Restitution versus confiscation of illicit gains in influence-peddling cases involving pre-notification denunciation

Trafic de influenţă. Restituirea banilor. Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice alfabetic: Drept penal

- trafic de influenţă

- restituirea banilor

- contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente

C. pen., art. 36, art. 257

Legea nr. 78/2000, art. 61

1. În cazul săvârșirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. și a celei prevăzute în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, persoana care a comis această din urmă infracţiune și care a denunţat autorităţilor fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat nu se pedepsește, conform art. 61 alin. (2) din aceeași lege. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, privind restituirea către denunţător a banilor daţi, iar nu prevederile art. 257 alin. (2) C. pen. referitoare la confiscare.

2. Conform art. 36 alin. (1) C. pen., care reglementează contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 și art. 35 din același cod, iar potrivit art. 36 alin. (3) C. pen., dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente. În accepţiunea art. 36 alin. (3) C. pen., prin „ceea ce s-a executat” se înţelege numai pedeapsa sau partea din pedeapsă efectiv executată, iar nu și intervalul de timp scurs de la data liberării condiţionate, în cazul în care cel condamnat a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3008 din 26 septembrie 2008

Prin sentinţa nr. 11 din 17 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpatei L.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

A constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţa nr. 69 din 5 iulie 2005 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, definitivă prin decizia nr. 1669 din 15 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală.

A repus în individualitatea lor pedepsele de:

- 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., aplicate în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă;

- 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., aplicate în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă;

- un an și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. și art. 17 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru săvârșirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;

- un an și 3 luni închisoare, aplicată în baza art. 264 alin. (1) C. pen. pentru săvârșirea infracţiunii de favorizare a infractorului.

Conform art. 36 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele sus menţionate cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 35 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada deja executată, de la 12 octombrie 2004 la 5 iulie 2005 și de la 12 aprilie 2006 la 20 februarie 2007 (data liberării condiţionate din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 69 din 5 iulie 2005 a Curţii de Apel București, conform sentinţei penale nr. 382 din 15 februarie 2007 a Judecătoriei Ploiești).

Conform art. 257 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpată suma de 7.000 USD, obţinută prin săvârșirea infracţiunii.

A respins, ca inadmisibilă, cererea denunţătorului P.C., de obligare a inculpatei la restituirea sumei de 4.000 USD.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 97/P/2004 din 30 iunie 2005, a fost trimisă în judecată inculpata L.C. pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că, în perioada mai - iulie 2001, în calitate de avocat, a pretins și a primit suma de 12.000 USD de la denunţătorii P.C., P.E. și P.A., afirmând că are influenţă asupra magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 București, pentru a-i determina să-l pună în libertate și să-i aplice o pedeapsă minimă lui P.M., arestat preventiv de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pentru săvârșirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie și ultraj.

Pe parcursul cercetării judecătorești la Tribunalul București a fost audiată inculpata, martorii P.C., P.E., N.M., P.M., E.E. și P.I.

La termenul din 16 aprilie 2007, Tribunalul București, Secţia a II-a penală, având în vedere art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 79/2007, și-a declinat competenţa, prin sentinţa penală nr. 539 din 16 aprilie 2007, în favoarea Curţii de Apel București.

În faţa curţii de apel s-a administrat proba cu înscrisuri referitoare la situaţia suspendării din avocatură, situaţia executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 69 din 5 iulie 2005, au fost audiaţi martorii B.F. și L.A., precum și inculpata.

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, curtea de apel a reţinut dovedită vinovăţia inculpatei pentru săvârșirea infracţiunii prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, modificată și completată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie și inculpata L.C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea, între altele, pentru greșita confiscare a sumei de bani ce a reprezentat obiectul infracţiunii.

Inculpata L.C. a criticat sentinţa pentru că, în mod greșit, instanţa nu a constatat că pedeapsa rezultantă este executată, ca urmare a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen., și pentru greșita confiscare a sumei de 7.000 USD.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, analizând hotărârea primei instanţe, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenţi, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază criticile ca fiind întemeiate, în parte, în sensul celor ce urmează:

Cu privire la motivul de nelegalitate vizând greșita confiscare a sumei de 7.000 USD, invocat atât de Direcţia Naţională Anticorupţie, cât și de inculpată, critica este întemeiată.

Prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea denunţătorului P.C., de restituire a sumei de 4.000 USD și a confiscat de la inculpată suma de 7.000 USD, obţinută prin săvârșirea infracţiunii, motivând că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen. cu trimitere la art. 256 alin. (2) C. pen., conform cărora banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului în bani al acestora.

Cuantumul de 7.000 USD a fost calculat, făcându-se diferenţa între sumele primite de inculpată, respectiv 12.000 USD și suma restituită deja, de 5.000 USD.

Observaţia instanţei de fond, în sensul că denunţătorul nu are posibilitatea de a se constitui parte civilă în cauză, infracţiunea de trafic de influenţă nefiind o infracţiune producătoare de prejudicii, este corectă, însă instanţa avea obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată.

Din aceste dispoziţii rezultă că cel ce denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă nu se pedepsește și are dreptul de a i se restitui banii sau lucrurile ce au făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă.

În cauză, denunţătorului P.C. îi erau aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și, pe cale de consecinţă, și cele ale alin. (4) ale aceluiași articol privind restituirea bunurilor sau banilor ce au făcut obiectul infracţiunii, iar nu cele ale art. 257 alin. (2) C. pen. privind confiscarea.

În consecinţă, hotărârea primei instanţe urmează a fi corectată sub acest aspect. În ceea ce privește cuantumul sumei, este de observat că probele sunt contradictorii, astfel încât Înalta Curte de Casaţie și Justiţie va avea în vedere suma expres menţionată de denunţător, care solicită restituirea a 4.000 USD.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că motivul de recurs invocat de inculpată, referitor la constatarea că pedeapsa rezultantă ar fi executată ca urmare a deducerilor efectuate și a incidenţei art. 61 alin. (1) C. pen., nu este fondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată în prezenta cauză se află în concurs cu faptele pentru care inculpata a fost anterior condamnată prin sentinţa nr. 69 din 5 iulie 2005 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, definitivă prin decizia nr. 1669 din 15 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

Prin sentinţa penală nr. 382 din 15 februarie 2007 a Judecătoriei Ploiești s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatei, rămânând un rest de pedeapsă de 11 luni.

De cele mai multe ori infracţiunile concurente sunt urmărite și judecate simultan, astfel că stabilirea tuturor pedepselor individuale, pentru fiecare infracţiune în parte, precum și aplicarea pedepsei rezultante se fac prin aceeași hotărâre.

Există însă și situaţii, cum este cea din speţă, când, din diferite motive, infracţiunile concurente - toate sau numai unele din ele - sunt judecate separat unele de altele, fără ca instanţele sesizate să cunoască întinderea concursului sau chiar existenţa acestuia.

Pronunţarea uneia sau a mai multor hotărâri de condamnare nu afectează existenţa concursului, astfel că nu se poate face deosebire, în ce privește tratamentul sancţionator, după cum infracţiunile concurente au făcut obiectul unei singure judecăţi sau al unor judecăţi separate.

Aplicarea post judicium a unei pedepse rezultante pentru întregul concurs presupune o atingere limitată a autorităţii de lucru judecat a hotărârii de condamnare anterioare, deoarece această pedeapsă rezultantă este o altă pedeapsă decât fiecare dintre pedepsele individuale.

Din acest motiv, Codul penal a reglementat în mod expres instituţia contopirii pedepselor individuale, ca un remediu al situaţie rezultate din judecarea separată a infracţiunilor concurente.

Reglementarea legală din art. 36 C. pen. privește două situaţii distincte, iar în speţă, în mod corect, prima instanţă a constatat incidenţa cazului prevăzut în art. 36 alin. (1) C. pen.

Este vorba de situaţia în care după pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru unele infracţiuni concurente (sentinţa penală nr. 69 din 5 iulie 2005), inculpata este trimisă în judecată în cauza de faţă pentru o infracţiune aflată în concurs cu cele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 69 din 5 iulie 2005.

Instanţa de fond a procedat corect, repunând pedepsele anterioare în individualitatea lor, pe care le-a contopit apoi cu pedeapsa din prezenta cauză, conform art. 36 alin. (1), art.33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

Instanţa este obligată să procedeze astfel, chiar dacă pedepsele pentru unele dintre infracţiunile concurente au fost executate în total sau în parte, în acest caz dându-se eficienţă prevederilor art. 36 alin. (3) C. pen., privind scăderea, din pedeapsa globală, a ceea ce s-a executat.

Dispunând a se scădea din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente „ceea ce s-a executat” anterior, în baza unei hotărâri parţiale de condamnare rămasă definitivă, textul art. 36 alin. (3) C. pen. are în vedere numai pedeapsa sau partea din pedeapsă efectiv executată.

Prin urmare, dacă cel condamnat a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei anterioare, cum este cazul în speţă, din pedeapsa globală nu se va scădea întreaga durată a acelei pedepse, ci numai timpul efectiv executat.

Instanţa nici nu va aplica art. 61 alin. (1) C. pen., întrucât pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare din prezenta cauză este o altă pedeapsă decât cea din sentinţa penală nr. 69 din 5 iulie 2005, ea reprezentând pedeapsa rezultantă aplicată întregului concurs de infracţiuni, conform art. 36 alin. (1) C. pen.

În mod corect prima instanţă a făcut trimitere la jurisprudenţa în materie prin care s-a apreciat că hotărârea prin care s-a admis liberarea condiţionată, rezolvând un raport procesual penal adiacent, este susceptibil a fi modificată odată cu hotărârea prin care s-a rezolvat fondul procesului.

În raport cu cele mai sus reţinute, solicitarea inculpatei de a se considera că pedeapsa este executată nu poate fi primită.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie și de inculpata L.C. împotriva sentinţei penale nr. 11 din 17 ianuarie 2008, a casat, în parte, sentinţa penală atacată și, rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 257 alin. (2) C. pen., a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 și a obligat recurenta inculpată să restituie denunţătorului P.C. suma de 4000 USD, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.