Aggravated homicide: statutory spouse status during pending divorce and classification of premeditation and cruelty

Omor calificat. Premeditare. Omor săvârșit asupra soţului. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit prin cruzimi

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale și sănătăţii. Omuciderea

Indice alfabetic: Drept penal

- omor calificat

- omor deosebit de grav

C. pen., art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și c),

art. 176 alin. (1) lit. a)

1. Premeditarea implică existenţa unui interval de timp între luarea rezoluţiei infracţionale și executarea infracţiunii, chibzuirea făptuitorului asupra modului în care va săvârși infracţiunea și concretizarea rezoluţiei infracţionale în acte de pregătire, de natură a înlesni comiterea acesteia. Prin urmare, dacă între momentul luării rezoluţiei infracţionale și executarea infracţiunii de omor a trecut un interval de timp, în care făptuitorul a chibzuit asupra modului de ucidere al victimei și a efectuat acte de pregătire, constând în înarmarea acestuia cu un cuţit și procurarea mijloacelor pentru imobilizarea victimei, iar apoi a pătruns în imobilul în care locuia victima, a stat ascuns în imobil mai multe ore, așteptând ca victima să rămână singură, și a ucis-o, fapta se încadrează în prevederile art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la omorul calificat săvârșit cu premeditare.

2. Omorul săvârșit asupra soţului, după pronunţarea hotărârii civile de divorţ, dar înainte de rămânerea irevocabilă a acesteia, constituie omor calificat și se încadrează în prevederile art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

3. Omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi presupune, pe de o parte, ferocitatea acţiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferinţe prelungite și de maximă intensitate, iar pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare peroanelor care au cunoștinţă de fapta de omor și de procedeele folosite. În cazul în care inculpatul a conceput și executat fapta de omor astfel încât a produs victimei suferinţe prelungite în timp și intense, care au depășit cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere - făptuitorul imobilizând victima, lovind-o cu un cuţit mai întâi în zona laterală a abdomenului, iar apoi aplicându-i 15 lovituri de cuţit în zona anterioară și posterioară a toracelui - fapta constituie omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3505 din 3 noiembrie 2008

Prin sentinţa penală nr. 92 din 12 martie 2008, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul I.G. pentru săvârșirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și c), combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 25 de ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.

Prin decizia penală nr. 48 din 16 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava, întrucât instanţa de apel i-a respins toate probele în circumstanţiere propuse (atât proba cu înscrisuri - constând în caracterizări, cât și proba testimonială), cu care intenţiona să dovedească că, anterior săvârșirii faptei, a avut o bună conduită.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt și a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Din întreg materialul probator administrat în cauză a rezultat că victima I.C. s-a căsătorit cu inculpatul I.G. la 18 mai 2003, iar din relaţia lor din afara căsătoriei s-a născut la 23 decembrie 2000 minora I.C. Începând cu anul 2005, relaţiile dintre cei doi soţi s-au deteriorat, inculpatul începând să manifeste un comportament violent și să consume băuturi alcoolice. Deși era în mod vădit deranjată de comportamentul agresiv al soţului său (violenţă care se manifesta și asupra fiicei lor minore), victima a continuat să convieţuiască cu inculpatul.

Ulterior datei de 17 aprilie 2007, după ce inculpatul a agresat-o pe victimă (provocându-i leziuni vindecabile în 11 - 12 zile de îngrijiri medicale - așa cum rezultă din certificatul medico-legal), aceasta a promovat acţiune de divorţ și, tot la aceeași dată, inculpatul a părăsit domiciliul conjugal, locuind pe la diverse rude.

La 10 iulie 2007 inculpatul s-a deplasat din nou la domiciliul soţiei sale, exercitând violenţe asupra acesteia, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale (așa cum rezultă din certificatul medico-legal).

Victima a formulat plângeri penale pentru aceste agresiuni, înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

La 1 octombrie 2007, atât victima, cât și inculpatul, au primit hotărârea de divorţ, respectiv sentinţa civilă nr. 3218 din 15 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Suceava. Cu această ocazie, victima i-a spus fratelui său, L.C., că îi este frică de reacţia inculpatului.

După primirea hotărârii de divorţ, starea de spirit a inculpatului s-a modificat brusc, acesta adoptând rezoluţia infracţională de a provoca un rău victimei - conform declaraţiei martorului N.M. - încă din data de 28 septembrie 2007 inculpatul afirmând că îi va tăia victimei „o mână sau un picior ca să sufere și ea”, totodată arătând martorului cuţitul pe care îl va folosi.

Aflat la domiciliul mamei sale din comuna B., la momentul primirii hotărârii de divorţ, inculpatul și-a întocmit un plan de răzbunare împotriva soţiei sale, mai precis a luat cu sine o rolă de bandă adezivă, precum și briceagul, obiecte cu care intenţiona să lege victima și să-i provoace suferinţe.

Inculpatul s-a deplasat apoi în satul S. și a pătruns, pe timp de noapte, în curtea imobilului bun comun, după care s-a ascuns în podul anexei gospodărești. Întrucât cunoștea că în casă se află și fiica sa minoră, inculpatul a așteptat sosirea dimineţii următoare, convins că fetiţa va fi dusă la școală, iar apoi victima va rămâne singură acasă.

În dimineaţa zilei de 2 octombrie 2007, victima și-a dus fetiţa la școală, după care a intrat în grajd, moment în care inculpatul, fără a fi simţit de către aceasta, a coborât din pod și a încuiat, prin interior, ușa grajdului cu scânduri și un cablu. S-a îndreptat apoi spre victimă și, din cauză că aceasta a refuzat să stea de vorbă cu el, i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdomenului. În momentul în care victima a căzut la podea, inculpatul i-a imobilizat mâinile cu bandă adezivă și cu o sfoară, capătul liber al sforii fiind legat de un stâlp din grajd. Inculpatul, pe fondul procesului de divorţ, a început să-i facă unele reproșuri victimei. Nemulţumit de răspunsurile primite, inculpatul a scos din geantă briceagul, aplicându-i o primă lovitură victimei în partea laterală stângă a abdomenului. Actele de violenţă exercitate până atunci asupra victimei i-au produs suferinţe mari acesteia, determinând-o să strige de durere. Considerând că aceste strigăte ar putea atrage atenţia vecinilor, inculpatul i-a aplicat victimei bandă adezivă în zona cavităţii bucale, după care a lovit-o cu cuţitul de 15 ori în zona anterioară și posterioară a toracelui, dintre acestea, șase lovituri fiind penetrante în cord și plămâni.

Sângerarea abundentă provocată de aceste leziuni a condus, la scurt timp, la decesul victimei. Sesizând acest lucru, inculpatul a scos banda și sfoara care imobilizau victima, împingând apoi cadavrul acesteia într-un colţ al grajdului.

Inculpatul a sunat-o în Italia pe mama victimei, martora L.E., informând-o că i-a ucis fiica, iar ulterior s-a deplasat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, aducând la cunoștinţă ofiţerului de serviciu fapta comisă.

Conform concluziilor raportului de constatare medico-legală, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat multiplelor plăgi tăiate - în număr de 16, dintre care 6 penetrante în cavitatea toracică, cu secţiuni pulmonare și cardiace, hemotorax consecutiv - și hemoragiei externe masive. Leziunile s-au produs prin lovirea victimei, imobilizată prin legarea mâinilor, cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), cu o lungime maximă de circa 20 cm și lăţimea minimă de 3 cm. Imobilizarea victimei prin legarea acesteia la mâini a pus-o în imposibilitatea autoapărării.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că, în drept, fapta inculpatului I.G. care, la 2 octombrie 2007, cu premeditare și prin cruzimi, a ucis-o pe soţia sa, victima I.C. întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și c), combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Pentru existenţa premeditării este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- luarea rezoluţiei infracţionale trebuie să preceadă cu un oarecare interval de timp (care trebuie să fie mai îndelungat decât cel obișnuit) acţiunea agresivă;

- chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă (în acest interval făptuitorul meditează asupra modului în care va săvârși acţiunea infracţională și asupra mijloacelor pe care le va folosi);

- hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire, care trebuie să fie de natură a înlesni săvârșirea infracţiunii.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că sunt îndeplinite în cauză condiţiile premeditării (art. 175 alin. 1 lit. a C. pen.) ca agravantă a omorului, pentru următoarele considerente:

Reacţia inculpatului faţă de victimă nu a fost spontană, excepţională, ci s-a încadrat în șirul disputelor de ordin verbal și fizic petrecute de nenumărate ori între cei doi în ultima perioadă de timp.

Din momentul în care inculpatul a luat hotărârea săvârșirii omorului (la scurt timp de la primirea sentinţei civile de divorţ la 1 octombrie 2007) și până la momentul executării infracţiunii (la 2 octombrie 2007) a trecut un interval de timp consistent, în care acesta a meditat asupra modului în care urma să-și asigure „succesul” faptei sale, făcând unele acte de pregătire, în sensul că și-a procurat un cuţit și o rolă de bandă adezivă, după care s-a ascuns în podul casei în care se afla victima și a așteptat mai multe ore ca aceasta să rămână singură - în condiţiile în care inculpatul cunoștea foarte bine programul zilnic al victimei.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată, totodată, îndeplinită și condiţia de agravare a omorului prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în condiţiile în care victima era soţia inculpatului, sentinţa civilă de divorţ nefiind irevocabilă.

În final, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că este îndeplinită în cauză și condiţia de agravare a omorului, prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv omorul săvârșit „prin cruzimi.”

Noţiunea de „cruzimi” prezintă două înţelesuri:

- unul intrinsec acţiunii de ucidere, constând în întrebuinţarea de către făptuitor a unor metode inumane și inutile de chinuire a victimei înainte de deces;

- altul extrinsec acţiunii de ucidere, constând în agravanta socială a actului de ucidere, respectiv în aptitudinea lui de a inspira oroare și groază celor care au cunoștinţă de el și de procedeele folosite.

Legiuitorul are în vedere ambele înţelesuri ale noţiunii de cruzime. Deci, pentru a exista cruzime în sensul legii, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

a) ferocitatea sau sadismul făptuitorului. Actele sadice de ucidere sunt acele acte care folosesc procedee cauzatoare de suferinţe prelungite și de maximă intensitate, având ca rezultat, în afară de suprimarea vieţii victimei, și chinuirea ei fizică sau morală;

b) provocarea unui sentiment de oroare. Procedeele folosite de infractor pentru săvârșirea omorului trebuie să fie de natură să provoace și sentimentul de oroare sau groază, însoţit de reflecţii asupra josniciei și neomeniei infractorului.

Pentru încadrarea faptei în omor prin cruzimi nu interesează dacă cruzimile au condus, eo ipso, la moartea victimei ori dacă făptuitorul le-a utilizat numai pentru chinuirea victimei înainte de a o ucide. Ceea ce interesează este, însă, ca ele să fie comise anterior momentului consumativ al omorului.

În cauză, în condiţiile în care inculpatul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care au depășit cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere (acesta și-a imobilizat victima cu sfoară și cu bandă adezivă, a lovit-o cu cuţitul mai întâi în zona laterală a abdomenului, iar în momentul în care victima a început să strige i-a acoperit gura cu bandă adezivă, în final aplicându-i 15 lovituri de cuţit în zona anterioară și posterioară a toracelui, dintre acestea, șase lovituri fiind penetrante în cord și plămâni), este îndeplinită condiţia de agravare a omorului prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Deși inculpatul a solicitat, în principal, casarea deciziei pronunţate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanţa de apel i-a respins, în mod neîntemeiat, probele în circumstanţiere solicitate (constând în caracterizări și audieri de martori, cu care să dovedească buna sa conduită anterior săvârșirii faptei), Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că această cerere este nefondată.

La prima instanţă au fost audiaţi martori în circumstanţiere, care au arătat că îl cunoșteau pe inculpat ca pe o persoană care nu făcea probleme în sat, dar care în familie avea un comportament violent, în special faţă de victimă, acesta fiind și motivul pentru care cei doi au divorţat. Totodată, la dosar au fost depuse o serie de caracterizări pe care inculpatul le-a primit de la fostul loc de muncă și de la Postul de poliţie.

În aceste condiţii, în mod justificat, instanţa de apel a respins solicitarea inculpatului de a mai fi administrate probe în circumstanţiere - proba cu înscrisuri și proba testimonială, neimpunându-se deci casarea deciziei pronunţată în apel.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.