Revision inadmissible for non-conciliability: procedural dismissal orders do not constitute definitive merits resolutions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) rejected the prosecution's motion for revision, thereby upholding the finality of the lower court's decision that had maintained the initial conviction. The dispute centered on a request to review two definitive judicial decisions for apparent inconsistency under Article 394(1)(e) of the Code of Criminal Procedure: a Court of Appeal decision that quashed a first-instance conviction and remanded the case to the prosecutor to complete the criminal investigation, and a subsequent ICCJ decision that dismissed the appeal and reinstated the original conviction. The ICCJ held that revision based on unconciliable definitive judgments is strictly limited to two or more final decisions that resolve the merits of the case. Because the remand order was merely a procedural "desesizare" (transfer/disenrollment) decision that did not adjudicate the substantive merits, it did not meet the statutory threshold for revision; consequently, the two rulings were not legally unconciliable, and the revision petition was deemed unfounded.
Legislator headnote
AI generatedart. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen, art. 333 C. proc. pen, art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen; Revision inadmissible for non-conciliability: procedural dismissal orders do not constitute definitive merits resolutions: au fost invocate dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în cauză pronunţându-se două hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Revizuire. Hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia
C. proc. pen., art. 394 alin. (1) lit. e)
Revizuirea întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitoare la existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia, poate fi exercitată numai împotriva a două sau mai multe hotărâri penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Prin urmare, revizuirea pentru cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu poate fi exercitată împotriva unei hotărâri prin care instanţa s-a desesizat și a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale și a unei hotărâri prin care s-a soluţionat fondul cauzei, pentru inconciliabilitate între acestea.
I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 40 din 15 ianuarie 2007
Prin referatul nr. 812/III/13/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a solicitat admiterea cererii de revizuire privind pe condamnaţii V.P. și I.G. și anularea deciziei nr. 2011 din 15 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, cu consecinţa pronunţării unei noi hotărâri în recursul declarat de inculpaţi și părţile civile împotriva deciziei de restituire nr. 292/Ap din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Brașov.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în cauză pronunţându-se două hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.
În motivarea referatului s-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 161/S din 4 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Brașov, s-a dispus condamnarea inculpaţilor V.P. și I.G. pentru săvârșirea infracţiunii de omor deosebit de grav și a celei de tâlhărie.
Prin aceeași hotărâre s-au admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile C.M., M.C., C.E., I.V. și T.A., inculpaţii fiind obligaţi în solidar la despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii și părţile civile, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Brașov. Prin decizia penală nr. 292/Ap din 17 octombrie 2003 s-au admis apelurile declarate de inculpaţi și de părţile civile, dispunându-se restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, conform art. 333 C. proc. pen., în vederea completării urmăririi penale.
Această decizie a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și părţile civile.
Prin decizia nr. 2011 din 15 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, s-a dispus admiterea recursurilor declarate de parchet și părţile civile, casarea deciziei penale nr. 292/Ap din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Brașov și menţinerea sentinţei penale nr. 161/S/2003 a Tribunalului Brașov.
În opinia parchetului, decizia nr. 2011 din 15 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, este nelegală, întrucât admiţând recursurile, trebuia să caseze decizia pronunţată de instanţa de apel în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. și să dispună trimiterea cauzei la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Brașov, pentru continuarea judecăţii. Această soluţie se impunea, întrucât apelul soluţionat de instanţa de control judiciar a vizat incidente de procedură și nu a rezolvat fondul cauzei.
În raport cu aceste elemente, parchetul a apreciat că decizia penală nr. 292/Ap din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Brașov și decizia nr. 2011/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, nu se pot concilia, întrucât prima nu evocă fondul cauzei, iar cea de-a doua a atribuit caracter definitiv unei hotărâri care nu a fost examinată în apel.
Cererea de revizuire este nefondată.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea are ca obiect numai hotărârile penale definitive, trecute în puterea lucrului judecat, scopul ei fiind acela de reparare a erorilor judiciare, de anulare a hotărârilor care au consacrat eroarea judiciară și pronunţarea unei noi hotărâri care să reflecte adevărul.
Cum revizuirea este un remediu procesual menit să înlăture erorile de fapt pe care le conţin hotărârile judecătorești, nu pot fi supuse revizuirii decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanţa soluţionând atât acţiunea penală - pronunţând o hotărâre de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal - cât și acţiunea civilă alăturată raportului juridic de drept penal.
Per a contrario, nu conţin o rezolvare a fondului cauzei și deci nu sunt susceptibile de revizuire hotărârile pronunţate în materia conflictelor de competenţă, încheierile prin care se admite sau se respinge o cererea de abţinere ori de recuzare, hotărârile de dezinvestire - în rândul acestora intrând hotărârile prin care instanţa restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale ori pentru completarea urmăririi penale (dispoziţiile art. 333 C. proc. pen. fiind abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006) - hotărârile pronunţate în faza de executare, hotărârile pronunţate în căile extraordinare de atac și care nu implică o rezolvare a fondului.
În ceea ce privește revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. - când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia - trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri definitive și hotărârile să nu se poată concilia.
Cu privire la prima condiţie, aceasta se consideră realizată numai dacă este vorba de două sau mai multe hotărâri penale definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei.
Pe cale de consecinţă, nu pot forma obiectul unei cereri de revizuire, pentru caz de inconciliabilitate, o hotărâre de desesizare prin restituirea cauzei procurorului și o hotărâre care a rezolvat fondul cauzei.
Cât privește cea de-a doua condiţie, starea de inconciliabilitate poate exista în următoarele ipoteze: hotărârile se referă la aceeași faptă și la făptuitori diferiţi, hotărârile se referă la același făptuitor și la fapte diferite sau hotărârile se referă la fapte și făptuitori diferiţi.
În cauza de faţă, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile expuse anterior.
Astfel, prin decizia penală nr. 292/Ap din 17 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Brașov s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpaţi și de părţile civile, desfiinţarea sentinţei și, în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, întrucât din administrarea probelor și din dezbateri a rezultat că urmărirea penală nu este completă.
Această hotărâre nu a rezolvat fondul cauzei, fiind o hotărâre de desesizare care nu poate forma - așa cum s-a arătat - obiectul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, cum în speţă nu au fost pronunţate două hotărâri judecătorești definitive care să rezolve fondul unei cauze - nefiind astfel îndeplinite cele două condiţii cerute de legea procesual penală - cererea de revizuire a fost respinsă ca nefondată.