Appeals admitted; legal basis for minor’s probation term corrected to art. 110 Penal Code, supervised suspension upheld.

Minor. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condiţii. Termen de încercare

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Minoritatea

Indice alfabetic: Drept penal

- minor

- suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

- termen de încercare

C. pen., art. 861 și urm., art. 110

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 861 și urm. C. pen. este aplicabilă infractorilor minori, cu derogările stabilite în Titlul V al Părţii generale - „Minoritatea”, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile de drept penal prevăzute în celelalte titluri ale Părţii generale a Codului penal se aplică și minorilor, în aceleași condiţii ca cele prevăzute pentru majori, dacă nu sunt prevăzute expres derogări, interziceri sau condiţii diferenţiate pentru minori, iar pe de altă parte, o concluzie contrară, în sensul că prevederile art. 861 și urm. C. pen. nu ar fi aplicabile infractorilor minori, ar conduce la crearea unui tratament defavorabil pentru infractorii minori în raport cu cei majori.

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată infractorilor minori, termenul de încercare se stabilește conform art. 110 C. pen., iar nu potrivit art. 862 C. pen., întrucât în Titlul V al Părţii generale sunt cuprinse, pentru infractorii minori, dispoziţii derogatorii de la dreptul comun cu privire la termenul de încercare al suspendării executării pedepsei - condiţionată, sub supraveghere sau sub control.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4002 din 4 decembrie 2008

Prin sentinţa penală nr. 23/S din 19 martie 2007 pronunţată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a), art. 99 și urm. C. pen. și a art. 13 C. pen., a fost condamnat, între alţii, inculpatul C.R. la un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și s-a stabilit, potrivit art. 862 C. pen., un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Conform art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședinţă sau locuinţă și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, precum și obligaţia de a urma un curs de învăţământ ori de calificare.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. și art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

Prin decizia nr. 19/Ap din 4 martie 2008 a Curţii de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov și, între alţii, de inculpaţii C.R., sentinţa atacată fiind desfiinţată cu privire la încadrarea juridică dată faptelor comise de ceilalţi inculpaţii, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul C.R., numai cu privire la omisiunea deducerii reţinerii inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul C.R.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și a criticat hotărârea sub aspectul greșitei aplicări faţă de inculpatul minor C.R. a dispoziţiilor art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a susţinut că dispoziţiile art. 861 C. pen. nu pot fi aplicate inculpaţilor minori (ci doar celor majori), pentru aceștia legiuitorul reglementând, în mod distinct, această modalitate de executare a pedepsei în dispoziţiile art. 1101 C. pen.

Inculpatul recurent C.R., prin apărătorul ales, a invocat, de asemenea, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt și a stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Cu privire la recursul declarat de parchet, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:

Parchetul a susţinut că dispoziţiile art. 861 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nu pot fi aplicate inculpaţilor minori, ci doar inculpaţilor majori, astfel că este nelegală referirea la prevederile art. 861 C. pen. dispusă de instanţele de fond și apel faţă de inculpatul minor C.R., cu ocazia stabilirii modalităţii de executare a pedepsei aplicate acestuia.

De asemenea, parchetul a arătat că, dacă în cazul infractorilor majori, legiuitorul a stabilit în mod expres două modalităţi de executare neprivative de libertate, respectiv suspendarea în formă simplă reglementată în art. 81 C. pen. și suspendarea sub supraveghere reglementată în art. 861 și urm. C. pen., în cazul infractorilor minori a instituit un regim aparte, și anume suspendarea simplă reglementată în art. 110 C. pen. și suspendarea cu respectarea anumitor obligaţii până la împlinirea vârstei de 18 ani și respectarea altor obligaţii după această dată, potrivit art. 1101 C. pen.

Totodată, s-a mai susţinut că dispoziţiile art. 1101 C. pen. care reglementează această modalitate de executare a pedepsei în cazul infractorilor minori sunt de strictă interpretare, nefiind permisă adăugarea la lege, potrivit principiului „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus”; cu alte cuvinte, în cazul infractorilor minori nu este prevăzută în mod expres posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen., pentru aceștia legiuitorul stabilind o suspendare sub supraveghere aparte „sui-generis”, singurul punct comun reprezentându-l doar impunerea respectării anumitor obligaţii de către inculpaţi (obligaţii pe care din considerente de tehnică legislativă legiuitorul nu le-a mai reluat, ci a făcut doar trimitere la ele).

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că susţinerea parchetului, în sensul că infractorilor minori nu li se pot aplica decât dispoziţiile speciale cuprinse în Titlul V - intitulat Minoritatea - al Părţii generale a Codului penal și că deci, implicit, nu li se pot aplica dispoziţiile art. 861 și urm. C. pen. (referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate infractorilor majori) este greșită.

Titlul V al Părţii generale a Codului penal, intitulat „Minoritatea” (art. 99 - 1101), cuprinde reglementări referitoare la următoarele instituţii juridice: limitele răspunderii penale, consecinţele răspunderii penale, măsurile educative și durata acestora, liberarea minorului înainte de a deveni major, revocarea liberării sau internării minorului și pedepsele pentru minori (cu referire specială asupra suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control).

Întrucât Titlul V cuprinde un număr limitat de reglementări cu privire la minori, rezultă că, în ceea ce privește celelalte norme de drept penal (evident care nu sunt cuprinse în acest titlu), dispoziţiile lor sunt comune atât pentru făptuitorii majori, cât și pentru cei minori, bineînţeles afară de cazurile pentru care legea dispune expres altfel. În condiţiile mai sus menţionate, făptuitorilor minori li se vor aplica dispoziţiile penale generale referitoare la tentativă, participaţie, pluralitatea de infracţiuni, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării, individualizarea pedepselor, înlocuirea răspunderii penale etc.

Regimul sancţionator penal al minorilor fiind un regim special caracterizat prin atenuarea răspunderii penale, nu putea să nu utilizeze în individualizarea judiciară a pedepselor modalităţile neprivative de libertate care, asociate cu măsurile de control și supraveghere, pot contribui în mai mare măsură la reeducarea acestora, evitând mediul penitenciar, total inadecvat formării personalităţii minorilor.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul minorilor prevăzută în art. 110 C. pen. se particularizează, faţă de suspendarea condiţionată prevăzută în art. 81 C. pen. (aplicabilă infractorilor majori), doar prin termenul de încercare care se compune din pedeapsa aplicată, la care se adaugă un termen variabil între 6 luni și 2 ani, spre deosebire de termenul fix de 2 ani în cazul infractorilor majori.

Celelalte dispoziţii privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei sunt aplicabile și infractorilor minori.

Pe de altă parte, legiuitorul a reglementat în art. 1101 C. pen. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infractorilor minori, fără a detalia această măsură.

Din analiza textului legal mai sus amintit se constată că există două modalităţi ale acestui tip de suspendare a executării pedepsei, respectiv:

- suspendarea executării pedepsei sub control [art. 1101 alin. 1 teza I];

- suspendarea executării pedepsei sub supraveghere [art. 1101 alin. 1 teza a II-a].

Suspendarea executării pedepsei sub control este o măsură rezultând din asocierea suspendării condiţionate cu măsura educativă a libertăţii supravegheate.

Instanţa de judecată, aplicându-i inculpatului minor o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat, poate dispune ca pe perioada termenului de încercare, dar numai până la 18 ani, minorul să fie supravegheat de persoanele indicate în art. 103 (părinţi, tutore, persoană de încredere sau instituţie legal însărcinată cu supravegherea minorilor), putând stabili totodată în sarcina minorului una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute în art. 103 alin. (3) (să nu frecventeze anumite locuri, să nu intre în legătură cu anumite persoane, să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public pe o durată între 50 și 200 de ore).

După împlinirea vârstei de 18 ani, măsurile de control amintite sunt înlocuite cu măsurile de supraveghere și obligaţiile prevăzute de lege în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, astfel că, practic, suspendarea executării pedepsei sub control se convertește în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instituţie similară cu cea a suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicabilă infractorilor majori, cuprinsă în art. 861 și urm. C. pen.

Întrucât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 861 și urm. C. pen. constituie un mijloc de individualizare a pedepselor, aceasta poate fi aplicată și infractorilor minori, dacă sunt sancţionaţi cu pedepse și sunt întrunite condiţiile legale. De fapt, nici nu s-ar putea ajunge la o altă concluzie, deoarece, în caz contrar, în lipsa unor dispoziţii exprese ale legii, s-ar aplica un tratament defavorabil infractorilor minori faţă de cei majori, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Ar fi absurd să se susţină că doar mijloacele de individualizare a pedepsei care sunt reglementate în Titlul V („Minoritatea”) s-ar putea aplica minorilor, pe motiv că legiuitorul ar fi stabilit condiţii speciale de aplicare a acestora, așa cum este cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei (prevăzută în art. 110 C. pen.) și suspendării executării pedepsei sub supraveghere (prevăzută în art. 1101 C. pen.), deoarece, așa cum am menţionat mai sus, Titlul V cuprinde doar câteva reglementări legale privind pe minori, majoritatea normelor de drept penal făcând obiectul celorlalte titluri din Codul penal.

Normele de drept penal prevăzute în celelalte titluri ale Codului penal se aplică minorilor, în aceleași condiţii legale ca și pentru majori, dacă nu sunt prevăzute expres derogări, interziceri sau condiţii diferenţiate pentru minori.

În concluzie, instanţele de judecată, în operaţiunea de individualizare a pedepselor, pot aplica minorilor, sancţionaţi cu pedepse, în raport cu criteriile generale de individualizare și condiţiile legale, oricare dintre mijloacele de individualizare, inclusiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (legea neinterzicând și nelimitând acest mod de individualizare a pedepsei pentru minori).

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că modalitatea de executare a pedepsei stabilită în prezenta cauză faţă de inculpatul minor C.R., respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 1101 C. pen. raportat la art. 861 C. pen., a fost dispusă de instanţele de fond și apel, în mod corect, dispoziţiile legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzute în art. 861 - 866 C. pen. fiind aplicabile și infractorilor minori, regimul acestor măsuri fiind practic identic în cazul minorilor cu cel aplicabil în cazul majorilor.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată, însă, că unica greșeală pe care au făcut-o instanţele de fond și apel a fost referirea la dispoziţiile art. 862 C. pen., atunci când au stabilit termenul de încercare pentru inculpatul minor C.R., sub acest aspect recursul parchetului fiind întemeiat.

Potrivit art. 862 C. pen., termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru infractorii majori se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 și 5 ani.

În Titlul V, pentru infractorii minori, cu privire la termenul de încercare, sunt cuprinse dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, componentele termenului de încercare având o întindere mai redusă decât aceea prevăzută în reglementarea generală, pentru majori.

Astfel, potrivit art. 110 C. pen., „în caz de suspendare condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanţă”, iar „dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.”

Este adevărat că prin art. 1101 C. pen., reglementându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru minori, nu s-a mai prevăzut un alt termen de încercare în cazul minorilor faţă de care se ia o atare măsură, așa cum s-a instituit în reglementarea generală, aplicabilă majorilor, prin art. 862 din același cod.

Or, această lipsă de reglementare a termenului de încercare aplicabil minorilor în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi suplinită prin preluarea termenului din reglementarea generală, pe care o conţine art. 862 alin. (1) C. pen., cât timp ea nu răspunde cerinţei de diferenţiere pe care o impune tratamentul penal specific pentru minori.

Sub acest aspect nu se poate ignora că întregul sistem sancţionator penal este caracterizat de un tratament juridic pregnant mai blând pentru minori, firesc pentru orice stat de drept care, prin normele și măsurile pe care le adoptă, urmărește să asigure în primul rând reeducarea și reîncadrarea lor în societate.

De aceea, din moment ce, potrivit art. 1101 alin. (1) C. pen., supravegherea minorului de către o persoană sau instituţie, dintre cele la care se referă art. 103 din același cod, ori stabilirea pentru el a uneia sau mai multor obligaţii, este susceptibilă a fi aplicată pe durata termenului de încercare la care se referă art. 110 C. pen., este evident că și modul de calcul al termenului de încercare nu poate fi, într-un astfel de caz, decât cel aplicabil minorilor, în raport cu dispoziţiile generale referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

De altfel, este de observat că, în legătură cu aplicarea corespunzătoare a altor dispoziţii, pe care le conţine art. 1101 C. pen. (privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), acestea nu includ referiri și la dispoziţiile art. 862 alin. (1) C. pen., ceea ce înseamnă că legiuitorul nu a considerat că reglementările date prin acest ultim text de lege ar fi aplicabile și în cazul minorilor.

Așa fiind, durata termenului de încercare, în cazul minorului faţă de care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nu poate fi determinată decât în conformitate cu prevederile art. 110 C. pen., iar nu potrivit reglementării cu aplicare generală prevăzută în art. 862 alin. (1) C. pen., prin care este stabilit un termen excesiv de lung, ce depășește în mod vădit intervalul de timp necesar reeducării unui minor, în privinţa căruia s-a apreciat că i se poate asigura reeducarea și în condiţiile unei astfel de măsuri.

Întrucât termenul de încercare stabilit de instanţele de fond și apel pentru inculpatul minor C.R. corespunde, din punct de vedere al cuantumului, limitelor prevăzute în art. 110 C. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie urmează să modifice doar temeiul de drept al acestui termen, în sensul înlăturării prevederilor art. 862 C. pen. și aplicării prevederilor art. 110 C. pen.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursurile declarate în cauză, a casat în parte decizia penală nr. 19/Ap din 4 martie 2008 și sentinţa penală nr. 23/S din 19 martie 2007 pronunţată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul minor C.R. și numai cu privire la temeiul de drept al termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată acestui inculpat, a înlăturat din hotărârile recurate dispoziţiile art. 862 C. pen. și a aplicat inculpatului minor C.R. dispoziţiile art. 110 C. pen., cu menţinerea duratei termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

Notă: prin decizia nr. 4002 din 4 decembrie 2008 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie s-a revenit asupra practicii anterioare, evidenţiată prin decizia nr. 5266 din 6 noiembrie 2007, publicată în Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2007 și Jurisprudenţa Secţiei penale pe anul 2007, volumul I.