Post-execution recidivism and revocation of conditional amnesty after expiry of the statutory condition period
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) granted the defendant’s appeal, overturning the lower courts’ application of post-conviction recidivism and the revocation of conditional amnesty, and ordered that the defendant serve a resultant sentence of four years’ imprisonment and three years of rights deprivation, effectively voiding the additional time added for the prior conviction. The dispute centered on whether a new intentional crime committed after the expiration of the three-year condition period for a conditional amnesty constituted recidivism under Article 37(1)(a) of the Penal Code (requiring revocation of the amnesty and execution of the remaining sentence) or under Article 37(1)(b) (post-execution recidivism), with the key fact being that the amnesty for a prior three-year and six-month sentence became effective upon the finality of the initial judgment in 2004, and the subsequent offense was committed in 2007, after the three-year condition period specified in Law no. 543/2002 had elapsed. The court held that because the prior sentence’s execution was definitively extinguished by the expiry of the amnesty condition, the offense did not trigger Article 37(1)(a) or the revocation mechanism of Article 7 of Law no. 543/2002; instead, the statutory conditions for post-execution recidivism under Article 37(1)(b) were met, meaning the prior sentence remained legally extinguished and could not be added to the current penalty.
Legislator headnote
AI generatedart. 37 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 5 din Legea nr. 143/2000, art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen; Post-execution recidivism and revocation of conditional amnesty after expiry of the statutory condition period: The dispute centered on whether a new intentional crime committed after the expiration of the three-year condition period for a conditional amnesty constituted recidivism under Article 37(1)(a) of the Penal Code (requiring revocation of the amnesty and execution of the remaining sentence) or under Article 37(1)(b) (post-execution recidivism), with the key fact being that the amnesty for a prior three-year and six-month sentence became effective upon the finality of the initial judgment in 2004, and the subsequent offense was committed in 2007, after the three-year condition period specified in Law no. 543/2002 had elapsed. The court held that because the prior sentence’s execution was definitively extinguished by the expiry of the amnesty condition, the offense did not trigger Article 37(1)(a) or the revocation mechanism of Article 7 of Law no. 543/2002; instead, the statutory conditions for post-execution recidivism under Article 37(1)(b) were met, meaning the prior sentence remained legally extinguished and could not be added to the current penalty.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal and quashing the lower court decisions with modifications to the legal application.
Full text
Recidivă postexecutorie. Graţiere condiţionată
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracţiunea. Pluralitatea de infracţiuni
Indice alfabetic: Drept penal
- recidivă postexecutorie
- graţiere condiţionată
C. pen., art. 37 alin. (1) lit. b)
Inculpatul care a săvârșit din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, după împlinirea termenului prevăzut pentru graţierea condiţionată a unei pedepse anterioare cu închisoarea mai mare de 6 luni, se află în stare de recidivă postexecutorie, fiind îndeplinite condiţiile stabilite în art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2589 din 27 august 2008
Prin sentinţa nr. 281 din 10 martie 2008, Tribunalul București, Secţia a ll-a penală, l-a condamnat pe inculpatul C.M. după cum urmează:
- în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.;
- în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) alin.1 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.;
- în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la un an închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat graţierea acordată inculpatului pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1405 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare Ia 8 mai 2004, urmând ca inculpatul să execute alături de pedeapsa de 4 ani stabilită în cauză și restul de pedeapsă de 3 ani, 5 luni și 29 de zile, în final inculpatul C.M. având de executat o pedeapsă de 7 ani, 5 luni și 29 de zile închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, având în vedere denunţurile martorilor C.L. și Ț.M., s-a organizat prinderea în flagrant a numitului C.M., cu privire la care martorii au declarat că vinde droguri la locuinţa sa.
În acest scop, la data de 5 iunie 2007, s-a înmânat martorului Ț.M. suma de 100 lei compusă din bancnote ale căror serii au fost consemnate într-un proces-verbal, iar în jurul orei de 12,15, sub supravegherea organelor de poliţie, martorul s-a deplasat spre locuinţa inculpatului C.M. Pe drum, martorul s-a întâlnit cu inculpatul, căruia i-a înmânat suma de 100 lei, după care a intrat în locuinţa inculpatului, unde a venit și acesta după aproximativ 10 minute, având asupra sa heroina achiziţionată pentru martor, din care inculpatul a oprit o parte pentru consum propriu.
În locuinţa inculpatului, martorul și-a injectat heroină, după care a plecat și a predat organelor de poliţie heroina cumpărată de la inculpat.
Imediat s-a procedat la percheziţia locuinţei inculpatului, în imobil fiind găsiţi inculpatul C.M. și martorii R.I., M.C., C.D. și L.C.
Pe o măsuţă a fost găsită o substanţă pulverulentă despre care inculpatul a afirmat că este heroină, iar pe o masă din încăperea folosită exclusiv de inculpat au fost găsite: o folie de staniol cu urme de substanţă maronie arsă, 3 seringi folosite și un capac de seringă, toate prezentând urme de substanţă, și un pachet de ţigări pe care se afla o substanţă pulverulentă maronie.
Asupra inculpatului a fost găsită suma de 35 lei, în compunerea căreia au fost identificate o bancnotă de 10 lei și două bancnote de câte 5 lei, ale căror serii corespundeau cu cele înscrise în procesul-verbal.
Din raportul de constatare tehnico-știinţifică, rezultă că cele 3 seringi și capacul de seringă prezintă urme de heroină, iar substanţa predată de martorul denunţător și cea găsită cu ocazia percheziţiei în locuinţa inculpatului este heroină.
Inculpatul a declarat apel solicitând să se dea o mai mare eficienţă dispoziţiilor art. 76 C. pen.
Prin decizia nr. 150 din 9 iunie 2008, Curtea de Apel București, Secţia I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanţa de apel a avut în vedere că, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, prima instanţă a redus pedepsele sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunile comise, iar pedeapsa finală de 7 ani, 5 luni și 29 de zile închisoare este rezultatul incidenţei dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 referitoare la revocarea graţierii, așa încât critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei nu este fondată.
Inculpatul a declarat recurs, în motivarea căruia a susţinut, în principal, că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., ci ale art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și că în mod greșit a fost revocată graţierea condiţionată, întrucât infracţiunile deduse judecăţii au fost comise după trecerea termenului de 3 ani prevăzut în art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului rezultă că, în mod greșit, s-a reţinut existenţa pluralităţii de infracţiuni în forma recidivei postcondamnatorii prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., deși în cauză erau întrunite elementele constitutive ale recidivei postexecutorii prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
De asemenea, greșit s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Astfel, se reţine că în cauză există pluralitate de infracţiuni în forma recidivei, primul termen al acesteia constituindu-l condamnarea la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată, pentru infracţiunea de furt calificat, prin sentinţa penală nr. 1405 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin neapelare la 8 mai 2004, pedeapsă graţiată condiţionat conform Legii nr. 543/2002.
Potrivit art. 120 alin. (1) C. pen., „graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai ușoară.”
În cazul graţierii condiţionate, pe durata unui termen condiţie prevăzut de actul de clemenţă, înlăturarea executării pedepsei are caracter provizoriu, executarea pedepsei fiind definitiv înlăturată numai după împlinirea acestuia.
Graţierea acordată prin Legea nr. 543/2002 este o graţiere condiţionată, executarea pedepselor fiind definitiv înlăturată, potrivit art. 7, dacă în termen de 3 ani cei graţiaţi nu săvârșesc o infracţiune cu intenţie.
Este de reţinut și faptul că, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 546/2002, „atunci când legea de graţiere intră în vigoare înaintea rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, graţierea își produce efectele numai de la rămânerea definitivă a hotărârii.”
Așa fiind, în speţă, graţierea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C.M. prin sentinţa penală nr. 1405 din 21 aprilie 2004 și-a produs efectele, constând în înlăturarea provizorie a executării pedepsei, la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv la 8 mai 2004. De la această dată a început să curgă și termenul condiţie de 3 ani prevăzut în art. 7 din Legea nr. 543/2002, astfel încât acesta s-a împlinit înainte de data de 5 iunie 2007, când inculpatul a comis faptele deduse judecăţii.
În consecinţă, se constată că, la data săvârșirii infracţiunilor, executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare era definitiv înlăturată ca efect al graţierii. Cum infracţiunile deduse judecăţii au fost comise după graţierea totală a acestei pedepse, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., și nu cele ale art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod.
Din aceleași considerente nu se mai putea revoca beneficiul graţierii și nu se mai putea dispune executarea restului de pedeapsă rămas neexecutat pe lângă pedeapsa aplicată în cauză.
În consecinţă, recursul a fost admis și, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., decizia penală nr. 150 din 9 iunie 2008 și sentinţa penală nr. 281 din 10 martie 2008 au fost casate numai cu privire la greșita aplicare a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 543/2002, au fost înlăturate dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru fiecare dintre infracţiunile săvârșite de către inculpat, a fost înlăturată aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002 cu privire la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1405 din 21 aprilie 2004, definitivă prin neapelare la 8 mai 2004, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.