Contestation for annulment of a prisoner transfer decision barred by missed ten-day deadline running from effective incarceration

Contestaţie în anulare. Admisibilitate. Termenul de introducere a contestaţiei în anulare

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- contestaţie în anulare

- admisibilitate

- termenul de introducere a contestaţiei în anulare

C. proc. pen., art. 386, art. 388

1. Contestaţia în anulare poate fi exercitată, conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive, inclusiv a celor prin care s-a dispus transferarea persoanelor condamnate, întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincţie în conţinutul art. 386 C. proc. pen. după cum prin hotărârea penală definitivă supusă contestaţiei în anulare a fost rezolvat sau nu fondul cauzei, spre deosebire de revizuire, care poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei, așa cum rezultă din conţinutul art. 393 C. proc. pen. și din modul în care legiuitorul a reglementat calea extraordinară de atac a revizuirii.

2. În conformitate cu prevederile art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării. În sensul acestor prevederi, prin începerea executării se înţelege data efectivă a încarcerării persoanei condamnate la o pedeapsă privativă de libertate. Prin urmare, contestaţia în anulare împotriva hotărârii penale definitive prin care s-a dispus transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România poate fi exercitată cel mai târziu în 10 zile de la data efectivă a încarcerării persoanei condamnate pe teritoriul României.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3278 din 16 octombrie 2008

Prin decizia nr. 2400 din 1 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă H.D. împotriva sentinţei nr. 197 din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel București, Secţia I penală.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă, ca instanţă de recurs, a reţinut că prin cererea nr. 332/II/5/2006 din 2 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus sesizarea Curţii de Apel București, Secţia I penală, în vederea recunoașterii sentinţei penale nr. 36/2004 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Provincial din Madrid - Secţia a V-a, în conformitate cu dispoziţiile art. 149 și art. 150 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, ca urmare a cererii transmise Ministerului Justiţiei de către autorităţile judiciare din Spania, prin care au solicitat transferarea persoanei condamnate H.D. într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea, aplicată acesteia de către instanţa din statul solicitant.

Prin sentinţa nr. 197 din 9 octombrie 2007, Curtea de Apel București, Secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut efectele sentinţei penale nr. 36/2004 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Provincial din Madrid - Secţia a V-a, definitivă și executorie la data de 8 iunie 2005 și ale sentinţei penale nr. 244/2005 a Judecătoriei nr. 1 Malaga - Regatul Spaniei.

A dispus transferarea condamnatului H.D. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 19 octombrie 2001 la zi și a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinţei pronunţate.

Împotriva deciziei nr. 2400 din 1 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, a formulat contestaţie în anulare contestatorul persoană condamnată H.D., ce a avut calitatea de recurent persoană transferabilă, în recurs.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în raport cu prevederile art. 391 C. proc. pen. și temeiurile invocate, a pus în discuţie admisibilitatea contestaţiei în anulare, acordând cuvântul părţilor.

Apărătorul contestatorului a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., întrucât a respectat termenul de 10 zile, a indicat cu exactitate temeiurile contestaţiei în anulare și a depus dovezi în susţinerea acesteia, considerând ca fiind admisibilă în principiu contestaţia în anulare pe care a formulat-o.

Același apărător a adăugat, referitor la termenul de formulare a contestaţiei în anulare, că în luna august contestatorul a fost adus în ţară, nefiindu-i comunicate nici termenul de judecată a recursului de la 1 iulie 2008, ce a fost declarat de apărătorul său împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel București, nici decizia și nu i-a fost înmânat niciun exemplar al mandatului de executare.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca inadmisibilă în principiu, a contestaţiei în anulare, deoarece contestaţia în anulare a fost exercitată împotriva unei hotărâri nesusceptibile de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac. De asemenea, a arătat că la data de 20 august 2008 contestatorul a fost transferat, dar mandatul de executare a pedepsei a fost pus efectiv în executare, prin încarcerare în penitenciar, la 25 august 2008. Raportat la această dată, termenul de 10 zile era expirat la data de 30 septembrie 2008, când a fost introdusă contestaţia, drept urmare se impune respingerea contestaţiei, ca inadmisibilă.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată H.D., în raport cu precizările formulate de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o natură juridică mixtă, respectiv de anulare și de retractare, și a cărei reglementare este în mod concret prevăzută de lege, în sensul indicării exprese și limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor ei, termenelor de exercitare și procedurii de soluţionare

Astfel, legiuitorul român a prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, cazurile de contestaţie în anulare, statuând că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Totodată, dispoziţiile art. 388 din același cod evidenţiază în mod expres termenul de introducere, astfel: „(1) Contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.

(2) Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusă oricând.”

De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că: „(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e), fără citarea părţilor.

(2) Instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia și dispune citarea părţilor interesate.”

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, verificând contestaţia în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată H.D., în raport cu precizările formulate de reprezentantul Ministerului Public, actele și lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., a constatat că în cauză contestaţia în anulare exercitată de contestatorul persoană condamnată, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., a fost formulată împotriva deciziei nr. 2400 din 1 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, hotărâre pronunţată în recurs, ce are caracter definitiv, respectiv a unei hotărâri susceptibile de a face obiectul unei asemenea căi extraordinare de atac, deoarece legiuitorul nu a făcut niciun fel de distincţie, în conţinutul art. 386 C. proc. pen., asupra felului hotărârilor definitive, spre deosebire de conţinutul art. 393 din același cod ce vizează hotărârile supuse revizuirii, o altă cale extraordinară de atac și în al cărui mod de reglementare se stipulează în mod expres că se referă numai la hotărârile care conţin o rezolvare a fondului cauzei, respectiv a acţiunii penale, în care se poate pronunţa condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, potrivit art. 345 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră, însă, că, în contextul cauzei, contestaţia în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată H.D. a fost exercitată cu depășirea termenului de 10 zile stipulat în art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Prin sintagma folosită de legiuitor în art. 388 alin. (1) C. proc. pen., „…cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării” se înţelege data efectivă a începerii executării, respectiv atunci când condamnatul a fost arestat și depus la locul de deţinere și nicidecum data întocmirii actelor de executare, și anume emiterea mandatului de executare, care ar însemna „punerea în executare”, această din urmă semnificaţie nefiind avută în vedere de către legiuitor în conţinutul normei mai sus arătate.

Termenul de 10 zile mai sus menţionat este un termen procedural ce se calculează în condiţiile art. 186 alin. (2) și (4) C. proc. pen.

Astfel, „Art. 186 - (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. (4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.”

Or, din examinarea dosarului Curţii de Apel București, Secţia I penală, rezultă că a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 274/2008 din 1 iulie 2008 privind pe H.D., prin care s-a dispus transferarea condamnatului H.D., din Regatul Spaniei într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare.

În aceleași mandat de executare a pedepsei se face referire la sentinţa nr. 197 din 9 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2400 din 1 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, de recunoaștere a sentinţei penale nr. 36/2004 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Provincial din Madrid - Secţia a V-a, definitivă și executorie la data de 8 iunie 2005, hotărârea nr. 244/2005 a Judecătoriei nr. 1 din Malaga - Regatul Spaniei, prin care inculpatul H.D. a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunilor de proxenetism și viol prevăzute în art. 188.1, art. 188.2 și art. 179 C. pen. spaniol și măsura expulzării de pe teritoriul statului de condamnare. Faptele comise de condamnat au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de proxenetism și viol prevăzute în art. 329 C. pen. și art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și pedepsite cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

De asemenea, la același dosar al curţii de apel se află adresa Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia de Investigaţii Criminale din 21 august 2008 către Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional și Tratate, Curtea de Apel București, Secţia I penală, Biroul Naţional Interpol, ce a fost înregistrată la 28 august 2008, în care se informează că la data de 20 august 2008 a fost preluat sub escortă din Madrid - Spania și predat în arestul Direcţiei Cercetări Penale, numitul H.D.

Totodată, la același dosar se află și adresa Penitenciarului București Rahova din 25 august 2008 către Curtea de Apel București, Secţia I penală, ce poartă viza de înregistrare la 26 august 2008, în care se atestă, între altele, că la 21 august 2008 a înmatriculat la acest penitenciar pe numitul H.D., în baza mandatului de executare nr. 274/2008 emis de Curtea de Apel București, Secţia I penală, că a fost arestat de Inspectoratul General al Poliţiei Române la data de 20 august 2008 și că pedeapsa începe la 20 august 2008 și expiră la 18 octombrie 2021, scăzându-se 2.497 zile.

În raport cu cele mai sus arătate rezultă că data de la care se calculează termenul de 10 zile prevăzut în art. 388 C. proc. pen., în care persoana condamnată H.D. putea formula contestaţie în anulare, este data de 20 august 2008, data încarcerării în Arestul Inspectoratului General al Poliţiei Române și care expira la data de 1 septembrie 2008 (zi de luni lucrătoare), deoarece ziua de 31 august 2008 era o zi nelucrătoare, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată prin apărătorul ales fiind datată 29 septembrie 2008 și înregistrată la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Registratura Generală, la 30 septembrie 2008, așa încât exercitarea căii extraordinare de atac de către contestatorul persoană condamnată s-a făcut cu depășirea termenului menţionat.

Așadar, în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile prevăzute în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la formularea în termen a contestaţiei în anulare, condiţie a cărei examinare primează, în raport cu analiza motivelor de contestaţie în anulare invocate, așa încât nerespectarea condiţiei mai sus menţionate atrage inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată H.D.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată H.D. împotriva deciziei nr. 2400 din 1 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală.