Prosecutor's appeal granted; case returned for trial after indictment upheld despite evidence-illegality claims.

Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanţă

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale

- nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei

C. proc. pen., art. 332 alin. (2)

Potrivit prevederilor art. 332 alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanţa se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, între altele, în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei. În cazul în care rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei, cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen. și nu prezintă nicio neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanţa nu poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., constatând caracterul ilegal al mijloacelor de probă pe baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată, întrucât instanţa se pronunţă asupra caracterului ilegal al mijloacelor de probă prin hotărâre, după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2007

Prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, nr. 100 din 20 aprilie 2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.C. și L.F. pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr.78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003, a inculpatului V.D., pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 7 alin. (2) din Legea nr.78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003, iar a inculpaţilor C.A., I.G. și C.M., pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.8 din Legea nr. 39/2003.

Prin sentinţa nr. 66/P din 13 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, Secţia penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a dispus, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., restituirea la procuror a cauzei penale privind pe inculpaţi pentru refacerea urmăririi penale, considerând că actul de sesizare a instanţei este lovit de nulitate absolută, întrucât după începerea urmăririi penale nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală.

Astfel, s-a reţinut că toate actele procedurale efectuate în cauză s-au realizat înainte de începerea urmăririi penale, în faza actelor premergătoare, iar după începerea urmăririi penale nu s-au administrat probe și s-a procedat la audierea inculpaţilor și trimiterea lor în judecată.

În legătură cu actele premergătoare, s-a apreciat că acestea nu au nici o valoare în lipsa procesului-verbal prin care se constată efectuarea lor și care poate constitui mijloc de probă.

De asemenea, s-a reţinut că în privinţa autorizării interceptărilor și prelungirii acestora nu s-au respectat dispoziţiile referitoare la competenţă, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a acestor probe conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, sesizarea instanţei s-a apreciat a fi nelegală, prin încălcarea dispoziţiilor art. 2 C. proc. pen. și ale art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale.

Recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, este întemeiat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 332 alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanţa se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, iar împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror sau persoana ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.

Potrivit art. 62 și art. 64 alin. (2) C. proc. pen., în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Pe de altă parte, în baza art. 300 C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţișare, regularitatea actului de sesizare, iar când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii și neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare.

Din examinarea prevederilor menţionate rezultă că numai nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei constituie temei de restituire a cauzei la procuror, iar aprecierea caracterului ilegal al mijloacelor de probă obţinute de procuror în cursul urmăririi penale, ce constituie fundamentul trimiterii în judecată, este de atributul instanţei, care se pronunţă, însă, prin hotărâre, după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri.

Analizând rechizitoriul nr. 100 din 20 aprilie 2006 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, se constată că acest act respectă, prin formă și conţinut, toate cerinţele legii.

Actul de sesizare a instanţei cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen., și anume datele referitoare la persoana inculpaţilor, faptele reţinute în sarcina lor, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea și dispoziţia de trimitere în judecată, precum și numele persoanelor care trebuie citate în instanţă. Totodată, acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de către procuror.

În cauză, prima instanţă, fără a efectua cercetarea judecătorească, s-a pronunţat asupra unor mijloace de probe pe care procurorul și-a întemeiat trimiterea în judecată a inculpaţilor, apreciind că nelegalitatea actelor premergătoare și neadministrarea de probe după începerea urmăririi penale ar atrage nelegalitatea actului de sesizare în întregul său și ar face necesară refacerea urmăririi penale.

Or, extinzând obiectul verificării de la actul de sesizare, la materialul probator pe care acest act s-a întemeiat, prima instanţă a încălcat atât dispoziţiile imperative evocate, cât și cele referitoare la obligativitatea efectuării cercetării judecătorești, în cadrul căreia se putea examina public, nemijlocit și contradictoriu întregul material probator, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

În consecinţă, recursul a fost admis, hotărârea atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Oradea.