EAW arrest refused where refusal ground probable; non-custodial measure quashed, remitted for surrender ruling.

Mandat european de arestare. Măsuri preventive

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare

- măsuri preventive

Legea nr. 302/2004, art. 90

1. Potrivit art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, în procedura de executare a mandatului european de arestare, dacă persoana solicitată nu consimte la predare, iar judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate se dispune prin încheiere motivată. În raport cu termenii imperativi folosiţi de legiuitor, judecătorul nu poate opta între măsura arestării și o măsură preventivă neprivativă de libertate, arestarea persoanei solicitate impunându-se, dacă se constată că mandatul european de arestare întrunește formal condiţiile prevăzute de lege pentru a fi executat.

Art. 90 alin. (11) din aceeași lege reglementează posibilitatea luării faţă de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, potrivit art. 145 C. proc. pen., însă numai în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, ulterior privării iniţiale de libertate, pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare.

2. Dacă persoana solicitată nu consimte la predare și invocă o împrejurare care constituie motiv de refuz al executării - cum este cercetarea sa în stare de arest în România pentru faptele menţionate în mandatul european de arestare -, iar la dosar există date care confirmă cu un grad ridicat de probabilitate existenţa motivului de refuz, întrunirea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare nu este suficientă pentru arestarea persoanei solicitate, chiar dacă stabilirea cu certitudine a incidenţei motivului de refuz necesită demersuri suplimentare. În acest caz, judecătorul nu va putea lua nicio măsură preventivă, privativă sau neprivativă de libertate, urmând ca prin hotărârea cu privire la fondul cauzei, dacă va dispune executarea mandatului european de arestare, să se pronunţe și cu privire la arestarea persoanei solicitate în vederea predării sale către autoritatea judiciară emitentă.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4214 din 22 decembrie 2008

Prin încheierea din 12 decembrie 2008 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, în temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de persoana solicitată B.A.

În temeiul art. 145 alin. (11) C. proc. pen., s-a dispus ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la instanţa de judecată atunci când este chemată;

- să se prezinte la Poliţia municipiului Craiova, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau atunci când este chemat;

- să nu-și schimbe locuinţa, fără încuviinţarea instanţei de judecată;

- să nu deţină, folosească sau poarte vreo categorie de arme.

În temeiul art. 145 alin. (12) C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea persoana solicitată să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu partea vătămată I.L. ori cu membrii familiei acesteia, precum și cu făptuitorul L.I.

S-au pus în vedere persoanei solicitată dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

S-a reţinut că în faţa judecătorului a fost prezentată, în stare de arest preventiv în altă cauză, persoana solicitată B.A., faţă de care a fost emis mandatul european de arestare din 26 iunie 2008, de către Tribunalul Penal din Roma, Secţia Judecătorilor pentru Cercetările Preliminare.

A fost înaintat dosarul nr. 6.540/ll-5/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care conţine fotocopia mandatului european de arestare din 26 iunie 2008, emis de Tribunalul Penal din Roma, Secţia Judecătorilor pentru Cercetările Preliminare, tradus în limba română, procesul-verbal din 12 decembrie 2008, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit căruia persoanei solicitate i-a fost comunicată copia mandatului european de arestare, tradus în limba română, fotocopia cărţii de identitate, precum și fotocopia referatului nr. 10.380/5/11 decembrie 2008, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind stadiul procesual al cauzei în care persoana solicitată este arestată preventiv.

Judecătorul a verificat identitatea persoanei solicitate, care a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene, întrucât în prezent este cercetată judecătorește în recurs, în stare de arest preventiv, de către autorităţile judiciare române pentru comiterea aceleiași infracţiuni, împotriva aceleiași părţi vătămate.

Judecătorul a procedat la ascultarea persoanei solicitate, a cărei declaraţie a fost consemnată și atașată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarelor, curtea de apel a constatat că la data de 24 august 2007 autorităţile judiciare române au dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate, pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de persoane, fiind condamnată în fond la pedeapsa de 10 ani închisoare, însă sentinţa penală nu a rămas definitivă, recursul aflându-se în curs de cercetare judecătorească la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie. De asemenea, a reţinut că persoana solicitată nu a consimţit la predare, învederând faptul că mandatul european de arestare privește aceeași infracţiune pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă în România.

Ca atare, având în vedere faptul că faţă de persoana solicitată a fost luată deja, într-o altă cauză, măsura arestului preventiv, astfel că arestarea în această cauză ar fi lipsită de eficienţă, instanţa de fond a dispus, în temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, modificată, măsura obligării de a nu părăsi localitatea, care este obligatoriu a fi luată în situaţia în care nu se dispune măsura mai aspră a arestării.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, susţinând, în principal, că dispoziţiile art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 sunt neechivoce obligând instanţa să dispună arestarea preventivă a persoanei solicitate, raţiunea textului fiind aceea că până la verificarea tuturor condiţiilor necesare predării persoanei solicitate, ceea ce trebuia să primeze este principiul executării imediate a mandatului emis de autorităţile judiciare străine și, prin urmare, instanţa nu avea de distins sau de ales între mai multe măsuri preventive, textul stabilindu-i obligaţia de a dispune executarea arestării preventive a persoanei solicitate, astfel că încheierea prin care a dispus luarea unei alte măsuri preventive este nelegală faţă de textul menţionat.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul este fondat, însă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, în situaţia în care, în cadrul procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată nu consimte la predare, iar judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei măsuri în acest sens, arestarea persoanei solicitate se dispune prin încheiere motivată.

Termenii imperativi folosiţi de legiuitor conduc la concluzia că într-o asemenea ipoteză judecătorul nu poate opta între măsura arestării și o măsură preventivă neprivativă de libertate, privarea de libertate a persoanei solicitate impunându-se dacă se constată că mandatul european de arestare întrunește formal condiţiile prevăzute de lege pentru a fi executat.

Este adevărat că art. 90 alin. (11) din aceeași lege reglementează posibilitatea luării faţă de persoana solicitată a unei măsuri preventive neprivative de libertate, însă aceasta poate avea loc numai ulterior privării iniţiale de libertate, pe parcursul procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare.

Această interpretare se deduce din succesiunea textelor legale, în condiţiile în care, pe de o parte, luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este prevăzută într-un alineat ulterior celui referitor la arestarea persoanei solicitate, iar pe de altă parte, ea este legată de „punerea în libertate” a acesteia, ceea ce presupune cu necesitate o stare privativă de libertate iniţială, preexistentă. De asemenea, despre luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea se vorbește după ce în art. 90 alin. (10) este reglementată durata maximă a arestării persoanei solicitate, punerea în libertate fiind o consecinţă obligatorie în situaţia în care această durată a fost depășită.

Cu alte cuvinte, măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi dispusă, ca o alternativă la măsura arestării, însă numai pe parcursul procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare, în funcţie de durata și rezultatele verificărilor pe care judecătorul este obligat să le întreprindă cu privire la eventuala incidenţă în cauză a unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare a mandatului ori referitor la obiecţiile privind identitatea pe care le poate ridica persoana solicitată.

Pe de altă parte, în măsura în care persoana indicată în mandat nu consimte la predare, invocând o împrejurare ce se regăsește între motivele de neexecutare prevăzute de lege, iar la dosar există date care confirmă cu un grad ridicat de probabilitate apărările persoanei solicitate, întrunirea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare nu mai este suficientă pentru privarea de libertate a persoanei solicitate, chiar dacă stabilirea cu certitudine a incidenţei respectivului motiv necesită unele demersuri suplimentare.

Într-o asemenea ipoteză, având în vedere și cele expuse anterior, judecătorul nu va putea lua nicio măsură preventivă, privativă sau neprivativă de libertate, urmând ca prin hotărârea ce o va da pe fondul cauzei, în măsura în care totuși va dispune executarea mandatului, să se pronunţe și cu privire la arestarea persoanei solicitate în vederea predării sale către autoritatea judiciară emitentă.

În speţă, fiind audiată de către prima instanţă, persoana solicitată B.A. a refuzat predarea sa către autoritatea judiciară străină emitentă, susţinând că este cercetată în stare de arest în România pentru aceleași fapte cu cele menţionate în mandat (fiind condamnat deja, însă nu definitiv, cauza aflându-se în recurs la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie), aspecte confirmate în mod indirect de înscrisurile aflate la dosar, lipsind la acel moment o copie a rechizitoriului emis de parchetul român competent.

Aceste împrejurări au fost reţinute, de altfel, chiar și de instanţa de fond în considerentele încheierii recurate, care a dispus totuși luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, deși aceasta nu era posibilă și nici nu avea vreo finalitate imediată (persoana în cauză fiind arestată preventiv în cauza aflată pe rolul instanţelor române).

În consecinţă, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 12 decembrie 2008 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, a fost admis, încheierea atacată a fost casată și, rejudecând, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a dispus respingerea cererii de arestare a persoanei solicitate B.A.