Bribery versus unwarranted benefits: illegality of the official act defeats recharacterization under Art. 256 Penal Code

Luare de mită. Primire de foloase necuvenite. Distincţie

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice alfabetic: Drept penal

- luare de mită

- primire de foloase necuvenite

C. pen., art. 254, art. 256

Latura obiectivă a primirii de foloase necuvenite constă, potrivit dispoziţiilor art. 256 C. pen., în primirea de bani sau de alte foloase necuvenite, după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale și la care era obligat în temeiul acesteia, fără o înţelegere prealabilă. Actul după a cărui îndeplinire făptuitorul primește banii sau foloasele nu poate fi decât un act licit, care intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.

Prin urmare, dacă făptuitorul a primit banii pe care i-a pretins anterior, iar actul îndeplinit de către acesta este ilicit, fapta întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3313 din 20 octombrie 2008

Prin sentinţa penală nr. 401 din 31 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Suceava, s-a dispus condamnarea inculpatului K.L., în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul a îndeplinit funcţia de asistent universitar la Universitatea B., fiind delegat ca lector universitar. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul se ocupă de predarea și seminarizarea studenţilor la disciplinele „micro și macroeconomie” și „finanţele firmei”, efectuând totodată și examinarea studenţilor la aceste materii.

În vederea obţinerii de sume de bani necuvenite, inculpatul afișa cu întârziere rezultatele la examene, determinându-i astfel pe studenţii care nu luau notă de trecere să-l contacteze telefonic și să se prezinte la domiciliul său, unde, în schimbul unor sume de bani, aceștia completau, la dictare, lucrările pentru a promova examenele.

Astfel, în perioada februarie 2003 - februarie 2004, inculpatul a pretins și a primit de la 19 studenţi, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, diferite sume de bani, oferindu-le în schimb note de trecere la cele două discipline.

Prin decizia penală nr. 50 din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Suceava a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 401 din 31 decembrie 2007.

Nemulţumit de hotărârea instanţei de apel, inculpatul a atacat-o cu recurs invocând, între altele, cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 9 și 17 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Susţinerea inculpatului că urmărirea penală a fost efectuată în cauză de către organele de poliţie, și nu de către procuror, așa cum prevede legea procesual penală, este lipsită de conţinut și nu poate fi primită.

Astfel, după data de 4 martie 2004, când organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului judeţean de Poliţie Covasna și-au declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, toate mijloacele de probă (declaraţiile martorilor denunţători, confruntări, percheziţii, ridicări de înscrisuri, ascultarea inculpatului) au fost efectuate de către procurorul criminalist din unitatea de parchet respectivă.

Nejustificată este și susţinerea inculpatului că hotărârea instanţei de apel este nemotivată.

Astfel, motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o obligaţie care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând posibilitatea părţilor din proces și opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de apel și de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Așa cum decurge din normele de procedură penală, în caz de apel, decizia trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la admiterea sau la respingerea apelului, iar în caz de admitere, temeiurile care justifică schimbarea sau modificarea soluţiei.

În speţa de faţă, hotărârea instanţei de apel răspunde acestor cerinţe, astfel că nu se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută în art. 256 C. pen., este nefondată.

Potrivit art. 256 C. pen., latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în primirea de bani sau alte foloase necuvenite după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale și la care era obligat în temeiul acesteia, fără o înţelegere prealabilă.

Actul după a cărui îndeplinire făptuitorul primește banii sau foloasele nu poate fi decât un act licit, care intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.

În speţa de faţă, astfel cum în mod corect au susţinut instanţele, inculpatul a pretins și a primit bani de la studenţi pentru a le da note de trecere, deși valoarea lucrărilor întocmite de aceștia nu permiteau acest lucru.

În atare situaţie, infracţiunea săvârșită de inculpat este cea de luare de mită și nu se impune schimbarea încadrării juridice.

Având în vedere cele care preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.