Court held that the aggravating circumstance of murder committed in public (art. 175(1)(i) C. pen.) applied because the location was by nature and destination accessible to the public under art. 152(a) C. pen., even if no one else was present, and that the repeated, ferocious blows constituted murder by cruelties (art. 176(1)(a) C. pen.), exceeding mere lethal violence; however, it rejected the civil parties’ claim that the aggravating circumstance of exploiting the victim’s defenselessness (art. 175(1)(d) C. pen.) applied, because that state must pre-exist the act and cannot result from the perpetrator’s own actions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict - the court upheld the qualifying circumstances of murder committed in public and by cruelty, reinstating the first-instance conviction.
Procedural rule used to examine and decide on the appeals concerning the legal classification of the offense.
Full text
Omor calificat. Omor săvârșit profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra. Omor săvârșit în public. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit prin cruzimi
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale și sănătăţii. Omuciderea
Indice alfabetic: Drept penal
- omor calificat
- omor deosebit de grav
C. pen., art. 175 alin. (1) lit. d) și i),
art. 176 alin. (1) lit. a)
1. În cazul omorului calificat săvârșit profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei de a se apăra trebuie să fie preexistentă faptei, iar nu consecinţa acţiunii făptuitorului.
2. Omorul săvârșit într-un gang, ca spaţiu de trecere deschis cu ieșire la stradă în ambele părţi, constituie omor calificat prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., referitor la omorul săvârșit în public, întrucât un astfel de loc este prin natura și destinaţia lui accesibil publicului, în sensul art. 152 lit. a) C. pen., chiar dacă la momentul comiterii faptei nu este prezentă nicio altă persoană în afara făptuitorului și a victimei.
3. Omorul săvârșit prin lovirea repetată a victimei cu un corp dur în zona capului, până la zdrobirea craniului, se încadrează în prevederile art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, deoarece în acest caz violenţa exercitată de făptuitor în suprimarea vieţii depășește caracteristicile unei acţiuni violente ce are ca scop uciderea persoanei.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 88 din 11 ianuarie 2007
Prin sentinţa nr. 571 din 12 mai 2006 a Tribunalului București, Secţia I penală, inculpatul B.I. a fost condamnat, în baza art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 23 de ani închisoare.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 100.000 RON, reprezentând daune morale, către fiecare dintre părţile civile T.P. și T.D., părinţii victimei.
Prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, că inculpatul B.I. și victima T.M. se cunoșteau de 6-7 ani, timp în care aceștia au avut o relaţie, ce devenise tensionată din cauza inculpatului.
În ziua de 10 iunie 2005, în jurul orei 23,45, victima, intrând în scara blocului în care locuia l-a găsit pe inculpat, au ieșit din bloc și s-au deplasat, certându-se, înspre un gang. Înainte de intrarea în gang, inculpatul a lovit victima, doborând-o la pământ, a prins-o de după gât și de sub braţ și a târât-o cu forţa, în interiorul gangului, unde a început să o lovească în zona capului, în mod repetat, cu putere, cu o cărămidă și cu fragmente de BCA, mai întâi când victima se afla în picioare, iar după ce victima a căzut, a continuat să o lovească în cap, până când a ucis-o.
Prin decizia nr. 663 din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpat, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată și, în fond, rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fot schimbată încadrarea juridică, din infracţiunea prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. În temeiul art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa de 22 de ani închisoare.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de procuror și de părţile civile T.D. și T.P.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri părţile civile și inculpatul.
În motivele de recurs formulate în scris, recurentele părţi civile prin apărătorul acestora au invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în sensul reţinerii, între altele, a prevederilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.
În motivele de recurs formulate în scris, inculpatul prin apărătorul său a invocat, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., sub aspectul reţinerii prevederilor art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Examinând recursurile declarate de părţile civile și de inculpat, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că recursurile părţilor civile sunt fondate, în limita ce se va arăta, iar recursul inculpatului este nefondat.
Referitor la recursurile declarate de părţile civile, din analiza coroborată a materialului probator administrat rezultă că, în mod judicios și temeinic argumentat, prima instanţă a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârșirea infracţiunii prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că instanţa de apel, deși a reţinut ca fiind corect stabilită situaţia de fapt de către prima instanţă, în baza propriei evaluări a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta de către inculpat, în raport cu modelul legal de incriminare, a făcut numai parţial o corectă încadrare juridică a acestora prin reţinerea incidenţei agravantei prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv a omorului calificat săvârșit în public, însă în mod greșit a înlăturat dispoziţiile art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi.
Din mijloacele de probă administrate rezultă incidenţa agravantei arătate. În concluziile raportului medico-legal de necropsie s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, consecinţa unui traumatism cranio-facial cu fractură cominutivă de boltă și bază craniană, hemoragie meningee, fractură cominutivă de maxilar și mandibulă cu rupturi vasculare. Leziunile care au dus la moartea victimei s-au produs prin lovirea repetată cu corp dur, poziţia victimă agresor fiind verticală, faţă în faţă, și ulterior prin lovirea cu corp dur în craniul victimei fixat la suprafaţa solului, cu raport direct de cauzalitate necondiţionat între leziuni și moartea victimei.
Totodată, planșele fotografice au evidenţiat intensitatea, caracterul repetat și multitudinea loviturilor aplicate de către inculpat în zona feţei și a capului, ce au condus la desfigurarea victimei, leziuni atestate medico-legal.
Altfel spus, fapta inculpatului, de a aplica în mod repetat multiple lovituri victimei, atât în poziţie verticală, în condiţiile unei acţiuni de apărare din partea acesteia, cât și continuarea lovirii sale după ce a căzut, cu mare intensitate, cu corpuri dure, într-o zonă vitală a corpului, respectiv cea facială, a capului, până la zdrobirea craniului, producându-i leziuni grave, fracturi ale maxilarului și mandibulei și plăgi numeroase, dovedind o violenţă excesivă, nemiloasă, ferocitate, la care s-a adăugat și starea de oroare produsă mamei victimei, cea care a descoperit cadavrul fiicei sale a doua zi de dimineaţă, se circumscrie accepţiunii noţiunii de „cruzimi” stabilită de doctrină și jurisprudenţa instanţei supreme.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că, în contextul cauzei, violenţa exercitată de inculpat în suprimarea vieţii victimei a depășit caracteristicile oricărei acţiuni violente ce are ca scop uciderea persoanei, tocmai prin multitudinea și intensitatea loviturilor aplicate, cu corpuri dure ale căror zgomote au putut fi percepute auditiv de mai multe persoane, numai într-o anume zonă vitală, prin caracterul repetat al acestor lovituri până aproape de zdrobirea craniului, dovedind ferocitate, prin leziunile produse și atestate medico-legal, acţiunea sa producând un șoc și oroare mamei victimei care a descoperit cadavrul fiicei sale.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că în mod corect prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului încadrarea juridică a faptei prin prisma dispoziţiilor art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu poate avea în vedere critica părţilor civile cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv omorul calificat săvârșit prin profitarea de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, deoarece această stare de neputinţă, fie fizică, fie psihică a victimei trebuie să fie preexistentă faptei și să nu fie consecinţa acţiunii inculpatului.
Or, din coroborarea declaraţiilor inculpatului, în care acesta a descris modul cum a acţionat în vederea suprimării vieţii victimei, cu raportul medico-legal de necropsie, în ale cărui concluzii s-au atestat cauzele morţii victimei, leziunile și mecanismul producerii lor, precum și existenţa raportului de cauzalitate necondiţionat între leziuni și moartea victimei, nu a rezultat existenţa vreunei stări preexistente de neputinţă a victimei, ci dimpotrivă a fost evidenţiată modalitatea concretă de săvârșire a faptei, care s-a datorat exclusiv acţiunii inculpatului, așa încât nu este incident cazul de casare invocat prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, în mod corect curtea de apel și-a însușit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, a stabilit că fapta a fost comisă de inculpat în public, ceea ce a condus la menţinerea agravantei prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., evidenţiind că locul unde a fost săvârșită fapta este prin natura și destinaţia lui accesibil publicului, chiar dacă la momentul respectiv nu se afla nicio altă persoană în afara inculpatului și victimei, și se circumscrie accepţiunii noţiunii în public prevăzută în art. 152 lit. a) C. pen.
Din mijloacele de probă administrate, și anume declaraţiile inculpatului care a relatat că a omorât victima într-un gang, declaraţia părţii civile T.D., care a doua zi dimineaţă a găsit-o pe fiica sa decedată în gang, fotografiile judiciare de la cercetarea la faţa locului care au ilustrat din punct de vedere topografic gangul, a rezultat natura și destinaţia acestuia, ca fiind un spaţiu de trecere, deschis, de sub blocul unde locuia victima, cu ieșire în ambele părţi la stradă, ceea ce permite accesul oricărei persoane.
Locul unde a fost omorâtă victima de către inculpat, chiar prin definiţia lui, evidenţiază accesibilitatea publicului, care nu poate fi restrânsă numai la persoanele ce locuiesc în zona, atâta timp cât locul respectiv este deschis cu ieșire în ambele părţi, existând permanent posibilitatea trecerii oricărei persoane, deci a unei publicităţi virtuale, gangul având tocmai această destinaţie de trecere dintr-o zonă în alta, nefiind necesară dovada prezenţei efective a unor persoane la momentul săvârșirii faptei de către inculpat.
Astfel, în mod corect s-a reţinut de ambele instanţe că fapta inculpatului a fost săvârșită în public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 152 lit. a) C. pen., ceea ce atrage incidenţa agravantei prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., încadrarea juridică sub acest aspect fiind corect stabilită și în consecinţă inaplicabil cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Faţă de considerentele ce preced, recursul declarat de părţile civile a fost admis, decizia penală atacată a fost casată și s-a dispus menţinerea sentinţei nr. 571 din 12 mai 2006 a Tribunalului București, Secţia I penală, iar recursul declarat de inculpat a fost respins.