Negligence in service by a bailiff: strict limitation of enforcement duties to the dispositive section of a civil judgment precludes subjective fault

Funcţionar public. Neglijenţă în serviciu. Calitatea subiectului activ. Executor judecătoresc

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală

Indice alfabetic: Drept penal

- funcţionar public

- neglijenţă în serviciu

- executor judecătoresc

C. pen., art. 145, art. 147, art. 249

Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din același cod, iar acest din urmă text se referă, între altele, la serviciile de interes public. Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public.

Din economia prevederilor art. 147 alin. (1) C. pen. raportat la art. 145 din același cod și ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, rezultă că executorul judecătoresc are calitatea de funcţionar public în înţelesul legii penale și, în consecinţă, poate fi subiect activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 249 C. pen.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2023 din 5 iunie 2008

Prin sentinţa nr. 101 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) și (2) C. pen., achitarea inculpatului C.F. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 249 alin. (1) C. pen.

În baza art. 181 alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) din același cod, inculpatului i s-a aplicat amenda administrativă în sumă de 1.000 de lei.

Prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.F. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 249 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare, în mod defectuos, sentinţa civilă nr. 10061 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Bacău, prin vânzarea unui imobil la licitaţie publică părţii vătămate Ț.V., imobil care nu aparţinea debitorului executat.

Pentru a pronunţa achitarea inculpatului, instanţa a reţinut, în esenţă, că, urmare a rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 10061 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Bacău, s-a admis, în parte, acţiunea de partaj a moștenirii formulată de reclamanta S.C. și s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între S.L. și P.D., atribuindu-se numitului S.L. și imobilul casă de locuit din judeţul Bacău, pentru egalizarea loturilor atribuite fiind obligat la plata unor sulte către celelalte părţi din proces.

La solicitarea numitei S.C. de punere în executare a sentinţei civile menţionate, la 18 aprilie 2003, inculpatul a efectuat procedurile necesare, emiţând două somaţii către numitul S.L., pentru a-și achita debitul, în caz contrar urmând să procedeze la scoaterea la licitaţie publică a imobilului sus-menţionat. Întrucât suma datorată nu a fost achitată, la 13 februarie 2004 inculpatul a emis publicaţia de vânzare la licitaţie publică a imobilului aparţinând debitorului S.L., urmare căreia partea vătămată Ț.V. a achiziţionat imobilul.

Procedând la citirea cu superficialitate a dispozitivului sentinţei civile, în care se preciza că se respinge capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare prin care S.L. înstrăinase lui P.D. imobilul respectiv și considerând că atribuirea în lotul lui S.L. a acestui imobil îl face pe acesta proprietar actual, inculpatul a scos la licitaţie un bun care nu aparţinea debitorului, producând în acest fel o vătămare importantă intereselor legale ale părţii vătămate, adjudecatar de bună-credinţă.

Analizând cauza, instanţa de fond a considerat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, însă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Recursul este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

În raport cu conţinutul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 10061 din 22 octombrie 2002, care a fost pusă în executare de către inculpat, nu se poate reţine că acesta și-ar fi depășit atribuţiile de serviciu ori că Ie-a îndeplinit defectuos.

Astfel, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000, prima dintre atribuţiile executorilor judecătorești este de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii.

Din economia textului menţionat rezultă că atribuţia executorului judecătoresc este numai de a pune în executare partea dispozitivă a hotărârii, iar nu de a interpreta dispoziţiile din conţinutul acesteia.

Partea din dispozitivul sentinţei în raport cu care s-a reţinut

culpa inculpatului are următorul conţinut: atribuie lotul III lui S.L.

Or, din analiza probelor dosarului rezultă că inculpatul a executat întocmai această parte a dispozitivului, în conformitate cu dispoziţiile legale, punând în acest fel în executare hotărârea, fără să aibă reprezentarea că a scos la licitaţie un bun care nu aparţinea debitorului.

O asemenea reprezentare ar fi presupus analiza și interpretarea considerentelor hotărârii judecătorești, ceea ce însă excede obligaţiilor executorului judecătoresc.

Așa fiind, sub aspectul laturii subiective nu poate fi reţinută vinovăţia inculpatului sub forma culpei cu prevedere, întrucât acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, neavând reprezentarea rezultatului, și nu a socotit cu ușurinţă că el nu se va produce.

De altfel, în cauză nu se putea reţine nici culpa fără prevedere, reglementată în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen. Sub acest aspect, este relevantă împrejurarea că atribuţiile și, respectiv, obligaţiile executorului judecătoresc erau strict limitate la partea dispozitivului hotărârii arătate, și nu la considerentele hotărârii, din analiza și interpretarea cărora ar fi putut înţelege ceea ce i se impută.

Or, în raport cu aceste limite, inculpatului nu i se poate reţine că nu a prevăzut rezultatul acţiunii sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.

Drept urmare, în lipsa unui element constitutiv al infracţiunii de neglijenţă în serviciu, se impune achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În ce privește susţinerea apărării, în sensul că executorul judecătoresc nu este funcţionar public și, deci, nu poate fi subiect activ al infracţiunii ce face obiectul cauzei, se constată că aceasta nu este fondată.

Conform art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcţionar se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145, printre care se numără și serviciile de interes public.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aceștia sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public.

Din economia textelor menţionate, rezultă că executorul judecătoresc are calitatea de funcţionar public în înţelesul legii penale și, în consecinţă, poate fi subiect activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Faţă de considerentele ce preced, recursul inculpatului a fost admis, sentinţa penală atacată a fost casată, numai cu privire la temeiul achitării, în sensul schimbării acestuia din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen. în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fiind înlăturată amenda administrativă în sumă de 1.000 de lei.