Limited grounds for appellate annulment and remand to first instance: absolute nullities versus relative procedural violations

Apel. Soluţii. Admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei și dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- apel

C. proc. pen., art. 379 pct. 2 lit. b)

Instanţa de apel, admiţând apelul și desfiinţând sentinţa primei instanţe, poate dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., numai pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiinţa instanţa despre această imposibilitate, precum și atunci când constată existenţa unuia dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu excepţia cazului de necompetenţă, caz în care se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

Prin urmare, decizia instanţei de apel, prin care se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pentru motive de nulitate relativă, constând în încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, este nelegală.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4016 din 4 decembrie 2008

Prin rechizitoriul nr. 550/P din 3 iunie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A.C., P.E., N.G., A.G., N.B., N.T., T.L., I.N. și C.C. pentru săvârșirea infracţiunilor de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) și alin. (21) lit. a), b) și c) C. pen., violare de domiciliu prevăzută în art. 192 C. pen., distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) C. pen. și asociere în vederea săvârșirii de infracţiuni prevăzută în art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru inculpaţii A.C. și A.G.

Prin sentinţa penală nr. 208 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Tulcea, inculpaţii au fost condamnaţi de instanţa de fond pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie, astfel: I.N., A.C. și C.C. la pedepse a câte 8 ani închisoare fiecare, iar inculpaţii N.T., N.B., N.G., P.E., A.G. și T.L. la pedepse a câte 7 ani închisoare fiecare.

Pentru săvârșirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (2) C. pen., inculpaţii I.N. și C.C. au fost condamnaţi la pedepse a câte 4 ani închisoare fiecare, iar ceilalţi inculpaţi, la pedepse a câte 3 ani închisoare fiecare.

S-a încetat procesul penal, ca urmare a împăcării părţilor, pentru infracţiunea prevăzută în art. 217 alin. (1) C. pen. și s-a dispus achitarea inculpaţilor în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută în art. 323 alin. (2) C. pen.

Prin decizia nr. 75/P din 27 iunie 2008, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 208 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Tulcea, a desfiinţat sentinţa și a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe pentru respectarea dispoziţiilor referitoare la desfășurarea procesului penal.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că, în raport cu contradicţiile între probele administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, a fost vătămat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, cu consecinţa interpretării greșite a probelor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs procurorul, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea apelurilor formulate de inculpaţi.

În drept, procurorul și-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., referitoare la situaţia când dispozitivul hotărârii nu se înţelege.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul formulat de procuror este fondat.

Admiţând apelurile formulate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 208 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Tulcea, Curtea de Apel Constanţa a desfiinţat sentinţa și a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă „pentru respectarea dispoziţiilor referitoare la desfășurarea procesului penal.”

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că în cauză există mari contradicţii între probele administrate în cele două faze ale procesului penal, contradicţii care impuneau confruntări și luarea unor declaraţii suplimentare, că nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil, părţile neavând acces la probele strânse de procuror, înregistrarea defectuoasă a desfășurării procesului penal de către prima instanţă, împrejurări care au avut drept consecinţă lipsirea inculpaţilor de un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 3 lit. d) al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit acestui text de lege, instanţa de apel desfiinţează sentinţa primei instanţe și dispune rejudecarea cauzei de către aceasta atunci când judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiinţa instanţa despre aceasta.

Se mai poate dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţă și atunci când există vreunul din cazurile de nulitate absolută reglementate în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu excepţia cazului de necompetenţă, situaţie în care rejudecarea cauzei se va face de instanţa competentă, potrivit legii.

Cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. se referă la sesizarea instanţei, compunerea acesteia, publicitatea ședinţei de judecată, participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului, asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

Se constată că niciunul din cazurile, expres și limitativ prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu se regăsesc în cauză, iar mai mult decât atât nici instanţa de apel nu face vreo referire concretă la o astfel de situaţie (cu excepţia faptului că în finalul considerentelor citează dispoziţiile art. 197 alin. 2 C. proc. pen., doar generic, fără a particulariza niciunul din aceste cazuri).

Toate împrejurările menţionate de către instanţă care au condus, în opinia acesteia, la desfiinţarea hotărârii tribunalului și rejudecarea cauzei, pot fi considerate ca încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal și care atrage nulitatea relativă a hotărârii, cu condiţia producerii unei vătămări.

Însă, fiind nulităţi relative, acestea pot fi invocate numai în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului.

Ori, în cauză, se observă că, deși instanţa nu a avut niciun temei legal, a dispus rejudecarea cauzei „pentru respectarea dispoziţiilor referitoare la desfășurarea procesului penal”, fără a indica dacă au fost încălcate și care sunt acelea.

Potrivit art. 371 C. proc. pen., apelul fiind o cale de atac devolutivă, instanţa este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, având posibilitatea să administreze orice probă necesară aflării adevărului.

În cauză, se observă că instanţa de apel a administrat probe la solicitarea părţilor, a reascultat inculpaţii și a avut posibilitatea legală să pronunţe o hotărâre prin care să înlăture „greșelile” primei instanţe referitoare la „desfășurarea procesului penal.”

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată, pe de o parte, că dispozitivul hotărârii instanţei de apel nu se înţelege, având în vedere că deși s-a dispus rejudecarea cauzei „pentru respectarea dispoziţiilor referitoare la desfășurarea procesului penal”, nu s-a precizat dacă la prima instanţă au fost încălcate astfel de dispoziţii și care sunt acelea.

Pe de altă parte, se constată, între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia, că există o contradicţie. Această contradicţie rezultă din împrejurările care au fost invocate de instanţă pentru soluţia adoptată (existenţa contradicţiilor dintre probele administrate, înregistrarea defectuoasă a ședinţei de judecată etc.), motive care puteau atrage o nulitate relativă dacă se dovedea existenţa unei vătămări care nu putea fi înlăturată decât prin refacerea actului (de altfel, chiar instanţa de apel prin administrarea de noi probe și reaudierea inculpaţilor a avut posibilitatea să rezolve problema contrarietăţii probelor) și din dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. care prevăd că desfiinţarea sentinţei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeiași instanţă se poate dispune numai în cazurile reglementate în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care au fost anterior arătate și care nu se regăsesc în considerentele deciziei atacate.

În raport cu aceste motive, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr. 75/P din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a casat în totalitate decizia recurată și a trimis cauza spre continuarea judecării apelurilor inculpaţilor împotriva sentinţei penale nr. 208 din 24 octombrie 2006 la aceeași instanţă.